Cum poţi repara singur farurile mătuite ale maşinii – VIDEO
După un anumit timp, farurile maşini ajung să se umple de zgârieturi, iar într-un final se mătuiesc atât de tare încât lumina va trece foarte greu prin ele. Pentru a remedia această situaţie poţi merge la un centru autorizat, unde poţi apela la recondiţionarea farurilor de către specialişti sau, dacă preferi, o poţi face chiar singur acasa.
Ce materiale îţi trebuie pentru recondiţionarea farurilor mătuite
Este esenţial ca atunci când te apuci de treabă să ai la îndemână toate materialele necesare.
- Hârtie abrazivă cu o granulaţie de 1.000
- Hârtie abrazivă cu o granulaţie de 1.500
- Hârtie abrazivă cu o granulaţie de 3.000
- Bandă de hârtie pentru mascare/protecţie
- Lavete microfibră sau cârpe din bumbac
- Soluţie apă cu şampon auto
- Polish abraziv
- Polish finisare
Care sunt paşii
Primul pas este să pui hârtia abrazivă de 1.000 la înmuiat în soluţia de apă cu şampon preţ de 10-15 minute. În acest timp, maschează elementele din jurul farului cu o bandă de hârtie.
După mascare, pulverizează soluţie (apă cu şampon) pe suprafaţa farului şi începe să şlefuieşti farul cu hârtia abrazivă de 1.000.
Execută mişcări sus-jos sau stânga-dreapta până ce obţii acelaşi grad de mătuire pe întreaga suprafaţă a farului, fără reflexii sau zone lucioase. Dacă există astfel de zone, insistă până acestea dispar.
Este important să pulverizezi tot timpul soluţie (apă cu şampon) pentru a evita încărcarea hârtiei abrazive. Această operaţiune se poate face şi mecanizat, cu un polizor unghiular şi disc abraziv cu o granulaţie de 1.500.
Pentru mai multă fineţe foloseşte şi hârtia abrazivă cu granulaţie 3.000. După ce aţi terminat şi cu această operaţiune, folosiţi pasta (polish) abrazivă.