Skoda Octavia – Test in Cehia

03.01.2009-04.01.2009
Au fost trei zile pline de Praga. Un oraş superb, nu-i putem nega personalitatea istorică şi nici identitatea actuală. Mulţi turişti, majoritatea ruşi, libertinaj à la Amsterdam şi o noapte de Revelion stinsă pe la ora două de furtunurile pompierilor, din pricina focurilor de artificii. De ce ne era frică nu am scăpat. Evident, a venit ziua plecării şi deci au început grijile returului. Stabiliserăm că vom vedea Bratislava.

Aşa cum ne-am ţinut de plan la plecare, aşa am făcut-o şi de această dată. Adică ioc Bratislava. Am vrut tot prin Viena şi Mio a fost de acord, reîncărcând ruta pe dos. Am plecat pe la 10.30 şi, după 200 km, am adăpat maşina cu benzină, ştiind că la Viena un litru e mai însemnat. Iar am spus pas vameşilor inexistenţi la frontieră. De fapt, nici măcar nu ne-am dat seama când am intrat în Austria.

Vinietele erau valabile încă cinci zile şi nu mai aveam de făcut cumpărături decât de la Parndorf, ca toate sutele de români prezenţi în parcare. Nepotu’ şi-a luat adidaşi, la fel şi Mihaela, în timp ce eu şi partenera mea de drum ne-am mulţumit cu ce ne cumpăraserăm din Praga (mici accesorii vestimentare, din nou ca tot românul turbat după reduceri).

Viteza maximă pe autostradă în toate ţările este de 130 km/h, însă nimeni nu merge cu mai puţin de 150. Este o înţelegere tacită între şoferi şi poliţie, iar aceasta nu expiră decât la viteze de peste 160 km/h. 800 din totalul de 1.400 km îi parcurgi numai pe autostrăzi.

Drumul prin România este o corvoadă pe care începi să o conştientizezi cu puţin timp înainte de Arad. Devii anxios şi sătul de o singură bandă, de proiectoare pe atmosferă limpede şi de tupeu inconştient. Afară se circulă tare, dar în limitele regulamentului. Câteodată nu-ţi explici de ce austriecii au restricţii de 30 km/h în zone unde nu există nici ţipenie de om. Dar toţi reduc viteza fix la 30 km/h.

Este un îndemn la prudenţă pe care noi, românii, trebuie să îl urmăm, deşi uneori ni se pare absurd. Altminteri, o încălcare minoră te costă mai mult decât cea mai usturătoare amendă românească. Înapoi în Octavia, care şi-a făcut impecabil datoria, am notat la vama Nădlac, în jurul orei 12 noaptea, un consum mediu de 7,3 litri/100 şi o temperatură de -14 grade Celsius. Eram obosiţi, nu ne rezervaserăm camere la Arad, aşa că am decis până la urmă să parcurgem toată distanţa dintr-o bucată.

Ana la volan, apoi Nepotu’ au avut grijă să nu-mi dea fiori, ba chiar am dormit dus. M-am trezit şocat la Petroşani, în faţa câtorva chercheliţi care ieşiseră de la discotecă şi traversau strada. A doua oară când am adormit în Octavia, a doua oară când reflexele lu’ Nepotu’ s-au dovedit salutare. «Bravo, Nepoate! Data viitoare nu mai trage de volan şi nu mai apăsa frâna, că mă trezeşti!»

Dar ce căutam la Petroşani? Ana rerutase GPS-ul pentru că auzise despre nişte peisaje superbe în această zonă. Într-adevăr erau mirifice. Drum în reparaţie, tot felul de utilaje pe margine, treceri de pietoni pentru mineri în plin viraj, ceaţă mai ceva decât la Londra şi beznă 100%. Norocul nostru că Octavia făcea lumină în faţă, unde aveam un câmp de vizibilitate de vreo 30 de metri. 7 dimineaţa la Slatina. Nimic special. 9 dimineaţa pe A1 şi deja îmi venea greu să mă despart de superba Octavia.

O fată premium, cu multă putere şi chef de viaţă, care a mers fără reproşuri în toate condiţiile posibile. Patru oameni nu au simţit deloc oboseala celor 1.400 km, graţie unui confort pe care nu-l anticipau. Este greu să nu baţi toată Europa dacă ai o Octavia. Şi de-abia după ce o conduci ţi se face de drumeţii interminabile, fie iarna, cu ocazia unui revelion praghez, fie în orice alte împrejurări. Şi încă un lucru. Iarna e ca vara pentru Octavia. Maşina asta s-a comportat ca şi cum nu ar fi rulat la minus multe grade Celsius, ca şi cum asfaltul umed ar fi fost uscat iască.
 

Pagini: 1 2