SPECIAL: road trip cu Opel Astra GTC în Alpii Elveţieni

Cum termini cu autostrăzile germane fără limită de viteză, intri în Elveţia. În afară de cei aproape 30 de euro pe care îi vei da la intarare pe vignetă, trebuie să ştii ceva despre Elveţia: aici n-ai voie să depăşeşti cu mai mult de 6 km/h viteza maximă, iar în zonele urbane s-ar putea să fii oprit şi pentru mai puţin! Dacă nemţii cam ignoră în ultimul timp limitele de viteză impuse în ultimul timp, elveţienii le respectă ca la carte. Cel puţin în nord, în zona văilor elveţiene şi a autostrăzilor pline de tuneluri interminabile. Mă resemnez aşadar şi arunc un ochi pe consum: 5.2 l/100 km. Bun aşa. Urmează munţii şi cei 165 de cai putere ai maşinii ar trebui să înceapă să consume mai serios, doar vom urca la peste 2000 de metri altitudine! Aşa că apăs butonul Sport şi începem să ne bucurăm pe deplin de maşină!

Autostrada ne aduce foarte aproape de Andermatt, un mic orăşel elveţian care arată ca-n poveşti. De aici poţi să o apuci spre cele mai frumoase pasuri elveţiene, cele pe care ni le-am pus în program. Dar ele urmau doar a doua zi, aşadar ne-am apucat să croşetăm prin ceaţă doar serpentinele care urcă spre Oberalp Pass (2046 m), iar apoi am coborât uşor spre Disentis, un loc foarte potrivit ca bază de cazare pentru cei care vor să facă ture cu maşina prin Alpi. Uimiţi un pic de recepţionera româncă care ne întâmpină la o superbă pensiune locală, adormim cu zâmbetul pe buze – suntem într-una dintre cele mai frumoase ţări din Europa, iar nebunia abia începe!

A doua zi scăpăm de ceaţă, căci drumul care urcă înapoi spre Oberalp Pass iese deasupra norilor. La Bucureşti sunt 34 de grade la umbră, aici sunt doar 7, iar zăpada e încă prezentă. Remarc trei lucruri la maşină după acest prim Transfăgărăşan: din nou, Astra GTC cea roşie întoarce capetele oamenilor pe stradă, da, chiar şi pe ale elveţienilor; motorul trage liniştit la urcuş, reprizele de acceleraţii şi deceleraţii între două ace de păr fiind ca un drog pentru şofer; în schimb, direcţia e una de hatchback familist normal, în ciuda înfăţişării super sport a maşinii, motiv pentru care trebuie să-ţi laşi un pic de spaţiu când iei curbele strânse. Opel a reuşit foarte bine motorul, cutia de viteze şi şasiul – răspunsul tuturor poate fi reglat din butoanele Sport, Normal şi Tourer (în munţi e musai Sport), dar direcţia îţi aduce aminte că nu eşti la bordul unui OPC, OK?

Bucla de 200 de kilometri continuă apoi prin Andermatt, aflat în vale, şi urcă spre Furka Pass, locul ăla minunat aflat la peste 2430 de metri altitudine. Serpentinele devin tot mai grele şi mai strânse, dar priveliştea de sus merită tot efortul, aşa că lăsăm GTC-ul să se răcorească şi stăm să privim fascinaţi cum se mişcă furnicuţele motorizate în valea aflată la vreo 1300 de metri diferenţă de nivel sub noi. De aici, coborâm din nou chiar în vale, apoi cotim către Nufenen pass, care parcă sună mai bine în italiană: Passo dela Novena, semn că ne aflăm în partea italiană a Elveţiei. Dacă mă întrebaţi pe mine, e şi partea cea mai frumoasă!

Din Nufenen pass ai la dispoziţie mai multe direcţii – poţi să o apuci spre spectaculosul Stelvio Pass, sau poţi să te întorci spre nord prin Pasul St Gothard, care îţi cere să urci un munte aparent mai mic, dar cu peisaje care te lasă fără răsuflare. Uneori ai impresia că te alfi într-un film cu James Bond, cu precădere atunci când laşi OZN-ul roşu cu logo-ul Opel pe el lângă nişte turnuri de apă care ar putea foarte bine să fie acoperirea ideală pentru sediul central al unui paranoic care vrea să cucerească întreaga lume.

De aici am apucat-o cu GTC-ul spre nord, spre Austria, încercând să mergem de data asta la consum. Butonul Tourer şi-a făcut cu brio datoria, autostrăzile elveţiene pe care oricum circuli ordonat şi calm fiind parcurse cu maximum de confort. Lăsam în urmă unele dintre cele mai frumoase drumuri din Alpi, dar mai aveam ceva în meniu, şi anume drumul care străbate valea Silvretta şi care, cel puţin între Landeck şi Ischgl, este ca o introducere la Paradis. N-are însă rost să plătiţi taxa de 14 euro pentru a ajunge sus în munţi, fiind nenumărate alte drumuri alpine în zonă care nu costă.

Pagini: 1 2 3 4