Noul Ford Ka – test de Paşte

Publicat: 23 04. 2009, 12:00

Nu mă prea pricep la urări, aşa că l-am ales pe Ford Ka să ma ajute la vorbele de bine aferente Sărbătorii Pascale. De ce această alegere?…ar suna o întrebare retorică. Pentru că încă de la lansare am constatat că acest model are o puternică conexiune vizuală cu tradţia pascală, vă daţi seama singuri de ce, şi nu puteam astfel să nu profit de ocazie şi Ford Ka să fie urarea ProMotor.ro şi Romcar pentru toţi cei care sărbătoresc în aceste zilei Învierea Domnului. Şi pe lângă asemuirea cu un "ou roşu" am apelat la un alt simbol tradiţional, Iepuraşul de Paşte, pentru a ma ajuta la test.

Să vorbim despre aspectul exterior întâi. Deşi sub "coajă"  acest model este strâns legat de Fiat 500, toţi cei care au văzut maşina mi-au zis că nu văd asemănări şi că noul Ford Ka arată mai degrabă a Ford Fiesta intrată la apă. Chiar aşa şi este şi din anumite unghiuri cele două sunt greu de deosebit, în special în partea frontală. Per ansamblu, însă Ford Ka punctează la capitolul drăgălăşenie şi mai puţin la sportivitate vizuală. Iar dimensiunile, 3,62 metri lungime şi 1,65 metri lăţime îl fac un spiriduş de oraş cu care nicio posesoare de permis, oricât de proaspătă ar fi, nu se va feri să iasă în oraş, de teamă că nu o să găsească un loc de parcare. De asemenea, gama de culori este una mult mai "flower power" şi încă de la început acest model îşi declara buna relaţie cu sexul frumos…

Ne pare rău domnilor, acest model o spune chiar în mod egoist că este un model "ladies only", lucru care mi-a fost clar încă de când am descoperit că oglinda de curtoazie este  integrată în parasolarul din dreptul şoferului şi nu în cel al pasagerului din dreapta. De asemenea, tapiţeria cu floricele nu creează tocmai mediul în care să îţi iei cel mai bun prieten şi să mergi la meci. Iepuraşului de Paşte – care era de fapt un iepuroi în toată regula, nu vă lăsaţi înşelaţi de dimensiunile sale rubenisiene să credeţi că spaţiul interior din Ka este mic – i-a plăcut însă.

A mai aprobat , mustăcind din botic, scaunele confortabile şi plasticele plăcute la atingere, dar un pic cam alunecoase. În schimb i s-au părut ciudate şi cam nefeminine terminaţiile circulare  ale aeratoarelor, care arată mai degrabă a componentă dintr-o navă spaţială, dar sunt foarte eficiente. Un alt loc unde "urechiatul" s-a simţit în largul său a fost  portbagajul, care are o capacitate de 220 de litri, cu doar 75 mai puţin ca la Fiesta, deci spaţiu destul pentru două genţi mari, o geantă de laptop şi una pentru camera foto sau pentru vreo 22.157 de ouă roşii. Accesul se face lesne şi hayonul tresare uşor când apeşi butonul de pe telecomandă şi tot ce îţi rămâne este doar să îl ridici.  

Dinamic Ford Ka este o maşină feminină de oraş şi nici nu vrea să pară altceva, fiind foarte uşor de manevrat şi foarte precisă în reacţii în mediul urban. Motorul de 1.2 litri şi 70 CP împacă şi capra (caracterul economic) şi varza ( libertatea de mişcare urbană), dar domnilor nu vă aşteptaţi la reeditări ale cascadoriilor din "Quantum of Solace" pentru că îşi va arată repede limitele. În schimb direcţia mai exactă şi suspensia o idee mai tare decât la Fiat 500 te lasă să te joci în voie stânga-dreapta fără a pierde controlul.

La drum lung, mulţi au rămas surprinşi când au văzut că sunt depăşiţi pe autostradă de un OuZN roşu, deci Ford Ka 1.2  face faţă şi regimurilor de viteză între 130 şi 150 km/h. Din păcate, sau mai bine zis din fericire, nu o să reuşeşti, chiar dacă vrei, să strângi prea multe puncte pentru viteză excesivă, pentru că mai sus de 150 km/h urcă probabil în intervalul dintre Paştele ortodox şi cel catolic. Consumul de 6,8 litri este unul rezonabil, zic eu, ţinând cont că acest model a fost exploatat doar în mediul urban – în care media ar trebui să fie undeva de 6,3 litri – şi ieşiririle din oraş au fost făcute probabil cu pedala la podea. Informativ, cel mediu declarat ar trebui să fie de 6,1 litri.

Dacă iepuraşul ar trebui să îi aducă acest model mamei, sorei sau iubitei, ar trebui să posede cam 10.500 de euro pentru modelul cu motor pe benzină 1.2, la care se adaugă diverse opţionale, dar cele două versiuni Ambiente sau Titanium nu diferă semnificativ nici ca preţ nici ca specificaţii. Deci acest model este mai ieftin decât Fiat 500,  cam la aceiaşi bani cu smart ForTwo, dar mai spaţios şi mai bine echipat, şi este cam cea mai avantajoasă alternativă pentru o domnişoară sau doamnă, care vrea o maşină, doar pentru ea. Şi este şi o foarte bună alternativă la un ou de Paşte şi un mod simpatic de a spune Paşte Fericit celor care te văd trecând.