TOPUL celor mai apreciate maşini noi în Germania. Dacia, peste Chevrolet şi Fiat

Autor: Adrian Mihălţianu 12 iun. 2014 Utile

Un nou an, o nouă ediţie a studiului care analizează satisfacţia clienţilor germani faţă de maşinile noi pe care le-au cumpărat. În 2014, compania de cercetare J.D. Power a luat în considerare părerile a 18.288 de clienţi care şi-au înmatriculat pentru prima dată maşinile în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2012.

Indexul VOSS (Vehicle Owner Satisfaction Study) ia în considerare factori precum performanţele, designul, confortul şi dotările (în proporţie de 27%), costurile de întreţinere (consum de carburant, asigurare şi service – în proporţie de 25%), calitatea vehiculului şi fiabilitatea (24%) şi satisfacţia la service (23%).

Pe scurt, producătorul român Dacia se află la coada topului celor mai apreciate mărci din Germania, cu un punctaj total de 756 de puncte dintr-un maxim de 1.000, în vreme ce Renault a reuşit să fie cu doar o poziţie mai sus decât marca românească, reuşind să adune 766 de puncte. În acelaşi timp, însă, Dacia şi Renault au reuşit să obţină poziţii mai bune decât Chevrolet şi Fiat, mărci cu maşini mai scumpe.

La capătul celălalt al graficului se află Porsche, care a obţinut 835 de puncte, Toyota şi Volvo (la egalitate, cu 818 puncte) şi Mercedes-Benz (cu 811 puncte).

Un rezultat interesant a fost obţinut de Škoda, care a primit 805 puncte şi a reuşit să se poziţioneze imediat după Mercedes-Benz, mai sus decât mărcile mai scumpe ale grupului-mamă – Volkswagen şi Audi.

Citeşte în pagina următoare topul celor mai apreciate modele din fiecare segment în parte.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide