Dacia Logan MCV GPL – calcule finale

Publicat: 10 05. 2008, 23:00

faţă de celelalte motorizări ţineau seama doar de costurile combustibilului, iar rezultatele erau excelente: pentru valorile oficiale ale consumurilor medii, Dacia Logan GPL se amortiza după cel mult 31.000 km faţă de versiunea 1,6 MPI, iar, faţă de motorizările diesel, nici nu se mai punea problema amortizării, decât în cazul parcursului strict urban (caz în care dieselul de 70 CP devine mai rentabil după cel puţin 60.000 km).

Rezultatul la finalul testului mai schimbă puţin datele problemei, deoarece – cu 0,72 litri de GPL mai mult decât consumul oficial (8,8 litri/100 km). Faţă de versiunea 1,6 MPI, amortizarea ar ajunge la 50.000 km, cu 20.000 km mai mult decât cea teoretică. Este adevărat, vorbim de o valoare maximă, obţinută în condiţiile unui stil de conducere agresiv – un şofer familist „normal” estimez că ar obţine o valoare de maximum 9 litri/100 km de GPL.

Însă, pentru un calcul şi mai concludent al costurilor, trebuie luate în considerare şi reviziile – în 100.000 km, versiunile dotate cu instalaţie GPL reclamă un preţ mai mare cu 359 euro (+TVA) faţă de motorizările pe benzină, ajungând la 1.010 euro. Suma pare destul de mare, dar, dacă o divizăm pentru fiecare interval de revizie, înseamnă un cost mediu de 200 euro la fiecare 20.000 km. Un alt punct sensibil ar putea fi faptul că, pentru versiunile cu GPL, nu se poate opta pentru extinderea opţională a perioadei de garanţie, care, în cazul versiunilor doar pe benzină, costă 195 euro (pentru 3 ani sau 100.000 km).

cost revizii 100.000 km 1.010 euro 651 euro 651 euro 628 euro 825 euro 825 euro

Dar ce se întâmplă cu amortizarea teoretică? Ei bine, luând în considerare şi reviziile, tot versiunea GPL iese în câştig faţă de motorizările pe benzină, chiar dacă intervalul de amortizare creşte cu 10.000 km faţă de versiunea 1,6 MPI. Cea mai mare diferenţă se înregistrează în regim extraurban, investiţia în versiunea GPL fiind amortizată de abia după 50.000 km – deoarece modelul MCV se pretează mai mult pentru trasee extraurbane, acest lucru le-ar putea da de gândit celor care fac puţini kilometri anual, însă nu ar fi o problemă pentru MCV-urile folosite intens de firmele de curierat, de exemplu.
 

Consum mediu          
doar combustibil 14.000 km 31.000 km 15.000 km
combustibil si revizii 17.000 km 42.000 km 30.000 km
Consum extraurban          
doar combustibil 15.000 km 36.000 km 16.000 km
combustibil si revizii 19.000 km 50.000 km 31.000 km
Consum urban          
doar combustibil 11.000 km 24.000 km 13.000 km
combustibil si revizii 14.000 km 33.000 km 18.000 km

Însă iată că avem o surpriză: faţă de versiunile diesel, motorizarea cu GPL este, cel puţin pe hârtie, mai puţin costisitoare, însă nu atunci când vorbim de un parcurs strict urban. Dacă luăm în calcul doar combustibilul, intervalul de amortizare al dieselului de 70 CP depăşeşte 50.000 km, însă, dacă adăugăm reviziile… dCi-ul de 70 CP devine mai rentabil decât 1,6 GPL, în regim urban, în doar 4.500 km! Un adevărat „călcâi al lui Ahile”, care sigur le va da apă la moară partizanilor dieselului. Astfel, companiile de taximetrie, de exemplu, ar putea fi mai tentate de versiunea dCi decât de cea GPL – dacă minusul de 25 CP şi zgomotul dieselului nu contează mult.

Alte valori concludente se obţin într-un interval de 100.000 km: pentru consumul mediu, costurile totale ale versiunii GPL sunt mai mici decât oricare altă motorizare – doar dieselul de 70 CP este foarte apropiat, fiind cu numai 671 euro mai scump (pe de altă parte, această versiune diesel devine mai tentantă decât cea mai ieftină motorizare, 1,4 MPI – aviz pasionaţilor de diesel).
 

Costuri în 100.000 km – euro/versiune
(suma între costurile combustibilulului, ale reviziilor şi preţurile versiunilor)
             
consum mediu 8.8 l/100 km 7.6 l/100 km 7.8 l/100 km 7.5 l/100 km 5.3 l/100 km 5.2 l/100 km
Preference 17.953 euro 18.574 euro 17.560 euro 17.890 euro
Laureate 17.689 euro 19.374 euro 18.360 euro 18.690 euro
consum urban 12 l/100 km 10 l/100 km 10.4 l/100 km 9.8 l/100 km 6.2 l/100 km 5.9 l/100 km
Preference 18.954 euro 20.606 euro 21.448 euro 18.727 euro
Laureate 19.754 euro 22.062 euro 19.436 euro 19.527 euro
consum extraurban 6.9 l/100 km 6.2 l/100 km 6.3 l/100 km 6.3 l/100 km 4.8 l/100 km 4.8 l/100 km
Preference 16.405 euro 16.916 euro 16.962 euro 17.412 euro
Laureate 16.463 euro 17.716 euro 18.193 euro 17.762 euro

Din nou, este clar că, dacă ne referim la un parcurs de 100.000 km doar în regim urban, ambele versiuni diesel devin puţin mai ieftine, cu 318 euro cea de 70 CP, respectiv cu 227 euro cea de 85 CP (valori valabile pentru versiunea de echipare de bază, Preference). Sumele nu sunt mari, într-adevăr, dar contează – de exemplu, extinderea garanţiei pentru motorizarea diesel costă 265 euro, în timp ce pentru versiunea GPL, după cum spuneam, nici măcar nu este posibilă.

În condiţiile consumului obţinut de mine, extrapolând pentru un parcurs de 100.000 km în regim mixt, reiese că modelul testat este cu peste 1.000 euro mai puţin costisitor decât versiunea echivalentă 1,6 MPI, doar cu benzină. Practic, în 100.000 km, versiunea GPL în echiparea de top Laureate m-ar costa până în 20.000 euro (cu toate opţiunile disponibile din listă!). Dar, pentru a fi tentat de un asemenea model, ar trebui mai întâi să devin familist cu acte în regulă…
 

Costuri practice estimate în 100.000 km – euro/versiune
consum practic 9.52 l/100 km 7.81 l/100 km
Versiune    
Preference 17.354 euro 18.585 euro
Laureate 18.154 euro 19.385 euro

Concluzia finală a acestui test de consum este clară: Dacia Logan MCV 1,6 GPL este cu mult mai rentabilă decât oricare altă motorizare pe benzină, iar proba practică de drum a demonstrat minusuri destul de mici în comparaţie cu beneficiile financiare. Însă versiunea 1,5 dCi 70 CP este o opţiune foarte tentantă pe hârtie la nivelul costurilor, aşa încât se impune realizarea unui comparativ cât mai curând între Dacia Logan MCV 1,6 GPL şi Dacia Logan MCV 1,5 dCi 70.

Nu trebuie omis faptul că toate calculele privind amortizarea au un caracter orientativ, deoarece preţurile combustibililor variază de la un producător la altul, iar evoluţia în timp a acestora poate fi aproximată cu o marjă foarte mare de eroare. Însă cred că toate tabelele prezentate pot fi de un real ajutor celor care doresc să îşi achiziţioneze un astfel de model. Prin urmare, dacă vreţi spaţiu excedentar la un preţ corect, nu veţi folosi maşina doar în oraş şi sunteţi anti-diesel, Dacia Logan MCV 1,6 GPL este oferta pe care o căutaţi.

Eu, dacă aş avea o companie de taximetre, aş fi mult mai interesat de versiunea diesel. Sau aş aştepta discounturi mari de la dealerii Dacia, dacă planurile oficiale de vânzare pentru versiunea GPL sunt mari.