28 de ani de diesel. Cum au cucerit motoarele pe motorină şoferii de pe toate continentele

Autor: businessmagazin.ro 27 ian. 2017 Utile

Audi 100 2,5 TDI a fost prezentat în urmă cu 28 de ani în cadrul salonului auto de la Frankfurt, fiind primul automobil de serie echipat cu un motor diesel cu injecţie directă controlată electronic şi marcând intrarea într-o nouă eră a industriei auto.

Era anul 1973 când criza petrolului a lovit puternic Statele Unite şi aliaţii săi vest-europeni, în urma conflictului din Orientul Mijlociu. Până atunci industria auto era avantajată de un preţ al barilului de petrol de sub 20 de dolari, pentru ca în 1980 preţul să urce spre 110 dolari. Acela a fost momentul când grupul Volkswagen a demarat proiectarea motoarelor diesel, binecunoscutele TDI-uri, motoare care au fost implementate în segmentul premium de către Audi în 1989.

„25 de ani de TDI înseamnă un sfert de secol de progres şi eficienţă. Audi a adus tehnologia TDI pe piaţă înaintea oricărui alt constructor auto, iar aceasta a contribuit la poziţionarea mărcii în segmentul superior al clasei premium“, a spus Ulrich Hackenberg, membru în consiliul de administraţie al Audi AG, responsabil de dezvoltarea tehnică. În aceşti 28 de ani Audi a dublat performanţele motoarelor diesel, în timp ce emisiile poluante s-au redus cu 98%.

În total, Audi a produs în acest sfert de secol 7,5 milioane de maşini echipate cu motoare diesel TDI, dintre care aproape 600.000 numai în 2013. Tocmai datorită dieselurilor, brandul german a reuşit să reducă emisiile de CO2 la nivel de flotă cu 3% în ultimii ani, cu toate că vânzările au continuat să crească. Din cele 156 de modele TDI din gama Audi, 58 au emisii de dioxid de carbon cuprinse între 85 şi 120 de grame per kilometru.

De asemenea, A3 ultra cu motorul diesel 1,6 TDI are un consum mediu de numai 3,2 litri/100 km. Termenul de „ultra“ face referire la noua gamă de modele proiectate special pentru a reduce şi mai mult consumul de combustibil, gamă ce include aproape toate modelele constructorului german. Singurul care face excepţie este R8. Altfel, dieselurile TDI au acum între 1,6 şi 4,2 litri şi dezvoltă între 90 şi 385 CP. Extremele 1,2 TDI şi V12 TDI au dispărut însă.

Dintre toate motoarele, cel mai bine vândut este însă 2,0 TDI, cu un total de trei milioane, adică aproape jumătate din totalul dieselurilor Audi. Dintre acestea, 370.000 s-au vândut în ultimul an. TDI-ul de 3,0 litri a fost regândit pentru a reduce şi mai mult emisiile, iar un nou 1,4 TDI cu trei cilindri urmează a fi lansat pe modelele compacte.

De asemenea, pentru a reduce consumul, pe dieselurile cu şase cilindri în V vor fi montate compresoare electrice, acesta fiind primul pas către „electrificarea“ TDI-urilor. Următorul pas va fi realizarea de hibride plug-in diesel, care să poată fi alimentate direct de la priză pentru încărcarea bateriilor, iar autonomia acestora să fie extinsă cu ajutorul unui motor diesel. Această strategie va permite Audi să reducă emisiile de dioxid de carbon la o medie de 95 de grame per kilometru până în 2020.

Strategia nu include numai „hibridizarea“ gamei, ci şi optimizarea tehnologiilor existente. Una din metode este denumită „rightsizing“, deoarece nu se pune accent numai pe reducere. Un automobil este eficient dacă dispune de un motor suficient de puternic pentru a-l pune în mişcare. Un motor prea mic determină un consum mai mare, ceea ce reduce eficienţa.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide