Care este cel mai potrivit tip de ulei pentru mașina ta
Uleiul este un fluid vital pentru motorul mașinii, iar calitatea acestuia afectează fiabilitatea pe termen lung. Prin urmare, este important ca schimbul de ulei să se facă la timp, iar tipul uleiului folosit să fie unul potrivit corespunzător. Care este cel mai potrivit tip de ulei pentru mașina ta.
Verificarea nivelului de ulei este o operație simplă, pe care fiecare șofer trebuie să o facă regulat. Pentru o verificare corectă, trebuie așteptat câteva minute de la oprirea motorului, iar mașina trebuie să fie oprită pe o suprafață plană. Poți verifica destul de simplu asta atunci când mașina nu are tendința de a se deplasa în față sau în spate atunci când este scoasă din viteză iar frâna (de serviciu sau de staționare) nu este acționată.
Dacă nivelul uleiului se află sub cel minim indicat pe jojă, lucrurile tind să se complice exponențial. Ce tip de ulei trebuie să cumpărăm pentru a completa? Posibilitățile de pe piață sunt nenumărate, iar dilemele, dificile. Spre exemplu, un tip de ulei nu este la fel de bun pentru motoarele diesel cum este pentru cele pe benzină, iar motoarele performante cu supraalimentare pot avea nevoie de alte tipuri de ulei. Apoi, mai trebuie ales între uleiurile sintetice și cele semisintetice, iar de aici se deschide cutia pandorei, cu diferite grade de viscozitate și standarde de fabricație care fac o alegere aproape imposibilă pentru cumpărătorul neavizat.
Cel mai potrivit tip de ulei: Ce sunt gradele de viscozitate?
Dacă privești eticheta de pe un bidon de ulei vei observa cu siguranță un înscris ciudat – cifre care încadrează litera W. Spre exemplu, 5W30, sau 10W40, sau chiar 0W20. Aceste cifre se referă la viscozitatea uleiului. Uleiurile moderne sunt în general mult mai fluide decât în trecut, ceea ce le permite să ajungă rapid în toate zonele motorului în momentul pornirii, ceea ce previne piesele metalice să se frece una de alta. Motoarele moderne sunt construite cu toleranța infime, prin urmare și fluiditatea uleiului trebuie să fie mare. Uleiurile fluide – cele care au o viscozitate mică – ajută și la economia de combustibil.
Cele mai multe uleiuri au mai multe cifre de viscozitate pentru că sunt „uleiuri multigrade”. Asta înseamnă că aditivii speciali din ulei permite acestuia să aibă proprietăți diferite, în funcție de temperatură. Cu cât este mai mic numărul dinaintea literei W, cu atât uleiul se va comporta mai bine la temperaturi scăzute – aparent W vine de la Winter – iarnă. Cu cât este mai mare numărul care urmează după cifra W, cu atât comportamentul la temperaturi ridicate este mai bun.
La nevoie, poți amesteca uleiuri cu diferite grade de viscozitate și chiar branduri diferite fără a pune în pericol motorul. Să ai un tip greșit de ulei în motor este mai bine decât să nu ai ulei deloc. Dacă nu ai posibilitatea de a alege tipul corect pentru mașina ta, trebuie să știi că trebuie să programezi un schimb de ulei cât mai curând posibil.
Ce înseamnă specificațiile uleiurilor?
Lucrurile devin și mai complicate atunci când aflăm că există numeroase standarde pentru producerea uleiurilor. Din fericire, pentru europeni standardul ACEA este cel mai important, și toate uleiurile de pe piață trebuie să specifice acest standard. Chiar dacă va apărea pe etichetă mai puțin evidențiat decât viscozitatea, standardul ACEA este cel puțin la fel de important ca și gradul uleiului.
Potrivit ACEA, uleiurile sunt împărțite în mai multe categorii, cele mai importante pentru posesorii de autoturisme fiind cele pentru mașini pe benzină, care sunt marcate cu litera A, și cele pentru motoare diesel, care sunt marcate cu litera B. În cazul motoarelor diesel dotate cu filtru de particule, uleiurile potrivite sunt cele din grupa C. Este important de reținut că tipul corect de ulei pentru mașină este cel specificat de producător în cartea tehnică a mașinii. Aici poți găsi atât gradul de ulei cel mai potrivit în funcție de regimul climatic, cât și specificațiile pe care trebuie să le îndeplinească uleiul.
Când trebuie schimbat uleiul?
Tot cartea tehnică a mașinii trebuie să specifice intervalul la care trebuie efectuate schimburile de ulei. În afară de asta, există circumstanțe speciale, în funcție de regimul de funcționare al mașinii și de alți factori externi, care pot scădea acest interval.
Examinarea uleiului îți poate oferi o indicație despre necesitatea schimbării acestuia înainte de intervalul specificat de producător. Vorbim de ulei de culoare neagră, despre zgomote în timpul funcționării motorului sau detonații, sau, cel mai evident, atunci când martorul de bord care indică necesitatea schimbării uleiului este aprins.
Folosirea mașinii în zone cu mult praf, sau cu un filtru de aer defect poate duce la degradarea calității uleiului și necesitatea înlocuirii acestuia mult mai devreme decât intervalul normal specificat de producător.
Odată cu schimbarea uleiului trebuie schimbat obligatoriu și filtrul de ulei. Trebuie să ții cont că filtrul reține o anumită cantitate de ulei, deci dacă nu e schimbat va contamina uleiul nou cu mizeria din cel vechi. Acest aspect este important, pentru că schimbul de ulei se face în primul rând pentru a elimina contaminanții din acesta.