Am testat noua anvelopă Pirelli Cinturato P1

Autor: Baltateanu Dragos 01 apr. 2011 Teste speciale

Dar destul cu caracteristicile să trecem la partea practică.

Am avut la dispoziţie principalele automobile premium
pentru care a fost creată anvelopa Pirelli Cinturato P1: Audi 1,
MINI, Mercedes-Benz A-Klasse, Alfa Romeo MiTo şi Alfa Romeo
Giulietta.
Personal am experimentat noua anvelopă la
volanul unui Audi A1 1.2 TFSI. Este dificil să evaluezi o anvelopă
de stradă. Dar confortul la rulare este evident. Zgomotul la rulare
este minim mai ales în condiţii de asflat perfect. Pentru a
evidenţia acest lucru, Pirelli a organizat un test în care un Fiat
500 electric echipat cu anvelope Cinturato P1 trecea pe lângă o
serie de microfoane ce înregistra zgomotul exterior. Rezultatul
este semnificativ mai bun în favoarea anvelopelor italieneşti.

Apoi avem testul pe asfalt ud. Pirelli spune că noua
anvelopă rezistă mult mai bine fenomenului de acvaplanare datorită
designului modern.
Am testat acest aspect pe un circuit
virajat udat în permanenţă. Maşinile folosite au fost Audi A1 1.4
TFSI. Ce-i drept, Pirelli a profitat aici de suprafaţa destul de
rugoasă pe care a fost organizat testul dar apa prezentă pe circuit
era suficient de multă. Slalomul şi virajul strâns din capătul
circuitului plus o frânare violentă au aratat că Cinturato P1 face
faţă cu brio pe suprafeţe ude. La manevre bruşte, bineînţeles nu
poate face minuni Audi-ul supravirând pe ud atunci când se exagera
cu pedala de acceleraţie.

Testul pe suprafaţă uda

Ultimul test pe care l-am executat a fost un slalom
foarte strâns cu un MINI echipat cu anvelope Cinturato P1 run
flat.
Şi pentru a mări miza, roata stânga faţă era complet
dezumflată. Testul este impresionant şi dovedeşte unde a ajuns
tehnologia run flat. În ciuda abuzului repetat la care a fost supus
MINI-ul cu anvelopa dezumflată acesta a rezistat fără probleme. Tot
aici am putut vedea şi tehnologia self seal. Pentru doar câteva
dimensiuni va fi disponibilă şi această tehnologie ce permite
autorepararea în cazul în care anvelopa este înţepată cu un cui. O
substanţă specială aplicată pe suprafaţa interioară a anvelopei
permite resigilarea automată a anvelopei după scoaterea cuiului
fără a mai fi nevoie de o vizită la vulcanizare. Personal cred că
această tehnologie este eficientă atunci când anvelopa este
înţepată cu un cui de dimensiuni decente. Dar în cazul ţării
noastre unde liniile de tramvai şi alte crevase din carosabil abia
aşteaptă să taie un cauciuc această tehnologie nu va face faţă.

Slalom cu anvelope Pirelli run flat

În curând vom revenii şi cu detalii despre disponibilitatea pe
piaţa românească a anvelopei Pirelli Cinturato P1 precum şi cu
detalii despre preţ. Urmăriţi şi revista ProMotor ce va
apărea la începutul lunii mai unde veţi putea citi un reportaj
complet plus fotografii spectaculoase de la evenimentul Pirelli din
Italia.

Pirelli este un nume cu greutate în industria anvelopelor.
Cu o gamă completă care acoperă aproape orice tip de maşină
sau echipament cu roţi, Pirelli este un fabricant complet.

Mai nou a decis să intre în Formula 1 iar acest lucru le va aduce
un capital de imagine fantastic.

Am ales să merg la lansarea acestei anvelope în Italia pentru că
am folosit de-a lungul timpului multe anvelope produse de italieni.
Inclusiv pe maşinile personale am avut Pirelli P3000 Energy şi
Pirelli P6. Aşa că am vrut să vad de aproape noua creaţie
Pirelli.

Pentru asta am decolat spre Italia, mai precis în regiunea
Puglia. Cartierul central a fost Fasano, o mică staţiune pe malul
mării Adriatice amplasată între oraşele Bari şi Brindisi. Testele
pentru presă au inclus un traseu de 150 de kilometri pe drumurile
virajate de pe dealurile din apropiere plus câteva teste
specifice.

Cinturato P1 este o anvelopă premium pentru modele de
clasă mică şi compactă. Va fi lansată pe piaţa europeană a pieselor
de schimb până la finalul anului 2011 cu dimensiuni între 14 şi 16
inch cu indice de viteză de la T la V.
Va urma apoi piaţa
din America Latină şi apoi Asia. De asemena, BMW a ales deja să
monteze din fabrică anvelopa Cinturato P1 pe modelul BMW seria 1.
Noile anvelope sunt garantate pentru o perioadă de viaţă de 65.000
km cu condiţia ca presiunea să fie corectă iar elementele de
suspensie ale maşinii să nu aibă defecte.

Cinturato P1 extinde gama eco lansată de Pirelli cu trei
ani în urmă.
Primele versiuni au fost Cinturato P4 şi P6
pentru automobile de oraş şi compacte. A urmat apoi modelul
Cinturato P7 pentru clasa medie. Anvelopele Cinturato împrumută
multe elemente de tehnologie de la anvelopele de performanţă
ultra-avansată. Noua anvelopă Cinturato P1 înlocuieşte astfel
modelele Cinturato P4 şi Cinturato P6. Noul pneu a fost dezvoltat
la Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Pirelli de la Milano acolo
unde sunt proiectate şi pneurile pentru Formula 1. Noua anvelopă
reprezintă vârful experienţei eco Pirelli câştigată prin
implementarea strategiei „Green Performance”.

Cinturato P1 foloseşte elemente eco de la gamele Cinturato şi
Scorpion Verde, anvelope ecologice dezvoltate pentru automobile
medii şi pentru SUV-uri dar şi tehnologie elaborată pentru familia
P-Zero.

Noua anvelopă întruneşte patru elemente cheie: siguranţă,
plăcerea de a conduce, grija pentru mediul înconjurător şi
versatilitate. Cinturato P1 este cu 15% mai uşoară iar rezistenţa
la rulare este redusă cu 25%. Cinturato P1 reduce zgomotul exterior
cu până la 1,5 dB şi zgomotul interior cu 1dB. În plus, Cinturato
P1 va fi disponibilă şi în versiune run flat precum şi self
seal.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide