Ceaţa este un fenomen frecvent toamna, când vremea rece din timpul nopţii alternează ziua cu încălzirea suprafeţelor expuse la soare. În aceste condiţii umezeala de la nivelul solului se evaporă, iar vaporii de apă îngreunează semnificativ vizibilitatea. Iată care sunt cele mai bune cinci sfaturi pentru conducerea pe timp de ceaţă.
Pe timp de ceaţă, să fii vizibil pentru ceilalţi participanţi la trafic este la fel de important ca a vedea bine. Pentru aceasta, maşina este dotată cu limini pentru ceaţă, atât în faţă (în funcţie de configuraţie) cât şi în spate (obligatoriu). Proiectoarele de ceaţă, acolo unde există în dotarea maşinii, trebuie aprinse obligatoriu, împreună cu faza de întâlnire (fază scurtă). Nu este acceptabilă folosirea proiectoarelor de ceaţă doar împreună cu luminile de staţionare. Nu folosi luminile de drum (faza lungă), pentru că acestea vor înrăutăţi şi mai mult vizibilitatea, mai ales pe timp de noapte. Dacă farurile au înălţime reglabila, reglează-le să bată cât mai jos.
Luminile de ceaţă din spate sunt esenţiale pentru ca maşină ta să poată fi observată de la distanţă, dar, dacă deja e cineva care merge în spatele tău, ar fi o idee bună să te gândeşti la ochii celui de la volan şi să le stingi. E mai bine pentru siguranţa ta ca cel din spate să îţi vadă maşină şi ceea ce se întâmplă în faţă decât să meargă cu o lanternă roşie băgată în ochi.
Este important ca parbrizul să fie curat iar ştergătoarele să nu lase urme. Pe timp de ceaţă, împreună cu vizibilitatea redusă, acestea vor degrada considerabil experienţa conducerii şi siguranţa circulaţiei. Nu întârzia cu înlocuirea lamelor ştergătoarelor de parbriz atunci când acestea nu mai şterg perfect. Economia pur şi simplu nu merită în acest caz.
În funcţie de cât de deasă este ceaţa, va trebui să reduci semnificativ viteza pentru a nu depăşi limitele de siguranţă. Totuşi, nu este o idee bună să mergi exagerat de încet, în acest caz maşină ta devine un obstacol pe drum, care ar putea fi observat prea târziu de cei care vin mai repede din spate. Ideal este să mergi în coloană, păstrând o distanţă de siguranţă suficient de mare faţă de maşina din faţă. Dacă drumul are o singură bandă pe sens, evită depăşirile: pur şi simplu nu merită riscul.
Dacă eşti singur pe drum şi ceaţa este atât de deasă încât ţi se pare că nu poţi continua drumul în siguranţă, nu te opri în şosea. Caută o benzinărie, o parcare sau, şi mai bine, un drum lateral pe care poţi staţiona în siguranţă. O maşină staţionată pe marginea drumului în situaţii fără vizibilitatea poate constitui un real pericol.