Care este indicatorul rutier pe care elevii de la școala de șoferi par să-l înțeleagă cel mai puțin

Publicat: 13 07. 2020, 10:53
Actualizat: 13 07. 2020, 11:01

Indicatorul rutier pe care elevii de la școala de șoferi par să-l înțeleagă cel mai puțin este unul extrem de important. În cazul în care candidații ignoră acest indicator vor pica examenul.

GALERIE FOTO

Mulți elevi de la școala de șoferi ignoră acest indicator rutier, deși îl recunosc cu ușurință. Este vorba despre semnul care anunță că acolo se află o trecere de pietoni. Elevul trebuie să reducă viteza încă din dreptul indicatorului de presemnalizare a trecerii, amplasat la o distanță cuprinsă între 50 și 200 de metri de trecerea de pietoni, și să acorde prioritate pietonilor care își arată intenția de a traversa.

Potrivit articolului 123 din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 (Codul rutier), cel aflat la volan este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților în zona trecerilor de pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare și marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflați pe trotuar, în imediata apropiere a părții carosabile, intenționează să se angajeze în traversare.

În cazul în care candidatul pentru obținerea permisului de conducere nu face acest lucru, polițistul îi va cere să tragă pe dreapta și îl va declara “Respins”.

Indicatoarele de prioritate, foarte importante pentru elevii de la școala de șoferi

Indicatoarele de prioritate reglementează ordinea de pătrundere într-o intersecție, atunci când traiectoriile de deplasare ale cel puțin două vehicule se intersectează sau ordinea de trecere pe sectoarele de drum îngustat.

Elevii de la școala de șoferi trebuie să știe că indicatoarele rutiere de prioritate au forme diferite față de celelalte indicatoare, pentru a putea fi identificate cu ușurință chiar și atunci când sunt văzute din sens opus. Astfel, triunghiul care indică “Cedează trecerea”, semnul de “Prioritate” și semnul de “Oprire”/”Stop”, pot fi recunoscute și din spate. La fel și indicatorul cu formă pătrată, care arată că pietonii au prioritate.

În cazul în care elevii de la școala de șoferi nu respectă indicatoarele de prioritate, aceștia vor pica examenul pentru obținerea permisului de conducere, chiar dacă manevrele de parcare sau de mers înapoi, de exemplu, au fost efectuate corect.