Test de autonomie cu Mitsubishi i-MiEV

Am realizat că
Mitsubishi i-MiEV este o maşină
perfect adaptată traficului urban. Sunt sigur că, dacă aş
fi parcurs kilometrii de autostradă în regim urban şi nu aş fi
exagerat cu acceleraţiile fulminante pe la semafoare, aş fi parcurs
cu cel puţin 20 km mai mult decât cei 93,9 km din acest test.

De fapt, cred că, în regim strict urban şi cu un stil
normal (nici prea bătrânesc, nici prea agresiv), nu este deloc greu
să faci 120-130 km cu „un plin”, în condiţii
reale. Majoritatea dintre cei care îşi folosesc maşina în
Bucureşti, de exemplu, fac un asemenea parcurs în două, maximum
trei zile.

Am ales un traseu de circa 100 km şi pentru o simplificare a
calculelor – deoarece consumul de combustibil suntem
obişnuiţi să îl calculăm în litri/100 km.

Dacă ne gândim că o maşină de oraş cu o putere de circa 60-70 CP
are un consum mediu de circa 6 litri/100 km, înseamnă că
traseul nostru ar fi costat în jur de 32 lei (dacă
luăm un preţ mediu de 5,4 lei pentru un litru de benzină).
Pentru fanii diesel, costul ar fi fost de circa 27
ron (dacă ne gândim la un consum mediu teoretic de 5
litri/100 km şi un preţ tot de 5,4 lei pentru un litru de
motorină).

În cazul lui Mitsubishi i-MiEV, încărcarea completă a bateriilor
de 16 kWh m-ar costa 5,6 lei – asta dacă aş considera un preţ mediu
de 0,35 lei/kWh (mă raportez la ultima factură de curent…). Prin
urmare, 100 km înseamnă un preţ de maximum 5 lei pentru
i-MiEV. Adică de peste 5 ori mai ieftin decât o maşină de oraş
obişnuită!

Mai mult, dacă aş opta pentru un tarif diferenţiat pe ore
(noaptea un kWh costă puţin peste 0,1 lei) şi aş alimenta
i-MiEV-ul doar noaptea, ar însemna că 100 km m-ar costa sub 1,5
lei! Adică de aproape 20 de ori mai ieftin decât o maşină
de oraş normală. Incredibil, nu-i aşa?

În teorie, dacă aş face 100 km zilnic, curentul electric
m-ar costa 1.642 lei în 3 ani de zile (pentru un parcurs
total de 109.500 km) . Prin comparaţie, pentru acelaşi parcurs
urban, motorina pentru o maşină de oraş cu motor diesel m-ar costa
cel puţin 29.565 lei (dacă preţul la combustibil ar rămâne
acelaşi…). Adică o diferenţă de peste 6.500 euro în
favoarea maşinii electrice, diferenţa crescând dacă ne
gândim că reviziile unei maşini electrice sunt mult mai ieftine,
din moment ce nu mai avem consumabilele pentru un motor
convenţional.

Din păcate pentru entuziasmul generat de aceste calcule,
în ecuaţie intră preţul lui Mitsubishi i-MiEV: 29.584 euro
fără TVA (36.640 euro cu TVA). Un preţ prea mare în
România pentru o maşină concepută 99% pentru trafic urban şi de
vreo 3 ori mai mare decât o maşină de clasă mini convenţională,
echipată în mod similar. Practic, de banii ăştia îţi poţi lua un
Colt pentru oraş şi un ASX pentru vacanţe, nu?

Trecând peste alte minusuri (infrastructura inexistentă, lipsa
unor stimulente guvernamentale reale sau reţeaua electrică încă
neadaptată), Mitsubishi i-MiEV consider că este o maşină de
oraş foarte reuşită, dar care, în România, nu este accesibilă
publicului larg.

Bogaţii excentrici care vor să le ia maşini nevestelor sau cei
care vor neapărat să arate că sunt ecologişti ar putea fi tentaţi
de i-MiEV – deşi, cine are bani în România, preferă să dea
40.000 euro pe o maşină de fiţe sau, dimpotrivă, una cu
multe dotări de lux şi confort.

Să cumpere Mitsubishi i-MiEV ar mai putea fi tentate
companiile cu bugete generoase, pentru care contează
foarte mult să-şi creeze o imagine ecologică, în ton cu noile
tendinţe. Aş mai putea adăuga pe listă şi organisme guvernamentale
sau locale, interesate de eventuale programe pilot pentru creşterea
notorietăţii maşinilor electrice în rândul publicului larg.

Pentru moment, însă, Mitsubishi i-MiEV e clar că va fi o
maşină mult mai rară decât Ferrari sau Rolls Royce în
România. Chiar dacă am devenit în foarte scurt timp unul
dintre fanii acestei maşini, fac parte din majoritatea covârşitoare
a celor pentru care preţul acestei maşini electrice este, cu
adevărat, prohibitiv. În plus, se mai pune problema încărcării
bateriilor, o încărcare completă durând circa 7 ore – un garaj sau
o curte ar rezolva, în parte, problema, dar tot mai trebuie
rezolvate chestiuni tehnice, ţinând de infrastructura reţelei de
alimentare.

Însă ce am vrut să demonstrez, am reuşit destul de bine:
Mitsubishi i-MiEV este capabil de o autonomie mai mult
decât suficientă în condiţii reale de trafic urban. Pe
lângă asta, maşina are câteva atuuri nebănuite, cum ar fi ambianţa
supersilenţioasă (ceea ce duce la un nivel de stres mult diminuat
în trafic urban), performanţele excelente, caracterul practic
favorabil şi confortul foarte bun pentru România. Plus costurile de
utilizare extrem de mici, evident.

Marele efort, pe lângă cel financiar, rămâne cel de
adaptare a mentalităţii. Însă, nu peste multă vreme,
bateriile vor permite o autonomie mult mai bună, iar tehnologia va
deveni mai accesibilă. Pentru că doar preţul şi autonomia scăzută
sunt temerile cu adevărat importante în cazul maşinilor
electrice.

Sper doar să fie vorba doar de câţiva ani, nu de câteva zeci de
ani până voi ajunge să îmi permit o maşină electrică percum
Mitsubishi i-MiEV.

Înainte de a trece la punctul de interes al acestui test,
să vedem mai întâi ce presupune primul contact cu

Mitsubishi i-MiEV. Un autovehicul cu propulsie
strict electrică – adică o curiozitate pentru orice pasionat de
maşini, nu?

Când am văzut pentru prima dată în realitate Mitsubishi i-MiEV,
în parcare, aproape că m-a bufnit râsul: un look în parte
simpatic, în parte efeminat şi o înălţime prea mare pentru lăţimea
ciudat de redusă. Practic, o maşină de oraş de clasă mini,
de la care nu poţi să ai pretenţii, nu?

Interesant este faptul că aproape nimic nu te pune în gardă
referitor la sistemul de propulsie. Doar roţile din spate
mai late şi lipsa unei evacuări în spate pot pune mici semne de
întrebare. Trebuie să recunosc faptul că şi eu, la fel ca
mulţi alţii, am în continuare impresia că o maşină electrică ar
trebui să se diferenţieze radical de maşinile obişnuite. Nu ştiu de
ce, probabil sunt influenţat de filmele SF.

Interiorul lui Mitsubishi i-MiEV este şi el
normal: ai un volan, indicatoare de bord, instalaţie audio
(care, pe unele pieţe, poate fi înlocuită opţional cu un sistem de
navigaţie), butoane pentru climatizarea automată, guri de
ventilaţie, torpedo, spaţii de depozitare, frână de mână obişnuită
şi un mic levier pentru cutia de viteze automată.

Nimic senzaţional. De fapt, aproape nimic. Relativ senzaţional
mi s-a părut faptul că maşina beneficiază de un portbagaj suficient
de mare, care chiar poate fi mărit prin rabatarea fracţionată a
banchetei. În plus, spaţiul pe locurile din spate mi se
pare excelent pentru lungimea de numai 3,5 metri a
maşinii, ampatamentul de 2,55 metri având un cuvânt important de
spus.

Una peste alta, Mitsubishi i-MiEV nu e nicidecum o caricatură pe
patru roţi, ci e o maşinuţă de oraş simpatică şi cu un
interior foarte bine gândit ergonomic. Singura mare
reticenţă ţine de aspectul interior general: deşi vorbim de o
calitate corectă pentru o maşină de oraş pe care ai da 12-13.000
euro, creierul meu se cam blochează când realizez că maşina costă
de trei ori mai mult.

Aşadar, Mitsubishi i-MiEV pune la grea încercare
factorul psihologic: nu arată ca o maşină de peste 35.000
euro şi nici nu te simţi înăuntru ca într-o maşină aşa de
scumpă.

Şi atunci, de ce acest
preţ?

Pagini: 1 2 3