Cele mai obscure simboluri ale tabloului de bord care se pot aprinde în timpul mersului

Publicat: 09 10. 2020, 14:45

Vehiculele din ziua de astăzi vă pot comunica diverse probleme care apar în timpul mersului. Martorii de bord sau martorii luminoși reprezintă „limbajul” prin care mașinile comunică defecțiunile apărute. Aceștia sunt niște simboluri luminoase, intermitente și colorate, care servesc drept avertismente.

Cu toate acestea, simbolurile tabloului de bord devin din ce în ce mai greu de descifrat și pot duce la îngrijorare sau panică atunci când se aprind brusc. Dacă ați pierdut manualul mașinii sau, dintr-un anumit motiv, nu aveți timp să îl citiți, iată câteva „traduceri” pentru simbolurile confuze care pot apărea pe tabloul de bord.

1. Lichid de frână scăzut

Sistemul de frânare este foarte important. Dacă simțiți că pedala este moale la apăsare este un semn sigur că este necesară o schimbare a lichidului de frână. Îl puteți schimba singur dacă aveți experiență în acest sens, dar este întotdeauna mai bine ca această procedură să fie făcută de un mecanic.

2. Avertizare privind luminile de frână

Avertizarea va apărea atunci când becurile de frână sunt defecte. Pentru a remedia această problemă, pur și simplu verificați becurile și înlocuiți-l pe cel defect.

 

 

3. Avertizare convertor catalitic

La prima vedere, avertismentul pentru convertorul catalitic, s-ar putea să vă ducă cu gândul la un simbol care aparține unui restaurant. Arată ca un grătar cu aburi care se ridică. Cu toate acestea, martorul indică o avertizare privind convertorul catalitic. Este unul dintre puținele simboluri ale tabloului de bord care tratează acest subiect.

4. Filtru de aer îmbâcsit

Este unul dintre cele mai obscure simboluri ale tabloului de bord. Este greu să descrii exact cum arată. Am putea spune că este o ilustrație a unui lansator de rachete care trimite rachete. Dar adevăratul sens din spatele acestui simbol este că mașina dvs. are un filtru de aer îmbâcsit.

 

5. Probleme cu cârligul de remorcare

Majoritatea vehiculelor cu un sistem de remorcare vor avea un martor de bord cu privire la conexiunea electrică, între remorcă și vehiculul tractant. Când apar defecțiuni, acesta se aprinde. Totodată acesta poate însemna că este necesară reajustarea cârligului de remorcare. Pentru ca această lumină să dispară, va trebui să reglați cârligul astfel încât să fie în poziția corectă.