4 modele de mașini second hand care nu se mai depreciază

Publicat: 18 09. 2020, 18:21
Actualizat: 18 09. 2020, 18:22

Este visul oricărui șofer: să cumpere o mașină ieftină pe care să o vândă mai târziu cu mai mulți bani decât a dat pe ea. Totuși, nu este imposibil, și nici nu trebuie să cumperi o mașină clasică scumpă pentru a beneficia de acest avantaj. Iată 4 modele de mașini second hand care nu se mai depreciază.

Intră în Galeria FOTO

Este un lucru știut: orice mașină nou, oricât de sofisticată ar fi, își va pierde rapid valoarea în primii ani de utilizare. Simplul fapt că ai întors cheia în contact și ai ieșit pe poarta dealerului scade 10% din valoarea de nou a mașinii. Există însă și mașini pentru care deprecierea a rămas în urmă, iar de acum valoarea acestora poate înregistra o singură tendință: de creștere.

În această categorie intră, desigur, mașinile clasice, dar acestea au deja o valoare ridicată, care le face greu accesibile celor mai multor automobiliști. Totuși, nu trebui să cumperi neapărat un Bugatti de colecție ca să vezi cum îi crește valoarea. Există și mașini relativ recente, pe care le poți conduce zi de zi, și care au trecut de perioada de depreciere sau aceasta este una neglijabilă.

Mașini second hand care nu se depreciază. Ce trebuie să cauți?

Dacă vrei ca mașina pe care o cumperi să-și păstreze cât mai bine valoarea, este preferabil să te orientezi către un model cu o istorie de 15-20 de ani, având motorizări mai puțin uzuale și care au beneficiat de o mentenanță riguroasă din partea proprietarilor anteriori. Atenție, însă, unele modele pot avea defecte ascunse, care pot duce la reparații costisitoare. Dacă însă ai ales o mașină corectă, vei putea să păstrezi prăjitura și să o și mănânci – adică să folosești mașina zi de zi iar la final de carieră să o vinzi pe mai mulți bani decât te-a costat să o cumperi.

BMW X5 E53
Lansat în 1999, primul BMW X5 atacă un nou segment de piață pentru marca bavareză. Modelul este încă unul căutat pe piața second hand, în ciuda vârstei venerabile. Valoarea exemplarelor bine întreținute este stabilă, mai ales că modelul are o robustețe dovedită. Defecțiunile și chiar rugina sunt probleme foarte rare, dar asta nu înseamnă că nu există. Ca probleme specifice, ar trebui să verificați arborele de transmisie și jocul în caseta de direcție.

Audi A8 4.2 quattro
Cutia de viteze Tiptronic a fost punctul slab al lui Audi A8 cu motor de 4,2 litri construit între anii 1994 și 1998. Din 1998, motorul de 4,2 litri a fost înlocuit de cel de 4,3 litri. Interiorul unui Audi A8 din prima generație abundă în lemn și reprezintă un adevărat templu al confortului. Echiparea bogată, motorul puternic și valoarea de revânzare în creștere sunt argumente puternice pentru acest model atemporal.

Ceva mai pentru oraș nu aveți? Ba da…

Renault Clio 2.0 16V
Nu trebuie să căutăm neapărat un model de lux pentru a avea o mașină plăcută, care nu se depreciază în timp. Renault Clio 2.0 V16 este un exemplu bun, cu un motor puternic (169 CP sau, din 2004, chiar 179 CP) și o înfățișare discretă, care cu greu lasă să se vadă ADN-ul sportiv. Prețurile au fost ușor în scădere în ultimii ani, dar perspectivele sunt de creștere de acum înainte, așa că acest hot hatch se poate dovedi o investiție, dar și o jucărie încântătoare.

Volkswagen Lupo GTI
Din aceeași categorie vă propunem acest lup în blană de oaie, produs de Volkswagen între 2000 și 2005. Cu o masă sub 1.000 de kilograme, Lupo GTI folosește optim cei 125 CP ai motorului său de 1,6 litri. Modelul oferă o gamă impresionantă de echipamente, dar și un preț pe măsură, care pornea la lansare de la 17.500 de euro. Acum, exemplarele bine întreținute se vând în jur de 7.500 de euro, dar perspectivele sunt de creștere.