TEST: Cum m-a rupt noul BMW M6

Pornesc eu primul, gândindu-mă că ar fi bine totuşi să nu murim în primii 150 de km, să apuc şi eu să ştiu cum e să accelerezi de la 0-100 în doar 4.3 secunde, dar şi să te dai cu o maşină de 2 tone şi 5 metri lungime pe un drum care unduieşte printre colinele de deasupra Malagăi, printr-un peisaj selenar. Şi apuc să aflu destul de repede ce poate motorul de 560 de CP, pentru că după vreo zece minute de chin pentru a găsi drumul corect de ieşire din oraş, reuşesc să ajung într-un… ghetou. Doar sunt specializat în asta! Vreo duzină de perechi de ochi purtaţi pe cap de o duzină de inşi dubioşi stând la umbră printre tomberoane şi pe canapele desfundate se uită întrebător la maşină. Unii mai curioşi, în picioare, parcă ar da să se apropie. Le zâmbim strâmb din maşina decapotată, iar Nick întoarce capul la mine şi îmi spune printre dinţii zâmbetului său împietrit: „Step on it, will ya?”

Am plecat şi noi ca Andy Priaulx…

Şi step on it a fost, iar în fix 4.3 secunde ieşeam din cartier, cu un nor de praf în urma noastră şi un mic drift involuntar făcut spre stânga. Puţin mai târziu făceam cunoştinţă cu serpentinele tot mai abrupte, iar atmosfera se destindea la maximum – dacă prin asta se înţelege rularea cu 50 de km/h din cauza multiplelor limitări de viteză spaniole şi a zeci de camionete cum nu credeam că mai pot găsi decât în zonele uitate din Europa de Est. Din fericire, la răstimpuri apăreau zone în care puteam să profit de liniile drepte fără limite stupide de viteză, iar aici bolboroseala V8-ului TwinPower Turbo se transforma rapid într-un mârâit ameninţător, cei 680 de Nm ai cuplului maxim înfigându-ne în scaune la fiecare depăşire. E incredibil cât de calm rămâne însă M6-le atunci când vrei să mergi agale – calm, până când îl calci pe coadă şi ţâşneşte înainte ca din tun.

Nu încercaţi asta la 42 de grade la umbră!

Ajunşi în vârf de munte, alegem să schimbăm locurile. Dar nu şi să punem pavilionul – deşi termometrul arăta 38 de grade chiar aici, la vreo 700 de metri altitudine. Nick insistă – vrea să audă motorul cum cântă prin evacuare, iar de căldură se ocupă sistemul de climatizare. Îl las la volan, unde din uriaşul molcom de până atunci se transformă într-un copil de 14 ani cu jucăria favorită între mâini. Ştiţi cum face un M6 atunci când apeşi pe butonul M1 şi dai tălpi succesive în acceleraţie, ridicând apoi pedala, cu pornire de pe loc? Mi-a arătat Nick printr-un orăşel pustiu de pe drumul prăfuit dinspre Cuevas del  Becerro. Preţ de jumătate de kilometru, am înşirat după noi etape succesive de explozii care făceau să sară tencuiala de pe clădirile spălăcite, cu flăcări pe evacuare şi apoi bolboroseli supărate din partea V8-ului nemulţumit că este doar amăgit şi nu e lăsat să se dezlănţuie în voie. Pare stupid – şi chiar e – dar nu m-am mai amuzat aşa de multă vreme, chit că după aceea a trebuit să-l rog să tragă pe dreapta preţ de vreo 2 minute ca să-mi revin din accelerările şi frânările repetate.

Atât coupe-ul, cât şi cabrioletul sunt agăţate pur şi simplu de asfalt, la orice viteză

Dar M6-le nu e doar o maşină cu care să mergi agale sau să faci pe prostul prin oraş, chiar dacă aparent niciun om normal nu ar sparge atâţia bani pe un coupé de cinci metri, fie el şi sub formă de cabriolet cu 2+2 locuri (în spate nu prea încap decât două minore anorexice, iar ele s-ar putea să-ţi dea de furcă cu Poliţia). Ci este, mai presus de toate, un monstru de înaltă tehnologie special conceput pentru a transforma benzina în bucurie pură. Iar asta aveam să aflu mai târziu, după ce Nick terminase cu prostiile şi ne adusese întregi la hotelul pierdut undeva printre livezile arse de soare care privesc spre Mediterana.

Pagini: 1 2 3 4