Înainte de sfârşitul lui 2014 am luat la test un Nissan Qashqai din a doua generaţie şi mi-am propus să fac ceva diferit, având în vedere că urma să îl conduc vreme de două săptămâni. Aşa că ţi-am spus că poţi să mă întrebi orice despre maşină, iar eu o să-ţi răspund într-un material scris la sfârşitul celor două săptămâni.
Ei bine, a venit vremea răspunsurilor, după 1.500 km parcurşi. Dar înainte de a începe, vreau să dau la o parte aspectele tehnice şi economice ale maşinii. Mai exact, a fost vorba despre un Nissan Qashqai cu motor diesel de 1,5 litri dCi cu 110 CP şi 260 Nm, cutie manuală cu şase trepte şi tracţiune 4×2 (pe puntea faţă).
Nivelul de echipare a fost cel de mijloc – Acenta – (adică fără încălzire în scaune şi fără tapiţerie din piele) cu pachetul opţional Connect instalat (adică oglindă retrovizoare centrală cu efect antiorbire, Nissan Safety Shield – recunoaştere indicatoare rutiere, avertizare la părăsirea benzii de circulaţie, fază lungă automată şi avertizare pentru frânarea de urgenţă – şi Nissan Connect – ecran tactil de şapte inci, sistem de navigaţie, USB, Bluetooth şi cameră pentru marşarier).
Preţul de listă al maşinii de test este de 23.833 de euro cu TVA.
Dacă te interesează teste clasice cu Nissan Qashqai, ai unul aici şi încă unul aici.
Întrebări şi răspunsuri
Care este consumul mediu? (autostradă, oraş, mixt) – Sabin Georgescu
După 100 km prin Bucureşti, consumul a fost de 7,5 l/100 km. Pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti (aproximativ 70 km, cu cruise control setat la 130 km/h), consumul a fost de 6,6 l/100 km. Pentru toată perioada (1.505 km), consumul mediu a fost de 5,7 l/100 km, cu condus cât se poate de normal, în condiţii de iarnă.
Luneta, un om de 1,85, dă cu capul dacă e deschisă, ca la modelul anterior pe care îl deţin? – Sabin Georgescu
Eu am 1,98 m şi da, puteam să dau cu capul de uşa portbagajului, dar nu era foarte grav. Am făcut o poză ca să înţelegi mai bine despre ce e vorba.
Pe bancheta din spate se pot pune uşor scaune de bebeluşi categoria 0-9Kg (în sensul invers de mers), dacă nu au baza isofix? – Sabin Georgescu
Nu am avut nici un scaun de copii la îndemână, dar am făcut o poză cu centura întinsă la maximum şi cu mine pe banchetă. De menţional că în spate se pot monta doar două scaune cu ISOFIX, fiindcă locul din mijloc nu are prinderi.
Ţinuta de drum, cum se comportă în trafic. Având suspensia moale, modelul anterior simte cam orice adiere şi în permanenţă trebuie corectat – Sabin Georgescu
Lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost confortul. După două săptămâni şi 1.500 km nu am simţit că ar trebui schimbat ceva la suspensie, în schimb direcţia mi se pare ca un jeleu moale care nu transmite nici un feedback de la drum în volan. Sigur, există o setare Sport ascunsă undeva în meniurile ecranului dintre cadranele de bord, dar nu face altceva decât să mărească efortul cu care mişti volanul. În vânt lateral puternic nu mi s-a părut că se comportă mai rău decât orice altă maşină.
Personal mi se pare subdimensionat motorul de 1,5 dCi, cel puţin pe Qashqai-ul (luat de nou în 2011) pe care îl deţin. Cum se comportă motorul şi cutia de viteze pe modelul nou? – Sabin Georgescu
Nu e o maşină sportivă, evident. Şi da, dacă sunt patru oameni în maşină şi portbagajul e plin, va trebui să te gândeşti de două ori înainte de a face o depăşire. În schimb, cutia de viteze e precisă, corect etajată şi are o timonerie plăcută.
Am rugămintea să ştiu dacă şi la noul Nissan Qashqai este la fel ca la Mitsubishi, că Nissan Almera arată foarte bine dedesubt, deşi are 11 ani, părţile expuse sunt protejate, fără pic de rugină la butucii roţilor – Iulian Toba
Maşina este încă nouă, aşa că e mai greu de ştiut care vor fi problemele de rugină pe termen lung. Am făcut căteva poze pe sub maşină (la 16.850 km), poate te ajută cu ceva (eu n-am reuşit să-mi dau seama de mare lucru).
Cum e comparat cu noul CR-V? Ce ai alege? – CTC
Honda CR-V e o maşină de familie foarte bună. De fapt, am pus-o în lista cu cele mai faine maşini pe care le-am condus în 2013. Dar CR-V-ul e mai lung cu aproape 20 cm decât Qashqai-ul şi costă cu câteva mii de euro mai mult într-o echipare similară. Dacă ţii la bani, poţi să mergi liniştit pe varianta Qashqai. Dacă vrei mai mult spaţiu şi îţi permiţi, CR-V-ul e o alegere mai bună.
Cum e botul maşinii, când stai la stop şi trece prin faţă un copil de 3-4 ani – reuşeşti să-l vezi? În showroom mi s-a părut cam înalt. Zdrăngăne plasticele la gropi? Motorul are lag când apeşi acceleraţia? Cum e zgomotul la interior? Are ISOFIX şi pentru locul din mijloc al banchetei spate? Se încălzeşte repede habitaclul iarna? Cum e direcţia? Frâna cum este? Se uită gagicile după maşină? – jiji
Botul maşinii e la fel ca la un hatchback compact, doar că stai un pic mai sus, aşa că scad puţin şansele să vezi un copil mic când trece prin faţa maşinii pe trecerea de pietoni, dar dacă e dotată cu senzori de parcare, o să detecteze automat că e cineva sau ceva în faţă.
Nu e foarte înalt. Nu zdrăngăne plasticele la gropi, dar la viteză mare pe drumuri neregulate s-a auzit de câteva ori un sunet nu foarte deranjant din partea dreaptă a bordului. Motorul răspunde bine la acceleraţie dacă eşti peste 1.800 rpm. Maşina e foarte silenţioasă la interior, mai puţin la viteze de peste 110 km/h, când se aude vântul cum trece peste oglinzile retrovizoare. Nu are ISOFIX pentru locul din mijloc al banchetei. Sistemul de climatizare începe să dea căldură iarna după 8-10 minute de la pornirea motorului. Direcţia e ok, dar nu are feedback. Frânele sunt cât se poate de normale – nimic special. Nu ştiu dacă se uită gagicile.
NISSAN SAFETY SHIELD e pe toate modelele sau e extraoptiune? – Daniel
Echiparea de bază Visia nu are Safety Shield (nici standard, nici ca opţiune). Echiparea de mijloc Acenta are sistemul ca echipament opţional, iar nivelul de top Tekna îl are standard.
Oare are sens maşina asta având doar tracţiune faţă? Suspensia spate e independentă? În afară de faptul că stai mai sus în ea şi poţi urca mai uşor bordurile, care ar fi avantajul acesteia în faţa unui hatchback compact? – Go electric
Are sens, la fel cum are sens o Dacia Duster cu tracţiune faţă sau o Honda CR-V cu tracţiune faţă – oricum nu poţi să urci munţii cu un Qashqai, indiferent de sistemul de tracţiune pe care l-ai ales. Totul ţine de costuri şi de siguranţă – dacă ai bani mai mulţi şi vrei mai multă siguranţă pe suprafeţe alunecoase, alegi 4×4. Dacă nu, nu.
Suspensia spate e cu bară de torsiune pentru modelele cu tracţiune faţă şi multi-link pentru modelele cu tracţiune integrală. Avantajul în faţa unui hatchback compact e că ai parte de un sentiment (dar e doar un sentiment) mai puternic de siguranţă şi că, în cazul unui accident, eşti puţin mai sus decât şoferul unui hatchback.
Ce am mai observat
Senzorii de parcare nu pot fi dezactivaţi complet. Deşi există un buton pentru dezactivare, se reactivează automat după câţiva metri şi e destul de enervant când senzorii din faţă sunt acoperiţi cu gheaţă şi se aude iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii de fiecare dată când opreşti.
Poziţia la volan nu e ideală pentru persoane înalte. Volanul e reglabil pe înălţime şi pe adâncine, iar scaunul şoferului e şi el reglabil pe lungime şi înălţime, dar tot nu am reuşit să găsesc poziţia perfectă, fiindcă loveam cu genunchiul în bucata de plastic (destul de tare) de pe marginea consolei centrale. Dacă îmi puneam scaunul ca să nu ating cu genunchiul, nu mai aveam poziţia corectă a mâinilor pe volan.
Comutatorul rotativ pentru faruri – de pe automat pe fază scurtă şi invers – e foarte sensibil şi poţi să schimbi poziţia lui când semnalizezi.
În spate, spaţiul pentru cap şi picioare e bun, chiar şi pentru cineva înalt. Cu scaunul şoferului reglat pentru mine, am atins doar puţin cu genunchii spătarul din faţă.
În spaţiile de depozitare din uşi nu încap sticle de 2 litri. În faţă încap cu greu PET-uri de 1,5 litri, iar în spate doar de 0,5 litri.
Are două prize de 12 V – una pe consola centrală şi una în cotieră, plus mufa de USB dacă e inclusă în echipare. Aşa că ai unde să îţi încarci gadgeturile.
Ecranul tactil Nissan Connect suportă şi atingerile făcute cu mănuşi, aşa că nu o să îţi îngheţe degetele iarna dacă vrei să foloseşti navigaţia la primele ore ale dimineţii.