Scandalul VW ar putea distruge Bugatti
Viitorul mărci supersport Bugatti este ameninţat de scandalul Dieselgate. Şeful VW, Matthias Müller, a declarat în presa germană că analizează reduceri de costuri şi procesele de dezvoltare ale unor noi modele, din cauza scandalului emisiilor, informează Autocar.co.uk
Fiat atacă Dacia Logan cu noul Tipo – GALERIE FOTO şi VIDEO
Capcană pentru şoferi, în centrul Bucureştiului – VIDEO
Deşi investiţiile în cele mai profitabile modele VW vor continua, dezvoltarea modelelor exotice, precum Phaeton sau succesorul lui Veyron, ar putea fi oprite.
Matthias Müller s-a adresat muncitorilor de la sediul VW din Wolfsburg, explicându-le că vor fi revizuite toate investiţiile viitoare, iar cele care nu sunt vitale vor fi anulate sau amânate. „Procesul nu va fi nedureros”, a spus Müller.
Totodată, şeful VW a anunţat că tehnicienii companiei sunt aproape de găsirea unei soluţii pentru modelele afectate de scandalul Dieselgate, confirmând că, în timp ce anumite motoare vor fi redresate cu o soluţie software, altele vor necesita modificări mecanice.
Potrivit zvonurilor, cele mai mari modificări vor fi făcute la motorul diesel de 1,6 litri, însă VW nu a confirmat speculaţiile.