6. Care dintre Zoe şi e-Up! e mai plăcută la condus şi de ce?
Dinamic vorbind, e-Up! câştigă cursa, pentru că e mai rapidă, mai fâşneaţă şi mai ales permite coastingul din toate poziţiile şi la toate vitezele. Pur şi simplu accelerezi până la 40-60 km/h într-o clipită, apoi laşi maşina să curgă cale de peste un kilometru, fără ca viteza să scadă simţitor. Mi se pare, de departe, cel mai inteligent sistem de conservare a energiei electrice – atât Zoe, cât şi alte maşini electrice de care vom vorbi, utilizează rapid un sistem de recuperare a energiei atunci când iei piciorul de pe pedala de acceleraţie, fapt care reduce repede viteza maşinii, astfel încât eşti nevoit să o ţii permanent cu acceleraţia apăsată, fie ea şi foarte uşor. e-Up! nu face asta, şi bine face!
Ambele sunt avantajate de bateriile care coboară centrul de greutate, fapt care permite senzaţia de kart în curbe
Mă îndoiesc că energia recuperată în baterie de pe urma acestei frânări e mai mare decât cea pe care ai fi conservat-o cu coastingul lui e-Up!, lucru reflectat şi în consumul real mai mare al lui Zoe. Pe de altă parte, dacă vrei ca şi e-Up! să pună frână de motor, vei comuta transmisia acestuia în B şi atunci vei avea un comportament similar, maşina fiind înfrânată imediat ce iei piciorul de pe pedala de acceleraţie. Acestea fiind spuse, sistemul de recuperare a energiei de pe Zoe nu e nici pe departe la fel de brutal ca acela de pe i3, de exemplu. Are totuşi avantajul că plăcuţele de frână vor fi folosite foarte rar…
7. Dar îmi este suficientă autonomia de doar 130-150 de km?
Da. Dacă foloseşti maşina pentru a merge spre şi dinspre serviciu şi pentru a te fâţâi în oraş, abia dacă vei consuma 30-40 de km pe zi. O banală priză cu împământare e suficientă pentru încărcare.
8. Cine câştigă lupta la interior?
Zoe, la limită. Are un interior mai vesel, mai luminos, mai spaţios, fiind şi cu o clasă mai mare. Asta nu înseamnă că în e-Up! vei fi înghesuit, dar spaţiul în Zoe e semnificativ mai mare. Inclusiv portbagajul, care are un sănătos număr de 338 de litri, în timp ce e-Up! are doar 250 de litri. Calitatea materialelor din ambele maşini e similară, designul mai modern de pe Zoe fiind cel care salvează impresia generală, în special determinându-te să ignori faptul că s-au folosit plastice tari şi ieftine. e-Up! e mai sobru, iar designul său e mai degrabă clasic.
Interior deschis şi luminos în Zoe
Insonorizarea e foarte bună în ambele maşini, suspensiile sunt suficient de confortabile, iar spaţiile de stocare sunt doar puţin mai bine gândite în e-Up!, fără a fi neapărat la fel de practice precum te-ai aştepta la VW. Renault pierde puncte în această privinţă. În fine, ecranul tactil de pe Zoe e net superior celui opţional de pe e-Up! Acesta din urmă nu are nici pe departe funcţionalităţile celui de pe Zoe, dar îţi arată în detaliu tot ce vrei să ştii despre maşină. Toate diferenţele sunt, însă, dependente şi de diferenţele normale între clasele celor două maşini.
Interior mai sobru şi banal în e-Up! Dar mult mai bine gândit şi împărţit
9. Care e cel mai enervant lucru la Zoe? Dar la e-Up?
De departe, cel mai mare minus al lui Zoe este bordul de culoare gri deschis, care se reflectă supărător în parbriz, în special în contralumină puternică. Ai vizibilitatea redusă cu cel puţin 20% din cauza asta, fapt care scade simţitor şi siguranţa la volan. Nu ştiu ce a fost în capul francezilor când au ales culoarea pentru bord, ştiu doar că se poate şi mai rău (i3, la tine mă refer!). Dar e-Up! nu are această problemă.
La e-Up! m-a enervat consola centrală desenată undeva prin 1992. Înţeleg mania utilitară a celor de la Volkswagen, însă dacă tot dai banii pe o maşină electrică, un minim efort de a o transforma într-o maşină cu un design modern, demn de dorit, care să arate că viitorul este, totuşi electric.
10. Ce să aleg? Zoe, e-Up! sau un diesel de clasă mică?
În 2015, un diesel de clasă mică. Clio e bine dotat pe la 15.000 de euro, în timp ce un Polo diesel devine decent de pe la 17.000 de euro (nu iau în considerare ofertele speciale şi nici programul RABLA). În 2017, deja problema nu se va mai pune aşa, iar în 2020, cu siguranţă maşina electrică va fi mult mai interesantă decât un diesel. Să explic:
Renault Zoe costă acum 22.000 de euro cu TVA inclus (echipare de top ZEN), preţ total, fără a lua în considerare bonusurile oferite de Guvern. Cu aceste bonusuri, poţi ajunge la circa 15.000 de euro (dacă incluzi aici şi tichete Rabla). DAR va trebui să ştii că preţul mic de achiziţie al maşinii e datorat faptului că nu plăteşti bateria, ci doar o închiriezi. Pentru până la 12.500 de km pe an, leasingul lunar de baterie costă 79 de euro. Preţul urcă în funcţie de kilometrajul parcurs. E aparent un dezavantaj – ai plătit pentru maşină, de ce să plăteşti în plus pentru baterie?
E arma perfectă în oraş, dar poţi pleca cu ea şi până la munte, dacă acesta nu e mai departe de 120 de kilometri, pentru siguranţă
În realitate, e un avantaj, pentru că bateria e cea care se depreciază cel mai repede, iar tu nu faci decât să plăteşti pentru cât foloseşti, Renault oferind garanţie de 5 ani sau 100.000 de km pentru grupul motopropulsor, care include bateria. La expirarea contractului sau dacă sunt probleme cu bateria, poţi închiria o baterie nouă, Renault asumându-şi toate celelalte cheltuieli. Dacă o aveai în proprietate şi aceasta se strica, pierdeai până la o treime din valoarea maşinii pentru a o înlocui! Iar preţul maşinii ar fi sărit de 30.000 de euro. În plus, bateria nouă va fi cel mai probabil mult mai eficientă decât cea veche…
Vei rămâne în oraş cu această maşinuţă, dar te vei strecura rapid prin toate cotloanele cu ea
Volkswagen e-Up! costă acum 26.222 de euro cu TVA inclus (fără oferte speciale sau Rabla luate în considerare). Preţul include bateria, dar este sensibil mai mare decât cel al unui Zoe, care e şi o maşină mai mare şi mai spaţioasă. Cu tot cu bonusul guvernamental, tot nu reuşeşti să scazi sub 20.000 de euro. Cam mult pentru o maşină atât de mică, cu care te vei plimba doar în oraş.
Aşadar, deşi vorbim de două maşini foarte, foarte plăcute la condus şi foarte interesante, dacă tot ce vrei e să ai un consum mic şi costuri inteligente de exploatare, un turbodiesel încă e mai eficient. Ţine cont însă şi de faptul că deocamdată curentul e foarte ieftin, fără să aibă accizele uriaşe din carburanţi, şi că reviziile la acest tip de maşini sunt practic inexistente (nu ai ulei de schimbat, filtre etc.). De asemenea, fiabilitatea în timp ar trebui să fie mult mai bună la o maşină electrică, pentru că motorul electric e mult mai simplu decât unul cu combustie internă. Dar despre costurile unei maşini electrice versus una pe combustie internă, într-un alt articol.
Dacă nu costurile sunt cele care te interesează, şi îţi permiţi să plăteşti în plus pentru a salva planeta, atunci:
Alege Renault Zoe dacă vrei să ai la îndemână o maşinuţă cu design modern, care atrage privirile, cu autonomie generoasă şi un interior vesel, confort tipic Renault şi costuri mai mici decât ale unui e-Up!
Alege VW e-Up! dacă nu ai nevoie de spaţiul suplimentar oferit de Zoe, dacă vrei şi un pic de brand power, dar şi o maşinuţă mai agilă, cu sentiment mai sport şi care „alunecă” pur şi simplu prin oraş.
Şi, chiar dacă deocamdată nu pot recomanda vreuna dintre cele două în comparaţie cu un mic turbodiesel, ţine minte aceste cuvinte: următoarea ta maşină, dacă o vei cumpăra de nouă peste 3-4 ani, ar fi bine să fie electrică. Sau măcar plug-in hibrid.
Da, avansul este uriaş şi viitorul este, într-adevăr, electric!