RRS vs BMW X5 vs Cayenne vs ML vs Q7
genul ăsta. Ha-ha! Da. Este amuzant. Aproape la fel de amuzant
precum lejeritatea cu care un RRS TDV6 accelerează de pe loc sau
efectuează o depăşire. Propulsorul V6 de 3.0 litri şi 240 cai
putere dezvoltă un cuplu maxim în valoare de 600Nm.
Sprintul până la 100km/h de 9,3 secunde nu sună aşa impresionant la
prima vedere, însă trebuie luat în considerare faptul că maşina are
totuşi mai mult de două tone şi jumătate. Pe hârtie a fost cel mai
lent dintre cele 5 SUV-uri, însă nu cu mult.
La 8,3, respectiv 8,5 secunde până la sută, ML-ul şi Q7 nu îl lasă
tocmai în urmă, mai ales ţinând cont de faptul că acestea două au
cuplul maxim puţin mai scăzut. Benz-ul cu aproape 100Nm mai puţin
chiar. După cum spuneam la început, în materie de motorizări, toate
aceste SUV-uri prestează aproape la fel, atâta timp cât nu începi
să le cronometrezi… ca un om… nebun.
evidenţă din punct de vedere dinamic. Surprinzător, nu se numeşte
Porsche, ci BMW X5 xDrive30d. E de înţeles de ce-i place lui Tudor
aşa de mult. Respect X5-ul pentru că, de la început, a fost ceea ce
lumea spunea că un SUV (sau SAV) nu va putea fi vreodată. Agil,
rapid, manevrabil ca o maşină obişnuită. Ei bine, X5 a fost aşa
încă de la apariţia sa. Adică 1990 şi… hmm, ca jurnalist auto,
parcă ar fi trebuit să ştiu asta. Glumesc, normal că ştiu. 99. La
un an după ML.
Îmi amintesc lunile de dinainte de Y2K… Lumea era încă fascinată
de fenomenul SUV Mercedes şi BMW, iar în piaţa din spatele blocului
meu venea un domn cu un ML în fiecare weekend, cu portbagajul plin
de varză. Literalmente, plin de varză – să nu credeţi că folosesc o
imagine ieftină.
În continuare, lumea îl vedea pe posesorul de Benz ca fiind un
fermier român, iar pe cel de BMW ca find un teribilist. Acum ne-am
potolit cu toţii. Erau doar invidioşi. Dar aceeaşi logică se aplică
şi astăzi. Acolo unde ML-ul este mai utilitar sau mai potolit,
X5-ul este mai tineresc, mai puţin axat pe eleganţă şi mai mult pe
sportivitate. În realitate, acestea sunt doar impresii, dar
impresii bine fondate.
câştigător fără drept de apel, dacă singurul criteriu al acestui
comparativ ar fi fost dinamica SUV-urilor. Sau calitatea de
asamblare. Sau greutatea (este cel mai uşor dintre cele cinci, la
2.150 kg). Abordat din punct de vedere lifestyle, este şi singurul
care are ce căuta în posesia unui locatar de bloc.
Nu este un Benz, nu este un Range, un Porsche sau ditamai Audi-ul.
Este un Bimmer! La volanul lui, eşti mai „la curent” cu cele din
jurul tău şi priveşti mai puţin de sus, pentru că îţi place să te
distrezi. E o mică paranteză psihologică… dar se aplică,
credeţi-mă!
Spuneam că nu prea avem cum să comparăm motorizările între ele din
punct de vedere utilitar, însă, dacă desfaci firul în patru, ai să
descoperi că turbodiesel-ul X5-ului este oarecum mai plăcut atunci
când apeşi acceleraţia.
Există un raport senzaţional la maşina aceasta între motor, cutie
şi şasiu. Şi dacă îţi cauţi un SUV (SAV) pe care vrei să-l conduci
sportiv, nu are sens să mai mergi în altă parte – atâta timp cât
eşti mulţumit cu un motor diesel în 6 cilindri.