1.500 de kilometri cu Mazda6 CD175 prin România – berlina pentru driverii cu suflet

Pornirea motorului diesel aproape că mă face să mă gândesc la nişte cunoscute TDI-uri. Dieselul japonezilor nu e la fel de strident la ralanti, dar nici nu îţi inspiră la început armonia liniilor exteriorului. Iar levierul cutiei de viteze pare să te avertizeze să nu te aştepţi la chestii moderne, ultimul răcnet. Să fie SKYACTIV doar o găselniţă de marketing, să fie japonezii atât de meschini?

Chiar şi cu un fotograf nepriceput, Mazda6 reuşeşte să arate bine!

Plec de pe loc, intru în iureşul, vacarmul, nebunia, aglomeraţia, tevatura bucureşteană (şi nu am găsit suficiente epitete!). Ştiam că Mazda6, în ciuda gabaritului de-a dreptul impresionant pentru clasa medie, nu e o matahală care se urneşte greu, dar, cu toate acestea, tot am rămas surprins de agilitatea maşinii şi uşurinţa de mişcare în mediu urban.

Pe nesimţite, în câţiva kilometri doar, am început să intru în comuniune cu maşina mult mai mult decât cu multe alte maşini pe care am avut ocazia să le conduc până acum. ”Eh”, m-am gândit, ”probabil e efectul cutiei automate, care te mai linişteşte în aglomeraţia urbană”. Dar nu era asta. Era mult mai mult.

Drumuri proaste, cu asfalt care se macină imediat după trecerea iernii? Şi ce dacă – Mazda6 are o suspensie foarte confortabilă

Un ”mult mai mult” pe care aveam să-l descopăr odată aşternut la drum, în dreapta cu jumătatea-mi mai bună, în spate cu pasageri obişnuiţi cu maşini mai simandicoase şi cu un portbagaj suficient de plin de bagaje.

Autostrada A1. Scap de Bucureşti şi maşina accelerează foarte uşor până la 140 km/h, unde setez pilotul automat. Mi-a atras atenţia puţin acul turometrului, cu mişcarea lui cam vivace, dar nu suficient de mult. Am rămas să mă concentrez la discuţiile din maşină, unele chiar despre maşină (sau cele mai multe?!) şi, evident, la condusul pe autostradă.

O maşină foarte bună pentru drumurile lungi: suficient de silenţioasă, foarte confortabilă, relaxantă, cu un ambient plăcut

În background, însă, cerebelul meu înregistra informaţiile febril, din automatism: zgomotele aerodinamice sunt decente, direcţia are o taratură exemplară, confortul suspensiei i-ar face pe francezi să-şi muşte buzele, iar pe nemţi să se arunce de pe un bloc… Muzica de pe stick se aude foarte bine din cele 11 boxe ale excelentului sistem audio Bose, tapiţeria din piele e plăcută la atingere, aerul condiţionat nu mă deranjează defel…

E clar, Mazda6 e o rutieră foarte plăcută pentru autostradă. Dar (hmm…. de ce zâmbesc în interiorul meu oare?) autostrada s-a terminat după numai 120 de kilometri, urmează acum doar şosele şi localităţi, cu limitări de viteză, cu maşini şi camioane, stres, demenţi, nesimţiţi, neatenţi, etc.

Relax! Faţă de alte maşini, în Mazda6 175CD nu m-au mai apucat aceste pandalii panicarde. KODO e de vină. Maşina asta mi-a insuflat ceva zen. M-a pregătit pentru a vedea partea frumoasă a lucrurilor.

Cutia automată, deşi arată cam clasic, ascunde o tehnologie foarte modernă, reflectată într-o funcţionare rapidă şi eficientă

Virajele de pe Dealul Negru! Maşina e pregătită, eu sunt pregătit, pasagerii nu. Atac orice curbă fără menajamente, în timp ce jumătatea-mi mai bună aproape mă imploră să o las mai moale. Nu pot să-i explic de ce nu pot să o las mai moale, de ce vreau cu înverşunare să merg cu maşina la limită, deşi nu e un hot-hatch sau vreo sportivă cu sute de cai putere sub capotă.

Principalul ”diavol” nu e direcţia foarte comunicativă. Nici stabilitatea frapantă pe curbele rapide, deşi vorbim, totuşi, de o tracţiune faţă cu un motor diesel care ar trebui să accentueze subvirarea. Nici disponibilitatea surprinzătoare a cuplului motor şi rapiditatea cu care schimbă treptele cutia automată.

După 3.000 rpm uiţi că sub capotă e un motor diesel. Nicidecum, e un tenor sportiv demenţial!

Soundul. Soundul care, peste 3.000 rpm, nu mai are legătură cu domeniul diesel şi care le dă o palmă usturătoare bavarezilor din Munchen, care se laudă cu dieseluri mult mai potente. Un sound realmente sportiv, nu agresiv, ci fin, melodios, insinuant. Cum de nu înţeleg femeile din maşină că acest sound mă unge la suflet şi îmi controlează toate impulsurile de şofer?!

Dar nu mai sunt şofer, sunt un dirijor. Apăs pedala şi efectul este o mişcare puternică a baghetei. Orchestra porneşte o cavalcadă, dar nu în stil metal-hard-rock şi nicidecum într-un deloc substanţial stil pop-dance. E operă modernă, e forţă catifelată, e un desert de grand-chef…

Prin minte îmi străfulgeră un gând: le mulţumesc tuturor miniştrilor care n-au fost în stare să facă autostrăzi în 22 de ani, vreau numai drumuri virajate, drumuri de munte, numai văi ale Oltului şi şosele cu două benzi ca-ntre Sibiu şi Cluj, vreau un imens circuit care să lege Bucureştiul de nordul ţării!

Chiar dacă Mazda6 are 4,8 metri lungime, e pur şi simplu îndrăgostită de indicatoarele de acest fel! Viraje, vrem cât mai multe viraje!

Nu ştiu ce ingineri-alchimişti au gândit SKYACTIV, dar soundul motorului diesel de pe Mazda6 la turaţii mari (am spus că urcă fără probleme la 5.000 rpm?) este fascinant. Mai ales că e acompaniat de o echipă demenţială: direcţie comunicativă, suspensie excelent setată, motor vivace şi potent, cutie cu trepte bine etajate.

Ajung la Baia Mare foarte rapid. În vreo 7 ore, inclusiv cele 3 pauze care au cumulat cel puţin o oră. În condiţiile în care, de obicei (şi uneori cu maşini mult mai potente) îmi ia peste 8 ore. Şi, foarte important, sunt mult mai puţin obosit decât de obicei, deşi, la stilul rapid adoptat, ar fi trebuit să mă resimt acut.

Oare designerii s-au inspirat pentru decuparea grilei din peisajul Cheilor Turzii? Ori e o aluzie subtilă la ”cheia” senzaţiilor: SKYACTIV

Efectul SKYACTIV, bag seama: uşurinţă în conducere sportivă, stres foarte mic, plăcere maximă. Dar pentru că unii aţi putea considera că am făcut excese artistice, voi reveni cu picioarele pe pământ şi voi termina în mod pragmatic.

Adică voi vorbi despre consum şi preţuri – PE ULTIMA PAGINĂ

Pagini: 1 2 3