Concluzie
Prius a evoluat enorm, de la o maşină interesantă şi ecologică, la
una aproape completă şi ecologică. Locul în care străluceşte este
oraşul, aici chiar poate fi considerată o adevărată investiţie.
Dacă alegi să îţi antrenezi stilul ecologic de condus, probabil îţi
vei crea mulţi duşmani în trafic, asta e ţara în care trăim.
În acelaşi timp, este o maşină pe care o poţi folosi fără rezerve
în concediu sau pentru drumuri lungi. Confort, dotări menite a face
viaţa la bord extrem de agreabilă, spaţiu, chiar şi un portbagaj de
445 litri. În altă ordine de idei, poate fi penalizată la preţul de
achiziţie. Prius oferă trei niveluri de echipare – Luna, Sol şi Sol
Plus, adică de la 25.300 euro cu TVA până la 30.050 euro.
Insight este un hatchback cu motor de 1.4 litri, care oferă un
consum mai redus în mediul urban. Intervenţia electricului se simte
destul de bine. Devine interesant în zonele extra-urbane, acolo
unde consumul tinde spre un 4 litri la sută. Cutia şi cilindreea
mică contribuie la nişte reprize nu prea ortodoxe, dar te
obişnuieşti şi cu asta.
Categoric, sunt două modele care merită atenţie, o atenţie pe care,
pe alte meleaguri, o primesc, şi pe bună dreptate. Pe parcursul
testului, am descoperit o audienţă extrem de receptivă şi încântată
de ceea ce sunt cele două modele şi de ceea ce oferă. Sunt curios
câţi ar fi dispuşi să investească banii într-un hibrid şi nu în
ceva care scuipă fum negru şi gros pe ţeavă…
Am
pus faţă în faţă două maşini, cu intenţia iniţială de a face un
comparativ. Le-am privit mai bine şi am realizat că suntem uşor cam
ambiţioşi, planurile fiindu-ne stricate de noul Prius, care s-a
maturizat, a crescut în dimensiuni.
Ne-am stors puţin creierele pentru a inventa ceva dramatic, pentru
a descoperi o locaţie pentru sesiunea foto, dar, după vacanţa de
vară, creieraşele noastre încă erau amorţite. Într-un final, ne-am
propus să plimbăm aceste maşini, să vedem cum sunt ele în viaţa de
zi cu zi, cum răspund nevoilor unui român care trăieşte în
România.
Prin urmare, am avut grijă să nu lipsească din meniu trafic urban
sufocant, sesiune de autostradă, drumuri judeţene, şi, de ce nu, o
secţiune virajată, ca să vedem câtă viaţă există în aceste
„automobile”.
Acum sper să nu se considere nimeni ofensat de ghilimele, ele se
datorează nevoii celui de la tastatură de a accepta ideea că încet,
dar sigur, lumea auto se schimbă… ce noutate!
¤&¤/&¤%(()9….Aş încerca o descriere în paralel a celor
două modele, dar parcă îmi este frică să nu mă rătacesc în detalii
şi să nu mai înţeleagă nimeni nimic.
Prius 3.0
Vedeta, incontestabil, este Prius, lucru care nu ar trebui să aducă
vreo ofensă lui Insight, şi asta pentru că cei care au contribuit
la naşterea lor au decis „destine” şi moduri de exprimare total
diferite.
Toyota Prius este deja la a treia generaţie, sau a patra, dacă
numim model nou faceliftul primei generaţii din 2001, impresionant
pentru un hybrid în condiţiile în care unii constructori debutează
zilele acestea în segmentul compact.
Generaţia anterioară avea ceva aparte, avea acel grad de abstract
şi straniu care o scotea în faţă din punct de vedere al designului.
Era ceva pe care dacă îl vedeai, nu îl uitai aşa uşor. Noua
generaţie, deşi continuă povestea, păstrează aceeaşi linie, dar
parcă pierde din exotism.
Poate şi pentru că noul model a crescut în dimensiuni, poate şi
pentru că nivelul de finisare al exteriorului a evoluat imens, iar
toate acestea transformă Prius într-un automobil contemporan din
punct de vedere optic.
Pentru a înţelege mai bine noul Prius, acesta este construit pe
platforma lui Avensis, dar la care s-a renunţat la suspensia
multilink spate pentru o punte semirigidă, din dorinţa de a câştiga
spaţiu şi, de ce nu, a face şi ceva economii. Nu vreau să îmi
imaginez câţi bani au fost investiţi în dezvoltarea acestui
model.
Totuşi ar putea exista voci care să considere că designul exterior
e uşor încărcat, dar nimic nu are rol estetic, totul a fost gândit
din punct de vedere aerodinamic, iar Prius se laudă cu un Cx de
0,25. Doar din aerodinamică s-a reuşit reducerea emisiilor de
dioxid de carbon cu 14% comparativ cu vechea generaţie