LIVE Worthersee 2014: Atmosfera din mijlocul sărbătorii VAG din Austria
Plecaţi împreună cu Midocar la Worthersee, ne-am întors cu tolba plină de poveşti şi de imagini, care mai de care mai spectaculoase.
ZIUA 1
A fost nevoie de multe ore pentru ca echipajul ProMotor-Midocar să ajungă pe malul lacului care găzduieşte an de an, din 1981, sărbătoarea entuziaştilor deţinători sau admiratori ai modelelor produse de Skoda, Volkswagen, Audi şi Seat. A mai fost nevoie şi de noroc, fiindcă echipajul de poliţie care ne-a indicat la ceas ploios de noapte austriacă drumul către destinaţia finală se afla în patrulare fix pe porţiunea de drum în lucru pe care navigaţia se încăpăţâna să o ignore.
„Currywurst, currywurst”, asta auzi şi vezi de cum intri în lumea Worthersee. Toneta cu pricina este păzită de un Volkswagen Transporter pe care n-ai cum să-l ratezi, la fel cum nu ai voie să ratezi nici cârnatul cu gust de curry, produs comercializat în Wolfsburg şi vândut până acum în 6,4 milioane de „exemplare”.
Da, Audi A3 clubsport quattro e cât se poate de real.
Până în ora prânzului, maşinile nu se înghesuie să apară. Au apărut însă conceptele dezvăluite până acum doar pe internet, cu seturi de fotografii şi informaţii oficiale care nu înseamnă foarte mult fără o prezenţă concretă, fizică, dincolo de ecranele monitoarelor. Agitaţia este, pentru moment, concentrată în jurul lui Audi A3 clubsport quattro, al bizarelor Seat Ibiza Cupster şi Skoda CitiJet sau al îndrăzneţului Skoda Yeti Extreme.
Exteriorul e cel puţin bizar, dar ce spuneţi de interiorul lui Ibiza Cupster?
După câteva zeci de minute petrecute prin standurile producătorilor de mai sus, strada pe care mai devreme te-ai chinuit să găseşti un loc de parcare pentru gigantul Amarok devine un bulevard încadrat pe stânga şi pe dreapta de VAG-urile pasionaţilor. Modelele personalizate încep să curgă agale. Nu se grăbesc, multe fiind trântite pe asfalt cu suspensii pneumatice.
În toate modelele prezente se investeşte foarte multă muncă.
Se mai opresc sporadic, când cel de la volan sesizează trecătorii care îi pozează maşina. Şoferul zâmbeşte, face semne pe geam, încearcă să-şi „vândă” maşina cât mai bine, iar tu, cel din spatele aparatului foto, îi mulţumeşti cu un thumbs up. E ca o lege nescrisă.
Fiecare vine cu ce are mai bun la Worthersee.
Tot ce îţi rămâne de făcut este să te pierzi prin mulţimea de maşini, dar în acelaşi timp e bine să rămâi alert, fiindcă nu se ştie ce minunăţie coteşte la dreapta chiar pe sub nasul tău. V-am păstrat şi vouă o porţie din atmosfera primei zile, destul cât să vă ajungă până imortalizăm noi fiecare model interesant şi continuăm firul povestirii în a doua zi de la Worthersee 2014.
Nu rataţi galeria noastră foto cu 40 de imagini de la faţa locului!