Suzuki şi ProMotor la Cupa Offroad Sighişoara 2014 cu ”veveriţa” Jimny

Iată-mă la startul Cupei Sighişoara 2014, la categoria Standard. Singurul Jimny din competiţie, cel mai puţin vechi vehicul (maşina mea tocmai a ajuns la vârsta de 10 ani) şi printre puţinele maşini nepreparate.

Hop şi prichindelul printre ”cei mari”! Serios, unii au crezut că m-am rătăcit şi că nu am ce căuta în coloana de la startul Cupei Offroad Sighişoara

În teorie, la vederea competitorilor mult mai pregătiţi, în general Suzuki Samurai şi Vitara, ar fi trebuit să mă las păgubaş. În practică, însă, Cupa Sighişoara este printre puţinele competiţii offroad de la noi care mai păstrează spiritul ”e important să participi, nu să câştigi” şi unde contează să te distrezi, nu să te stresezi.

Cei mai mulţi dintre participanţi au regretat lipsa ploii, deoarece veveriţele 4×4 sun ahtiate după noroaie: offroaderele Suzuki se simt excelent în aceste condiţii, pentru că sunt mici, uşoare şi fâşneţe. Totuşi, Jimny-ul meu nepreparat s-a bucurat că au fost noroaie mai puţine, din moment ce vorbim de o maşină standard, bună şi în oraş, şi în pădure, şi pe şosea, şi pe coclauri, dar fără pretenţii de super-veveriţoi.

Conform celebrei replici a lui Darth Vader ”I’m your father, Luke!”, Jimny e fiul lui Samurai. Iar Samuraiul modificat din poza asta e un super-cavaler Jedi

Nu mă voi lăuda cu performanţe deosebite în proba de orientare din prima zi, deoarece obiectivul a fost pur şi simplu să termin fără probleme cei aproape 100 de kilometri pe coclauri şi prin păduri. De înţeles, din moment ce participam prima oară cu maşina personală la o competiţie de offroad, iar copilotul avea sarcina să facă poze, nu să înţeleagă road-book-ul.

Uşor, cu prima treaptă pe reductor, încet să nu ţopăi pe cauciucuri, intră pe rampă, simte balansul, echilibrul, încet înainte, acum se lasă, buf, gata, dă-i bătaie! Ce, a fost greu?!

Emoţii au fost încă de la început, deoarece la start organizatorii au pregătit o mică probă de foc: trecerea peste nişte cauciucuri şi traversarea unui balansoar. Ei bine, am trecut cu brio cu Jimny-ul meu, singurele ”daune” fiind ruperea suportului numărului de înmatriculare din spate. Asta în condiţiile în care unei maşini i-a venit de hac un pneu răzleţ, forţând-o să abandoneze, iar alt echipaj a preferat să nu abordeze obstacolul. Şi vorbim de maşini preparate…

Puteţi vedea cum s-a comportat la start Jimny-ul Suzuki & Promotor în următorul video (la minutul 9:20):

Am plecat al 8-lea în cursă şi trebuie să recunosc: încă de la prima poziţie de pe road-book am luat-o la dreapta în loc să o luăm la stânga! Iar lipsa unui terra-trip ne-a îngreunat şi mai mult orientarea pe un traseu destul de tehnic, aşa încât m-am bazat doar pe serviciile discutabile ale kilometrajului parţial şi pe intuiţie.

Copilotul trebuie să facă poze, aşa că eu mă ocup şi cu orientarea. Nu mai contează că ne depăşesc urmăritorii într-o veselie

”Vezi c-o zgârii!”. Serios, nenea fotograful, păi credeai că suntem la plimbare? E cursă de offroad, nu SUV-uri fandosite!

”Ce, ăsta-i noroi de speriat?!” Nenea fotograful, dacă ar fi plouat, nu cred că mai ieşeai din maşină să te-nţepeneşti în mocirlă!

Nu e de mirare că după vreun sfert din traseu deja ne depăşise cam toată lumea. Dar de vreo două ori m-am amuzat teribil când mi-am dat seama că eram ca în povestea cu broasca şi iepurele: mergând mai încet şi mai atent, nu am greşit traseul, în timp ce alţii ne-am pomenit că ne-au redepăşit de trei sau patru ori, deoarece, din grabă, rataseră anumite intersecţii de pe roadbook.

Hopa, ia uite nişte şleauri. Lasă că ştiu cum să le iau, uite pe aici, în diagonală, uşurel…

Hei, ce se-ntâmplă, de ce nu se urneşte din loc? Am şi reductorul cuplat şi nimic. Poate că…

… am rămas suspendat? Ei, drace, sunt pe prag! Dacă aveam garda la sol mai înaltă şi cauciucuri Mud Terrain şi blocabile şi troliu…

… poate că acum nu mai trebuia să fiu salvat. Dar, mai ştii, poate şi piesa dintre volan şi pedale a estimat greşit abordarea şleaurilor

La capitolul probleme mi s-a întâmplat ca, undeva după jumătatea traseului, să rămân suspendat pe nişte şleauri măricele, de unde am ieşit doar tractat de altă maşină. Iar la o trecere printr-un pârâu am estimat greşit dificultatea, depăşind momentul după ce m-am chinuit cam mult. De amintit şi momentul în care, la o zdruncinătură surprinzătoare, eu şi copilotul ne-am ciocnit capetele zgomotos, ulterior apreciind la maximum faptul că am folosit în permanenţă căştile de concurs.

Nu trebuie ratate check-point-urile, că altfel suntem penalizaţi. Nedumerirea fotografului: ”Ce-s alea check-point-uri?”

Cam aşa e şi economia României pierdută în tranziţie… ”Mă, deci unde suntem?! Ce facem, dăm cu banul pentru stânga sau dreapta?” (noroc, totuşi, cu intuiţia)

Moment zen: pentru că la Sighişoara am mers să ne relaxăm şi să ne distrăm, nu să ne stresăm. Terapia anti-stres perfectă!

Am ajuns ultimul la finish, după vreo 6 ore, constatând că am ratat 4 check-point-uri din 15. Însă aveam satisfacţia nu doar că am terminat, ci şi că Jimny-ul a trecut peste tot pe unde au trecut celelalte offroadere preparate. Mai încet, dar a trecut. Două maşini, însă, au fost nevoite să abandoneze din cauza unor defecţiuni tehnice (niciuna nu era Suzuki), iar un alt echipaj a ratat mai multe check-point-uri decât noi.

Culmea, am ajuns ultimii în prima zi, dar nu am fost pe ultimul loc. Ce ţi-e şi cu ghinioanele altora…

Aşa încât, după prima zi, eram pe locul 21 din 24, deci uite că-mi depăşisem obiectivul iniţial… Era cazul, aşadar, să mă pregătesc temeinic pentru trialul de a doua zi. Aşa că mi-am montat pe capotă ”arma secretă”…

Ce s-a întâmplat în a doua zi a Cupei Sighişoara 2014, vedem PE URMĂTOAREA PAGINĂ