Ce este sistemul de control al tracțiunii și când se recomandă să-l dezactivezi
Mașinile moderne sunt pline de sisteme de asistare a conducerii mai mult sau mai puțin sofisticate, toate marcate prin combinații misterioase de litere – ESP, ESC, ASR, EBA, TRC, ISA ș.a.m.d.. Dintre acestea am ales sistemul TRC – Traction Control. Iată ce este sistemul de control al tracțiunii și când se recomandă să-l dezactivezi.
Control al tracțiunii este un sistem de siguranță care a fost introdus pe unele mașini în diverse forme, încă din anii ’70. Din 2011, însă sistemul a devenit obligatoriu pentru toate mașinile noi comercializate, odată cu cel de control al stabilității (ESP sau ESC). De altfel, cele două sisteme operează în tandem, unul acționând asupra motorului, prin reducerea accelerației iar celălalt asupra roților, prin frânare individuală.
Sistemul de control al tracțiunii TRC este un sistem electronic care folosește senzorii sistemului ABS pentru a determina dacă una dintre roțile motoare (sau ambele) a pierdut aderența (se rotește liber). Dacă este detectată pierderea aderenței, sistemul blochează temporar accelerația motorului, în încercarea de a reduce sau elimina rotirea liberă a roții. De multe ori, acest lucru este suficient pentru recăpătarea aderenței.
Funcționarea sistemului de control al tracțiunii este de cele mai multe ori dificil de observat de către șofer. De multe ori, singurul lucru care trădează intrarea în funcțiune este martorul galben de pe bord. Sistemul intră în funcțiune în general la conducerea pe carosabil cu aderență scăzută. Dacă sistemul se activează frecvent, ar putea fi un semn că anvelopele sunt uzate cu mult peste limita admisă.
Când se recomandă să dezactivezi sistemul de control al tracțiunii
Sistemul de control al tracțiunii are rolul său în siguranța conducerii și, în multe cazuri, asigură chiar o aderență mai bună, prevenind patinarea roților. Există însă și împrejurări în care se recomandă dezactivarea sistemului de control al tracțiunii.
De cele mai multe ori, vorbim de situații cu aderență scăzută în care deblocarea mașinii nu se poate face fără „balans” – spre exemplu atunci când mașina este blocată în zăpadă sau noroi. În acest caz, sistemul TRC va restricționa sever cuplul disponibil la roți. Este preferabilă, astfel, dezactivarea acestuia, pentru a permite roților să patineze și a prinde o zonă cu aderență îmbunătățită.
Dezactivarea sistemului de control al tracțiunii se face de regulă de la un comutator marcat TRC Off, ESC Off, ESP Off, sau pur și simplu cu pictograma specifică. În general, un impuls scurt va dezactiva controlul tracțiunii, în timp ce o apăsare lungă (peste 3-5 secunde sau mai mult) va duce la dezactivarea controlului stabilității. În cazul unor modele mai recente, dezactivarea controlului tracțiunii se face din meniul sistemului de infotainment.