Care sunt actele de care ai nevoie la RAR pentru înscrierea instalaţiei GPL
Deşi în ultimii ani au mai scăzut în popularitate, maşinile pe GPL au un mare avantaj: te ajută să economiseşti bani la fiecare plin de combustibil. Avantajul major în folosirea GPL-ului este potenţialul de economisire a costurilor, acesta poate fi de până la 50% mai ieftin decât benzină.
Gazul petrolier lichefiat sau GPL este un combustibilde hidrocarburi care cuprinde propan, butan sau propilena, fie separat, fie ca un amestec de oricare dintre ele.
În cazul în care aţi montat o instalaţie GPL, sau vă gândiţi să vă instalaţi una, trebuie să faceţi o programare şi să va prezentaţi cu autovehiculul la R.A.R. pentru a se menţiona acest lucru în Cartea de Identitate a vehiculului. Autoturismul trebuie să aibă lipite pe el sticker-ele GPL.
De ce acte aveţi nevoie pentru a înmatricula maşina pe GPL la RAR
După montarea instalaţiei proprietarul are la dispoziţie 45 zile pentru a parcurge următorii paşi:
1. Programare telefonică la R.A.R. prin care se solicită trecerea unei instalaţii GPL în cartea vehiculului
2. Te prezinţi la R.A.R. în ziua programată cu următoarele acte:
– Cartea de identitate a vehiculului (CIV)
– Buletin / C.I. proprietar sau procura notarială din partea proprietarului
– Talonul autoturismului
– Asigurare RCA valabilă
3. Achitarea unei taxe de aproximativ 180 lei (suma este orientativa, dar se poate modifica)
4. Procedura consta în verificarea de către un inginer R.A.R. a noxelor atât pe benzină, cât şi pe GPL, verificarea componentelor cu numerele de omologare din Declaraţia de conformitate (certificat de garanţie şi conformitate primit de la Supergaz sau service-urile partenere), verifică seria şi certificarea numărului de omologare a rezervorului GPL.
5. După îndeplinirea acestei formalităţi, te poţi bucura liniştit de exploatarea instalaţiei GPL, ţinand cont de faptul ca la fiecare 15.000 km rulaţi pe GPL, dar nu mai târziu de 1 an, trebuie să revii în service pentru revizie care constă în schimb filtre dar şi calibrarea acesteia.