Codul rutier a primit recent mai multe modificări pe final de an, fapt ce schimbă felul în care participanții la trafic se raportează la lege în 2022. Iată care sunt cele mai importante schimbări apărute în legislația rutieră.
Guvernul a adoptat proiectul de hotărâre prin care se modifică și completează regulamentul de aplicare a Codului Rutier. Printre cele mai importante măsuri introduse în Codul Rutier în urma acestei hotărâri se numără oficializarea regulilor pentru circulația trotinetelor electrice (adoptate acum un an și jumătate), sancționarea pietonilor neatenți precum și posibilitatea accesării de către șoferi a cazierului rutier.
Prin adoptarea acestei hotărâri, se vor putea aplica, în sfârșit, regulile privind circulația trotinetelor electrice și amenzile pentru nerespectarea acestora. Acestea au fost deja stabilite prin OUG 13/2020, dar nu au putut fi aplicate, în absența actualizării Regulamentului de aplicare a Codului Rutier.
În principiu, trotinetele electrice au fost asimilate bicicletelor din punctul de vedere al legislației rutiere, cu diferența că trotinetele nu vor putea fi conduse decât în linie dreaptă. Pentru schimbarea direcției de mers, conducătorii de trotinete electrice sunt obligați să se dea jos de pe acestea și să meargă pe lângă trotinetă.
O altă schimbare importantă introdusă în Regulamentul de aplicare a Codului Rutier se referă la pietoni. Mai exact, pietonii care sunt neatenți la traversarea străzii vor pute fi amendați. Și această măsură a fost introdusă anterior în Codul Rutier, dar nu s-a putut aplica în absența regulamentului de aplicare.
În plus, șoferii vor putea afla tot istoricul sancțiunilor rutiere, nu doar numărul punctelor de penalizare, așa cum se întâmplă în prezent. „Istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice aplicate titularului permisului de conducere se comunică la cererea acestuia, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne”, se arată în hotărârea adoptată de Guvern.
În sfârșit, așa cum am aflat recent, mașinile nepoluante vor primi numere de înmatriculare verzi. Pe baza acestora, șoferii vor avea acces în anumite zone ale orașelor sau vor putea obține gratuități la parcare. Potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna, măsura vine în sprijinul celor care fac un efort în plus pentru a proteja mediul.