După câti kilometri trebuie să schimbi placuţele de frâna
Coşmarul oricărui şofer este să rămână fără frâne, iar un prim pas pentru a evita acest lucru este schimbul plăcuţelor de frână uzate. Înlocuirea plăcuţelor de frână uzate este vitală atât pentru siguranţa pasagerilor, cât şi pentru a celorlalţi participanţi la trafic.
Limita la care se schimbă este de aproximativ 30.000 de kilometri, până 50.000 kilometri. Pe lângă km parcurşi, un alt amănunt de care trebuie să ţineţi cont este calitatea materialelor din care sunt făcute plăcuţele şi de stilul de condus.
Un stil de condus sportiv, cu frâne puternice şi dese, uzează mai rapid plăcuţele şi discurile, în timp ce alţi coferii care frânează încet, prelungesc viaţa frânelor.
Dacă nu se aude zgomot la frânare sau nu s-a aprins becul martor la bord, înseamnă că nu este cazul ca plăcuţele să fie schimbate.
Care sunt semnele care arată că frânele vor ceda
Un indiciu care vă indică uzura plăcuţelor de frână îl reprezintă canalul de pe mijlocul plăcuţei. Dacă canalul nu mai este pronunţat, este evident că plăcuţele trebuie schimbate. Performanţă slabă de frânare sau cursa moale a pedalei. În acest caz probabil lichidul s-a scurs din sistem. Asta denotă o problemă mai gravă care cere schimbarea completă a sistemului. Ajuns în acest punct maşina nu mai poate fi transportată pe roţile ei până la cel mai apropiat service;
Scârţâit sau huruit în timpul frânării. Acestea pot anunţa uzarea plăcuţelor sau blocarea pistonului de etrier.
Dacă maşina „trage” într-o parte înseamnă că plăcuţele de frână fie au fost contaminate cu ulei sau cu vaselina, frânarea fiind ineficienta la respectiva roată, fie etrierul s-a blocat.
Pulsaţia pedalei în timpul frânării, sau pedala de frână tare se întamplă din cauza plăcuţelor de frână excesiv de uzate („lustruite”), a etrierului blocat sau existenţa unor defecţiuni la servofrâna.
Jantele încinse pot anunţa că frâna este blocată.
Apariţia unor trepidaţii în volan denotă ovalizarea discurilor. În unele cazuri ele pot fi rectificate, dar cea mai eficientă rezolvare este schimbarea lor, şi a plăcuţelor de frână.