Mercedes Actros – Nardo 2008, test de consum
Totodată, prin utilizarea tehnologiei BlueTec sunt reduse şi emisiile de CO2. Este ştiu faptul că dacă „arzi” mult combustibil, poluzi mai mult. Reuşita celor de la Mercedes a mai însemnat pe lângă consumul redus de combustilbil şi obţinerea unui procentaj foarte redus de CO2 eliminat în atmosferă şi anume: 20,5 g/tkm.
Cel mai important aspect al acestei reuşite este parte tehnică a motorul şi a întregii trasnisii ale căror componente au fost optimizate pentru reducere frecărilor interne date de piesele în mişcare şi nu numai. Au fost studiate o serie de soluţii tehnice pe simulatoare puternice în vederea luarii celei mai bune decizii. Inginerii au reuşit să reducă şi pierderea de lucru mecanic cauzat de frecare cu uleurile de ungere din toate compomentele, precum motor, cutie de viteze sau diferenţiale.
Mai departe s-a trecut la optimizarea cutiei de viteze, prin reducerea numărului de piese în mişcare şi prin utilizatea unui ulei de transmisie care facilitează diminuarea pierderilor de frecare dintre piese şi ulei. Astfel, s-a ajuns la soluţia unei cutii de viteze automate „power shift”, cutie care face toată munca grea a şoferului şi anume corelază viteza de rulare cu gradul de încărcare a remorcii, dar şi cu tipul drumului într-un mod eficient.
Un alt pas a fost cel de optimizare a axelor şi diferenţialelor, opţinându-se o reducere cu 58 de kg a întregii axe. Prin îmbunataţirea adusă acestora s-a obţinut o scădere a consumului cu 0,3%.
Mai mult decât atât, proiectarea aerodinamică a montantului făţă a cabinei înseamnă o îmbunătăţire a consului cu 1%. Toate aceste modificări, care pot să pară la prima vedere nesemnificative, adunate şi calculate pentru mai mulţi kilometrii, dau ca rezultate reducere semnificativă a consului.
Am lăsat la final să discutăm despre, poate, cel mai important factor care intră în ecuaţia unui consum scăzut şi anume şoferul. Pe lângă condiţiile speciale date de circuit, cei care s-au aflat în spatele volanului sunt şoferi care au o experienţă de mai bine de 25 de ani de conducere economică.
Cel mai bun consum înregistrat a fost de 32,3 l/100 km, iar cel mai slab de 37,3 l/100 km, în condiţiile în care consumul de referinţă a fost de 30,4 litri. După un curs intensiv de instruire şoferul care a scos cel mai slab consum a obţinut o îmbunătăţire a acestuia cu 16%, iar cel mai bun şofer cu 8%, consumul înregistrat de acesta fiind de 29,7 l/100km.
În urma acestui experiment reiese că factorul uman, cel care se află în spatele volanului, este un paramatru important care intră în calculul consumului, partea tehnică venind în ajutorul acestuia.
Recordul obţinut de cei de la Mercedes pe circuitul de la Nardo şi anume realitarea unui consum de 19,44% cu un camion încărcat cu 40 de tone, este doar un exemplu că lupta pentru reducerea consului de carburant, respectiv a noxelor cu efect de seră, este tot mai disputată, din ce în ce mai mulţi producători de autovehicule cautând soluţii în acest sens.
Rezultatul a fost unul de răsunet. Graţie soluţiilor tehnice consumul mediu realizat pe întreg parcursul testului a fost de doar 19,44 l/100km, astfel Mercedes Actos devenind primul camion de serie care a „scos” un consum sub bariera de 20%. Prin prisma acestui rezultat, Mercedes Actros a intrat în Cartea Recordurilor, fiind considerat de către oficialităţile Guinness Book cel mai eficient camion de serie.
Este foarte adevărat că acest consum a fost obţinut în condiţii de circuit, fără semafoare sau ambuteiaje. Cu siguranţă în condiţiile traficului din România consumul ar fi fost cu mult mai mare, dar în ţăriile cu o infrastructură rutieră bine pusă la punct şi cu un sistem vast de autostrăzi, consumul se poate apropia foarte mult de cel realizat la Nardo.