De ce avem nevoie de CAUCIUCURI DE IARNĂ

Autor: descopera.ro 14 oct. 2015 Utile
De ce avem nevoie de CAUCIUCURI DE IARNĂ

Cauciucurile de iarnă sunt construite special pentru a face faţă şofatului în condiţiile dificile caracteristice iernii precum zăpadă, gheaţă, polei, iar experţii în domeniu sunt cu toţii de părere că se comportă mult mai bine decât cauciucurile de vară, atunci când temperatura aerului scade sub valoare de  +7 grade Celsius, potrivit Descoperă.ro.

Cauciucurile de iarnă au o compoziţie şi o amprentă diferită de a cauciucurilor obişnuite, şi din aceste motive au o aderenţă sporită pe carosabilul umed şi alunecos. În condiţiile sezonului rece, cauciucurile de vară devin mai tari, mai puţin elastice şi în consecinţă au performanţe inferioare celor de iarnă.

Prin urmare, cauciucurile de iarnă devin o investiţie vitală, fără de care condusul în condiţii de frig, polei, ninsoare etc. devine extrem de riscant nu doar pentru automobile, ci şi pentru viaţa şi integritatea fizică a şoferilor şi pasagerilor.

Când se montează CAUCIUCURILE DE IARNĂ. Cât sunt amenzile, cât te costă montajul şi alte informaţii utile – DOSAR COMPLET

Ce riscă şoferii care nu au CAUCIUCURI DE IARNĂ şi cum procedezi în caz de amendă

Ce trebuie şă ştii despre CAUCIUCURILE DE IARNĂ


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide