Zbor la sol – 328i xDrive cu accesorii M Performance
Nu, ceea ce vedem aici nu este un M3. Este un 328i xDrive pe care s-au aruncat accesorii M Performance. Adică o maşină cu care nu trebuie să fii pilot de performanţă pentru a te simţi bine, dar care l-ar satisface oricând şi pe un pilot de performanţă. Dar mai presus de cei 245 de cai-putere de sub capotă şi de cuplul de 350 Nm este modul în care arată bestia asta. Doar priveşte-o!
Ce înseamnă accesorii M Performance? Simplu: dacă le vrei pe toate, decartezi vreo 10.000 de euro şi obţii un BMW care arată atât de agresiv şi de sport încât va răsuci garantat toate capetele pe stradă şi va crea circa o tonă de invidii la hectar. Tehnic vorbind, maşina rămâne relativ la fel, deşi elementele aerodinamice o vor ajuta în mod cert să stea şi mai bine pe şosea decât un Seria 3 Sedan clasic. Căci printre accesoriile M Performance intră, printre altele, frâne sport vopsite în roşu, discuri frână sport pe spate, roţi M Performance, un pachet aerodinamic, un eleron de carbon şi tot felul de ornamente care să declare lumii că cel de la volan e rău, da’ rău de tot!
Imaginează-ţi că toate aceste accesorii au fost puse peste un Sedan xDrive şi că ţăcănitul care a configurat maşina a adăugat transmisie automată sport, direcţie sport variabilă, pachet M Sports (include, printre altele, scaunele sport, volanul M îmbrăcat în piele şi pachetul aerodinamic M, precum şi ornamente sport la interior). Asta se traduce printr-o maşină care arată a M, respiră a M, gândeşte ca un M, dar nu e M. Păcăleală? Nu, nicidecum. Vorbim de un show-car, o maşină care doar îţi arată ce accesorii poţi comanda pentru BMW-ul tău dacă vrei să-l faci mai agresiv, chiar acum, nu doar când îl cumperi de nou.
Deşi există fără îndoială un salt sensibil care ar mai trebui făcut până la un M3, acest 328i este integrat cât se poate de bine în filosofia brandului M – accelerează feroce (5.7 secunde necesită un 0-100 km/h), virează feroce, frânează feroce. Ah, şi nu e atât de rigid încât să regreţi că te-ai născut cu o coloană vertebrală.
Prea mult bling-bling? Who cares?! Notă, totuşi: într-o lume cu ceva logică, nu vei sparge banii pe absolut toate aceste accesorii, ci îţi vei lua un M3 direct. Dar uneori şi puţină nebunie nu strică…
Ideea care le-a venit celor de la BMW a fost să-ţi ofere o linie de accesorii pe care le poţi monta oricând pe maşina ta, indiferent cum ţi-ai configurat-o iniţial. şi asta fără a te face de ruşine cu diverse spoilere aftermarket care mai de care mai hidoase. Alegi tu ce vrei din ele. Mai e o chichiţă aici – accesoriile sunt configurate în mod exact pentru modelul BMW respectiv şi trec prin toate procesele de calitate ale mărcii. Deci nu sunt chinezării care se sparg la prima tamponare. Iar de arătat… judeci singur cum arată.
În rest, un 328i xDrive, cu sau fără accesorii, e acel gen de maşină care îţi face să fiarbă sângele în vine. Poate că nu te vei simţi niciodată în el aşa cum se simte un pilot într-un avion de acrobaţii. Evident, chiar dacă îi pui şi accesoriile M şi alte elemente sport cu aceeaşi literă, nu te vei simţi nici ca într-un M veritabil. Însă vei fi al naibii de aproape de ceea ce înseamnă bucuria pură a condusului. Sau a zborului la sol. Iar asta, într-o zi cu soare, face toată diferenţa.
Pictorialul a fost realizat cu ajutorul Aeroclubului Teritorial Bucureşti Clinceni România şi a domnului Alexandru Ion, comandantul aerodromului. La aerodrom se ajunge relativ uşor, iar aici oamenii sunt chiar pasionaţi de ceea ce fac, la fel ca piloţii din timpurile de aur ale aviaţiei. Pe lângă BMW 328i XDrive Performance a mai pozat avionul de acrobaţii Extra 330 SC care se laudă cu un motor cu şase cilindri capabil să dezvolte o putere de 315 CP. Avionul are o deschidere a aripilor de 7,5 metri şi o lungime totală de 6,7 metri. Este unul dintre cele mai agile avioane de acrobaţie din lume, proiectat special pentru categoria Unlimited, şi îl poţi vedea deseori în show-urile aeriene cele mai spectaculoase.
Apropo, graţie Aeroclubului României, cea mai veche şcoală de pilotaj din România, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 23 de ani pot să urmeze cursuri în vederea obţinerii brevetului de pilot în mod gratuit! E bine de ştiut!