Aşadar, pe la 4.30 a.m., doi indivizi care ar
fi dat un loz câştigător pentru un pat cald preţ de vreo 8 ore erau
pe la periferia Bucureştiului, într-un Clio Yahoo, îndopând
rezervorul cu motorină. Am vrut să îi ofer o şansă corectă
micuţului francez în aventură. Aşadar, cu rezervorul plin şi
computerul de bord resetat, am purces la drum. Nu am inclus în
aventura noastră niciun kilometru de autostradă, pentru că, în
acest moment, cele două „bentiţe” cu două benzi ale patriei noastre
nu pot fi considerate semnificative pentru experienţa cotidiană a
şoferului român. Suntem o ţară de drumuri naţionale şi judeţene,
aşadar un drum până la Suceava, cu un retur pe care urma să-l
improvizăm din mers, cred că putea reflecta destul de bine valoarea
rovignietei pe care trebuie să o lipim pe parbriz.
Nu ai nevoie de prea mulţi kilometri ca să-ţi dai seama că acest
Clio Yahoo este o maşinuţă pentru tineri şi studenţi. Ceva îmi
spune că firma Renault la ei s-a gândit când a inventat această
serie specială. Din păcate, în România, tinerii şi studenţii
visează la X6 şi la ceva care să poată fi asociat cu TDI, evident
ceva de calibru cât mai mare. Aici nu vreau să reproşez nimic unui
X6 sau gamei de propulsoare diesel de la VAG.
Dar să revin la Clio, o maşinuţă veselă la exterior, puţin cam
cocoţată, poate şi datorită pachetului de drumuri grele. Interiorul
este poate puţin cam tern, datorită culorii negre predominante, dar
beneficiază de materiale corecte şi bine finisate pentru clasa sa.
Un sistem de climatizare cu reglaj manual – poate pentru că tinerii
de afară au alte priorităţi decât aceea de a se lăuda cu „bizona”
lor din habitaclu -, conectivitate bluetooth,
USB... Adică aproximativ cam tot ce ai nevoie pentru
divertisment la drum lung. Plus nişte scaune faţă cu ceva desenat
pe ele şi o siglă Yahoo, detalii care nu impresionează la fel de
mult precum gradul de confort pe care aveam să-l descopăr pe
parcursul zilei.