OM Petrom a avut la nouă luni un profit net de 991 milioane lei (223,1 mil.euro), în scădere cu 59% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările coborând cu 16%, la 13,62 miliarde lei (3,06 mld. euro), după ce preţul ţiţeiului la nivel internaţional s-a înjumătăţit faţă de cotaţiile din 2014.
„În primele nouă luni din 2015, performanţa financiară a Grupului a fost sever afectată de scăderea cu aproximativ 50% a preţurilor ţiţeiului comparativ cu perioada similară a anului precedent. Într-un mediu de piaţă cu preţuri mici la ţiţei ce ar putea dura, am decis să ne reducem estimările privind preţul viitor al ţiţeiului, ceea ce a determinat ajustări de depreciere ale unor active din segmentul Upstream. Efectul negativ din Upstream a fost doar parţial compensat de rezultatele bune din Downstream, datorate modelului nostru de afaceri integrat şi susţinute de marjele de rafinare îmbunătăţite, precum şi de cererea de produse crescută”, a declarat directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.
VIDEO. Echipa Top Gear riscă închisoarea
Compania avea în trimestrul al treilea 16.217 angajaţi, cu 2.000 de salariaţi mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014.
Acţionarul majoritar al OMV Petrom este grupul austriac OMV. Ministerul Energiei are o deţinere de 20,63%, iar Fondul Proprietatea (FP) 18,99%, în timp ce restul acţiunilor se află în posesia altor acţionari.