Când se montează anvelopele de iarnă. Cât este amenda pentru lipsa lor, cât te costă montajul şi alte informaţii utile
Există o confuzie printre posesorii de maşini privind data sau momentul din care maşina trebuie echipată cu anvelope de iarnă.
E timpul să clarificăm această dilemă.
Potrivit Codului Rutier, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, dar sunt obligatorii chiar şi în octombrie (sau în orice altă lună a anului) în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina încălţată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.
Conform Brigăzii Rutiere a Capitalei, purtarea anvelopelor de iarnă este obligatorie din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă.
Cât costă montatul anvelopelor de iarnă
Costul montajului este de aproximativ 70-100 de lei pentru intervalul 14-16 ţoli, însă sumele pot creşte în funcţie de mărimea cauciucurilor şi service sau vulcanizare. Totodată, este cunoscut faptul că preţurile au tentinţa să crească puternic o dată cu prima zăpadă, urmând să mai scadă în săptămânile următoare.
Cât este amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă
Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope de vară este între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei. Totodată, aceşti conducători auto riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii.
Ce riscă şoferii care nu au CAUCIUCURI DE IARNĂ şi cum procedezi în caz de amendă
Ce trebuie şă ştii despre CAUCIUCURILE DE IARNĂ