Anvelope de iarna. Ce amenzi se aplică pentru şoferii care nu sunt echipaţi corespunzător

Publicat: 07 10. 2019, 15:44
1-anvelope-iarna

Iarna şi-a intrat în drepturi în zonele înalte, mai multe drumuri naţionale fiind în acest moment acoperite cu strat de zăpadă. În aceste condiţii, şoferii din zonele afectate trebuie să-şi doteze maşinile cu anvelope de iarnă (sau allseason marcate corespunzător) pentru a nu primi amenzi. Acestea sunt consistente, putând ajunge la 2.900 de lei.

Când trebuie să ai anvelope de iarnă ca să nu iei amenzi?

Conform Codului Rutier, anvelopele de iarnă sau cele allseason sunt obligatorii atunci când drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada anului. Prin urmare, dacă eşti surprins de aceste fenomene meteo cu anvelopele de vară rişti o amendă de până la 2.900 de lei.

Aşadar, şoferii nu au un termen-limită până la care sunt obligaţi să-şi doteze maşinile cu anvelope de iarnă (acum câţiva ani se vehicula termenul de 1 noiembrie), ci sunt obligaţi s-o facă ori de câte ori condiţiile meteo o impun, în funcţie de regiunea sau chiar zona prin care circulă.

Ce rişti dacă nu ai anvelope de iarnă?

Pentru a scăpa de amendă, anvelopele de iarnă şi cele allseason trebuie să fie inscripţionate corespunzător cu marcajul M+S, M&S sau M.S., M şi S fiind abrevieri pentru Mud (noroi) şi Snow (zăpadă). În caz contrar, fapta este considerată contravenţie de gravitate maximă, fiind încadrată în clasa a patra de amenzi (sancţionată cu amendă între 9 şi 20 de puncte). La o valoare actuală de 145 de lei pentru punctul de amendă, aceasta se traduce într-o amendă cuprinsă între 1.305 lei şi 2.900 de lei.

Ca măsură suplimentară, Codul Rutier prevede, pe lângă pedeapsa amenzii, şi reţinerea certificatului de înmatriculare până la remedierea situaţiei.