Se pare că zvonurile au fost adevărate: Hyundai lansează propriul brand de automobile de lux numit Genesis.
Pentru început Genesis va avea, până în 2020, şase noi modele care vor concura cu cele mai renumite branduri de maşini de lux din lume, informează Jalopnik.com
Cei de la Hyundai spun că vor institui un sistem de denumire pentru maşinile noi, care începe cu „G” şi se termină cu o serie. Spre exemplu: G 90, G 80, etc., în funcţie de segment.
De partea de design a noii mărci Genesis de va ocupa Luc Donckerwolke, care, în trecut a lucrat pentru Bentley, Audi şi Lamborghini, şi Peter Schreyer care a dus în ultimii ani la renaştere mărcii Hyundai. E clar că brief-ul pe care aceştia doi îl vor primi va suna cam aşa: Genesis trebuie să arate foarte bine.
Suntem curioşi să vedem cum va arăta noul Hyundai în varianta de lux. Această marcă a făcut progrese mari în ultimii 15 ani, iar această mişcare de a intra pe piaţa automobilelor scumpe vine ca o evoluţie firească.
Genesis însă va trebui să se lupte cu nişte concurenţi consacraţi precum Cadillac, Infiniti, Lexus, Maserati şi Jaguar, care sunt poziţionaţi foarte bine pe piaţa automobilelor de lux.