LIVE Worthersee 2014: Atmosfera din mijlocul sărbătorii VAG din Austria

Autor: Adrian Mihălţianu 30 mai 2014 Teste speciale

Ziua 3

L-AM VĂZUT PE VW GTI VISION GRAN TURISMO ÎN REALITATE! Aş fi putut transforma acest Caps Lock intenţionat în câteva titluri care să-ţi ia pe sus cursorul şi să apese cu sete pe link. Dar n-o voi face, pentru că felul în care arată Volkswagen GTI Vision GT vorbeşte de la sine.

Şi îţi spune că în diviziile de design din Wolfsburg există talent, doar că oficialii VAG reuşesc să-l tempereze, iar rezultatul se reflectă în look-ul actualelor modele Volkswagen.

Expunerea lui Vision GT la standul Volkswagen de la Festivalul Worthersee 2014 a fost capul de afiş al celei de-a treia zile de sărbătoare VAG în Reifnitz, dar apropierea weekendului a mai avut o surpriză, şi aici nu mă refer la cea produsă la vederea unor Golf-uri care se odihnesc pe jante de Audi, Bentley sau Lamborghini.

Felul în care arată unele maşini de la Worthersee rămâne în final o chestiune de gusturi.

Magnetul Worthersee 2014 a atras şi mai mulţi entuziaşti ca în primele două zile, astfel că străduţele din Reifnitz au devenit – poate e un lucru bun, sau poate nu – o versiune mai civilizată, puternic personalizată şi motorizată a litoralului românesc.

Acordurile de muzică electronică, hip-hop sau rock se împleteau cu frânturi de melodii semnate Pitbull şi Nicki Minaj, dar nimeni nu avea o problemă cu asta. Modelele VAG defilau în continuare, uşor îngreunat, din cauza mulţimii care suprasatura malul sudic al lacului Worthersee. Dar aici, voi lăsa imaginile să spună povestea.

Când soarele e sus, acoperişul merge jos.

Nu vă grăbiţi însă să accesaţi galeria, pentru că Festivalul Worthersee are şi o viaţă de noapte interesantă. Ba chiar plină de  adrenalină, în cazul în care vă place să vă ciondăniţi cu legea, pe muchia dintre legal şi ilegal.

Despre ce vorbesc? Ei bine, la lăsarea serii, entuziaştii îşi dau întâlnire într-o benzinărie din orăşelul Velden, unde se dau în spectacol. Drifturi, liniuţe, tot tacâmul. Din păcate – sau din fericire pentru cei ultra-responsabili – în seara în care am ajuns noi, cuvântul POLIZEI se reflecta de pe portiere, capote şi uniforme pe tot perimetrul care înconjura celebra benzinărie.

Audi RS5 cu jante ADV.1? Da, vă rog!

Asta a făcut ca maşinile să ruleze cuminţi prin zonă, fiind sporadic bruscate îndeajuns cât să scoată un scârţâit scurt de roţi sau pocnituri din evacuare. Şi cam atât, în ciuda încurajărilor venite de la publicul poziţiat pe flancurile bulevardului. Avem imagini şi de aici, în galeria foto proaspăt actualizată.

De la Worthersee 2014, echipa ProMotor-Midocar se pregăteşte de întoarcerea în ţară, după trei zile coloarate printre modelele VAG şi entuziaştii pentru care aceste maşini au devenit obiecte de cult. Ca rămas bun, vă lăsăm în compania altui videoclip care face un sumar cuprinzător al evenimentului.

Worthersee Tour 2014 CONEK FOTO from noname_conek on Vimeo.

Acum suntem pe drumul de întoarcere, împreună cu Amarok-ul pus la dispoziţie de Midocar, şi promitem să revenim cu povestea completă, inclusiv în revistă!

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide