Test drive Mercedes-Benz V250d. Spaţios ca un monovolum, luxos ca o limuzină

Autor: Marius Vișan 29 nov. 2018 Test drive

Proprietarii de SUV-uri îl râvnesc, competitorii din piaţă îl invidiază, dar cu toţii îl admiră: Mercedes-Benz Clasa V 4Matic este modelul cu care ai vrea să parcurgi un milion de kilometri.

Numit şi „Mercedesul monovolumelor”, Clasa V a fost lansat la începutul lui 2014 ca înlocuitor al modelului Viano. Pe lângă trăsăturile tehnice îmbunătăţite, Clasa V dispune de tehnologii de ultimă generaţie, un nivel ridicat de confort pentru şofer şi pasageri, precum şi finisaje premium împrumutate de la modele mult mai scumpe cum ar fi Clasa S.

Din exterior este uşor de recunoscut pe stradă. Forma alungită spre spate şi grila masivă pe care se regăseşte steaua în trei colţuri îi dau un aer îndrăzneţ, dar abia după ce intri înăuntru începi să înţelegi că tot ceea ce ştiai despre maşinile spaţioase e pe cale să capete alt sens.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Mercedes-Benz Clasa V este o maşină creată atât pentru atât pasagerii cât şi pentru şofer. Acesta acoperă cu succes nevoile de transport ale unei familii numeroase căreia îi place să facă lungi călătorii cu maşina, dar şi antreprenorilor care vor să ofere servicii de transport unei clientele exclusiviste. În ciuda dimensiunilor Clasa V poate fi manevrat cu uşurinţă pe şosea, chiar şi în spaţiile înguste datorită razei de bracaj mici.

Trei versiuni de caroserie

Maşina are o înalţime de 1.80 metri, iar poziţia la volan este una destul de înaltă, ceea ce induce şoferului un sentiment de siguranţă. Câmpul vizual în faţă este excelent, iar vizibilitatea în lateral şi în spate este bună. Clasa V are o lungime de aproape 4,9 metri, aşa că nu a fost o problemă ca în el să încapă lejer şapte scaune şi să rămână şi loc pentru bagaje în spate.

Există trei versiuni de lungime pentru caroserie, dar oricare ar fi alegerea toată lumea va avea spaţiu suficient la cap şi picioare. În unele configuraţi se poate opta şi pentru măsuţe pliabile care se strang într-o consolă ce poate fi mişcată între banchetele din spate. De asemenea, nu lipseşte din lista de dotări şi acoperişul panoramic şi plafonul capitonat cu microfibră.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Clasa V transportă până la opt persoane şi bagaje acestora, iar dacă este necesar mai mult spaţiu, scaunele pot fi scoasecu uşurinţă. În cazul demontării complete a scaunelor din spate, aveţi la dispoziţie un volum de încărcare de până la 5.010 litri (în cazul variantei lungi 4.630 de litri, în cazul variantei compacte 4.200 de litri).

Inserţii de aluminiu şi piele Nappa la interior

Interiorul are un aer premium şi o finisare pe măsură. Inginerii germani au ales pentru scaune piele de calitate, pe bord au pus aluminiu şi inserţii decorative cu aspect de lemn de frasin maro, chiar şi pentru cotierele din spate, şi volan acoperit cu piele Nappa. Aceste detalii îl vor face pe şofer să uite că se află într-un monovolum şi să creadă că se află mai degrabă într-o limuzină. Sistemul audio Burmester satisface şi cele mai rafinate urechi, iar pentru melomanii greu de mulţumit este disponibil un pachet opţional surround cu 15 difuzoare (cu şase mai mult decât în cazul sistemului standard Audio 20 USB) şi un difuzor de sunete joase asigură o experienţă acustică de 640 W.

Cei care vor să ducă Clasa V la un cu totul alt nivel pot alege pachetul opţional AMG Line. În această dotare vorbim de elemente precum bară faţă, spoiler, eleron şi praguri AMG, roţi din aliaj uşor AMG de 19 inchi, discuri de frână de 17 inchi, etriere cu inscripţia „Mercedes-Benz” şi tren de rulare sport. Pentru interior acest pachet furnizează pedalier sport şi elemente decorative cu aspect de carbon, precum şi un capitonaj al plafonului de culoare neagră.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Una dintre cele mai practice funcţii este reprezentată de modul în care se deschide luneta de pe hayon. Acesta se desprinde separat de uşă şi permite manevrarea unor obiecte din porbagaj fără ca uşa principală să fie deschisă. Funcţia este foarte folositoare dacă maşina este parcată cu spatele într-un loc mai strâmt. Uşa hayonului poate fi deschisă din cheie, prin apăsarea unui buton, la fel ca şi una dintre marile uşi laterale. Ambele se culisează electric.

Spaţiul generos este cu siguranţă cel mai mare lux oferit de Mercedes-Benz Clasa V. Indiferent dacă se optează pentru configuraţii cu şase, şapte sau opt scaune, maşina are o mulţime de spaţii de depozitare, iar spaţiul pentru picioare este suficient de generos pentru pasageri.

În Clasa V scaunele din faţă beneficiază de tot confortul. Sunt electrice cu funcţia de memorie, acoperite cu piele perforată, sunt încălzite şi ventilate, şi oferă un bun suport lombar. Funcţia de memorie practică păstrează setările scaunelor şi tetierelor pentru un număr de până la trei persoane. În cazul urcării la bord a altui şofer sau pasager faţă, setările fiecăruia pot fi accesate rapid.

Sistem de infotainment cu ecran de cel puţin 7 inchi şi touchpad

Scaunele din primul rând din spate sunt de asemenea încălzite, iar toate locurile aflate la bord beneficiază de tapiţerie de piele. Un lucru este clar, când vorbim despre scaunele din Clasa V, indiferent de configuraţia lor, pasagerii vor ajunge relaxaţi la destinaţie. Pe lângă măsuţe pliabile, pasagerii din spate se mai pot bucura şi de suporturi pentru pahare, ataşabile în pereţii laterali, şi o priză electrică de 12 V, control în plafon pentru sistemul de climatizare, şi buton de control al unei jaluzele decorative din panză care protejează de soare.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Sistemul multimedia COMAND Online rulează pe un ecran color de cel puţin 7 inchi şi poate fi utilizat prin intermediul unui controller ergonomic cu touchpad. Folosind degetul pot fi controlate butoanele de pe display, navigarea prin meniu făcându-se cu multă uşurinţă. Schimbarea posturilor de radio se face printr-o simplă glisare spre dreapta sau spre stânga. În meniurile care necesită confirmarea unei comenzi printr-un clic se poate apăsa pe suprafaţa pad-ului şi sitemul răspune instant. Cei care nu au rabdare să se conecteze prin Bluetooth cu telefonul la sistemul maşinii pot accesa cele doua sloturi USB din cotieră. Aici mai este disponibilă şi o priză de alimentare.

Navigaţia foloseşte hărţi memorate pe un hard-disk intern de 80 GB. Acestea sunt redate topografic 3D şi permit ghidarea spre destinaţie luând în considerare informaţiile în timp real, evitând blocajele în trafic. Cei care au nevoie de mai mult de 80 GB pot opta şi pentru o unitate DVD. Pe lângă operarea cu ajutorul controllerului ergonomic, sistemul multimedia poate fi controlat şi prin comandă vocală. Totodată, sistemul permite conectarea de la distanţă a autovehicul cu telefonul mobil. Opţiunea Remote Online oferă informaţii precum nivelul de carburant din rezervor sau a kilometrajului.

Gamă largă de sisteme de siguranţă şi asistenţă

Printre sistemele de siguranţă cu care este dotat Clasa V amintim de Crosswind Assist, care stabilizează maşina atunci când aceasta devine sensibilă la vânt lateral, precum şi sistemul ATTENTION ASSIST care detectează lipsa de atenţie a şoferului şi oboseala acestuia şi îi poate sugera să facă o pauză de odihnă. Pe lângă acestea, cu ajutorul sistemului Active Park Assist manevrele de parcare sunt asemenea unei maşini compacte.

Opţional este disponibil şi sistemul de camere video, de 360 de grade, care oferă o imagine completă a împrejurimilor autovehiculului. Mai mult, din lista de opţionale, se mai pot alege sisteme precum DISTRONIC PLUS, Cruise Control Adaptiv cu senzori de proximitate şi COLLISION PREVENTION ASSIST, Traffic Sign Assist cu indicare la rularea greşită pe un sens unic, Lane Keeping Assist, Blind Spot Assist, sistemul de iluminare inteligentă pentru faruri LED şi asistentul de fază lungă. Majoritatea acestor sisteme de asistenţă sunt oferite în premieră absolută în segment.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Clasa V este o maşină mare, dar nu este atât de intimidantă la condus pe cât s-ar putea crede. Asta pentru că ai o vizibilitate foarte bună din scaunul şoferului, un motor potent şi o transmisie capabilă. Puterea motorului este pusă în valoare prin transmisia automată cu 7 trepte, oferind un feed-back excelent atât pentru cei care vor puţin mai multă sportivitate, cât şi pentru cei care vor confort.

Maneta de comandă a transmisiei este poziţionată foarte aproape de volan, are dimensiuni reduse şi poate fi utilizată fără să iei mâna complet de pe volan. Maşina dispune de mai multe moduri de condus controlate prin comutatorul Dynamic Select. La pornire maşina este setată în modul Confort, dar se poate schimba la alegere între Sport, Individual sau Eco.

Dynamic Select permite şoferului să regleze parametri vehiculului după cum doreşte. Astfel, performanţă sportivă sau eficienţa pot fi setate prin simpla apăsare a unui buton.

Tracţiunea integrală 4MATIC face diferenţa

Motorizarea de top V250d dezvoltă 190 CP, număr de cai suficienţi pentru o maşină de 2.185 de kg. Mulţumită transmisiei automate 7G-TRONIC PLUS şi sistemului 4Matic accelerările sunt foarte încrezătoare, maşina simţindu-se foarte uşoară în momentul în care cuplul ajunge la toate cele patru roţi. Zgomotul care ajunge în habitaclu e în limite normale, iar consumul mixt întregistrat a fost de 9.2 litri la suta de km.

Sistemul de tracţiune integrală 4Matic îşi face treaba foarte bine şi este greu de crezut că vreun şofer va rămâne împotmolit cu un model din Clasa V în noroi sau zăpadă.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

În virajele strânse, Clasa V are un un pic de ruliu, dar asta nu ar fi ceva ieşit din comun pentru un model de mari dimensiuni. Când conduci un monovolum cu mulţi oameni la bord, curbele le vei lua cu ceva mai multă grijă, pentru ca cei din spate să nu aibă de suferit. Indiferent de mediul în care ne-am aflat, la viraje abordate în viteză sistemul de tracţiune 4Matic şi-a făcut treaba şi a corectat excelent tendinţa de subvirare a maşinii. Suspensia are un sistem selectiv care adaptează caracteristicile de amortizare la condiţiile rutiere şi la situaţia de condus. Acesta oferă un echilibru bun între confortul de conducere şi agilitate.

La partea de manevrabilitate la parcări, Clasa V beneficiază de doi asistenţi activi şi o cameră video 360°, unică în acest segment, care ajută foarte mult şoferul. Asistentul activ ajută şoferul să identifice un loc de parcare şi să parcheze în respectivul loc, iar camera video pentru marşarier afişează pe display imagini realiste ale zonei din imediata apropiere a autovehiculului.

Verdict

Concluzia este evidentă: Clasa V de la Mercedes-Benz oferă un pachet complet de tehnologii, se remarcă prin spaţiu şi confort, iar, performanţele bune ale motorului sunt completate de sistemul impecabil de tracţiune integrală.

Mercedes-Benz Clasa V 250d

Motor: diesel, 2.143 cmc

Putere maximă: 190 CP (204 CP)/3.800 rpm

Cuplu maxim: 440 Nm (480 Nm)/1.400 rpm

Cutie de viteze: automată cu şapte trepte – 7G-TRONIC PLUS

Tracţiune: integrala 4Matic

Acceleraţie 0-100 km/h: 10,6 secunde

Viteză maximă: 206 km/h

Masă proprie: 2.800 kg

Volum rezervor (litri) – 57

Volum portbagaj (litri) – 610


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide