RRS vs BMW X5 vs Cayenne vs ML vs Q7

Autor: Dan Vache 16 feb. 2010 Teste comparative

Acum,
unii dintre voi poate vor spune „Dar există şi un Porsche aici! Cu
siguranţă un Cayenne nu poate pierde o luptă dinamică cu un X5!” Ei
bine, s-o luăm uşor! Pentru că un Cayenne TDI nu rimează deloc cu
un Cayenne Turbo S cu PDCC sau ceva de genul acesta. Porsche
Dynamic Chassis Control face din SUV-ul acesta un animal complet
diferit. Dă-i să mănânce un viraj şi nu-ţi va da înapoi niciun fel
de ruliu al caroseriei. Aici, Cayenne diesel este mai „soft”
,pentru că pur și simplu nu poate fi echipat cu PDCC. Așa a decis
Porsche.

Și să nu uităm că, atâta timp cât nu vorbim despre o versiune pe
benzină a acestuia, ne confruntăm pur şi simplu cu fratele unui
Touareg/Q7, cu acelaşi motor ca şi acestea din urmă. Da, da, TDI-ul
V6 a primit câteva modificări, în special la turbină, iar faţă de
un Touareg răspunde mai rapid la înclinaţia şoferului de-a merge
tare. Acceleraţia este o mică/ mare reuşită a inginerilor Porsche.
Atingi pedala, iar senzorii trimit informaţia către motor cu viteza
luminii. Plus că este mai aerodinamic decât un Touareg şi implicit,
decât un Q7.

Apropo de acesta din urmă, am spus şi la început că, din punct de
vedere al unei maşini de familie, Audi Q7 poate să fie cea mai
potrivită alegere. Este un fel de A6 Avant… pe steroizi. Imens,
dar elegant. Extrem de practic pentru o familie amatoare de
concedii. Anul acesta, a fost cel mai bine vândut SUV dintre cele
pomenite aici. Tocmai a primit şi el un facelift, care este mai
degrabă o infuzie de LED-uri… însă nu şi-a pierdut nicio clipă
prezenţa impunătoare pe şosea. În ciuda celor 2 tone şi 370 kg,
alături de cei 5.089 mm lungime, Q7 este un SUV surprinzător de
dinamic.


Doar BMW-ul şi Porsche-ul sunt mai agile. Are cel mai mic preţ de
bază. Acolo unde Cayenne diesel te costă aproximativ 60.000 euro,
un Q7 3.0 TDI are un preţ de pornire cu 5.000 euro mai mic. Dacă
tot vorbim despre preţuri, RRS porneşte de la 64.117 euro, iar un
X5 xDrive30d de la 55.751 euro. Cum şi care merită, depinde strict
de preferinţele clientului.

Ajungem astfel la ultimul SUV testat aici, însă, bineînţeles, nu
cel din urmă. Pornind de la 55.245 euro, Mercedes-Benz ML 350 CDI
reprezintă o alternativă mai mult decât interesantă în cazul de
faţă. Arată în continuare foarte bine, iar gradul de confort şi,
bineînţeles, eleganţa pe care o emană un Benz sunt
incontestabile.

Modelul din imagini venea echipat cu pachetul exterior AMG, jante
de 21″, iar rezultatul final m-a impresionat enorm – cel puţin din
punct de vedere estetic. Nu mă aşteptam să mă ataşez aşa mult de
ML. Mai ales că, per total, nu l-aş putea considera ca fiind un
învingător clar la vreun capitol.

Ţinuta de drum este doar „bună”. Schimbă setarea suspensiei între
confort şi sport pe viraje, iar diferenţa nu se va simţi prea tare.
De ce? Tocmai pentru că ML este un SUV axat pe confort şi stil, nu
pe dinamică. Dacă vrei asta de la el, uită de 350 CDI, mai pune
încă 50.000 euro şi ia-ţi un ML 63 AMG! Nu e cel mai sensibil sfat
din lume, dar cam aşa stau lucrurile.


La sfârşitul zilei (aşa cum am menţionat şi mai sus), fiecare a
plecat cu maşina preferată de acolo (conflicte de interes incluse),
iar eu, într-adevăr, am preferat Range-ul. Ar fi alegerea mea
personală dacă mi-aş permite oricare din aceste cinci SUV-uri. Însă
am plecat cu ML-ul. De ce? A fost de departe cel mai relaxant de
condus din tot grupul. Confortul te cucereşte. La fel şi steaua
Benz de pe volan. Noaptea, interiorul este iluminat cu portocaliu
deschis şi alb în zona ceasurilor. Nu te oboseşte deloc. Este mai
degrabă obscur, dar într-un mod plăcut.

În Audi, eşti asaltat de un roşu aprins, iar portocaliul închis al
X5-ului nu este nici el cea mai relaxantă culoare pe timp de
noapte. Dacă aţi citit cu atenţie, testul acesta este cea mai
importantă culegere de concluzii ProMotor în ceea ce privește
opiniile noastre despre cele mai premium SUV-uri de pe
Planetă.

Range-ul se află în urmărirea rivalilor nemţi doar din punct de
vedere al vânzărilor, pentru că, altfel, lupta este deschisă în
continuare oricărui rezultat. Este un segment mai mult decât
echilibrat.

Am
ajuns deja într-un loc unde părerile sunt mult prea împărţite.
Lumea nu-şi mai cumpără un SUV premium în funcţie de cât de bun
este sistemul de tracţiune integrală sau cât de performant este
motorul în relaţie cu ce oferă concurenţa. Deja, în materie de
tehnologie, diferenţele devin insesizabile pentru un şofer obişnuit
şi, bineînţeles, pentru mulţi dintre noi.

Începând oarecum cu sfârşitul, la finalul testului, fiecare din
redactorii ProMotor a vrut să plece acasă cu modelul preferat
dintre cele 5. Ce-i drept, nimeni n-a vrut să plece cu Q7;
Range-ul, X5-ul şi, Cayenne fiind preferatele mele, ale lui Tudor
şi respectiv, Dragoş. Cum rămâne cu celelalte două? Un ML350 CDI
dotat la modul sublim şi un Audi Q7 facelift care, în calitate de
maşină de familie, este poate cea mai logică alegere. Hai să
vedem…

În primul rând, cel mai nou model de aici este şi cel mai
impunător, pe mai multe niveluri. Range Rover Sport facelift, cel
mai vândut model al gamei Land Rover a anului 2009 aici, în
România. Un titlu onorific destul de important şi uşor de păstrat
şi pentru următorul an.


A fost prima oară când am condus versiunea cu facelift a lui RRS
şi, sincer să fiu, mă aşteptam la puţin mai mult din punct de
vedere dinamic. Din păcate, maşina de test nu avea disponibilă
funcţia de Sport a programului Terrain Response, ceea ce îi dădea
din start un dezavantaj faţă de rivali mai „atletici” precum cei de
la BMW sau Porsche.

Primul lucru pe care-l observi într-un Range este cât de sus stai.
Într-un Range Sport, ai practic aceeaşi senzaţie, puţin diminuată.
Şoseaua o priveşti tot de la înălţime, însă maşina are o ţinută de
drum remarcabilă şi îţi oferă suficient de multă încredere,
indiferent de cum îţi alegi să mergi cu ea. Personal, recunosc…
aş face precum mulţi alţii.

O cumpăr şi apoi şofez 99% urban, prin cartiere, la muncă, acasă,
cinema-uri, cafenele şi abia ulterior în excursii… din care
procentajul pentru offroad ar fi aproape de zero. Până la urmă, ce
rost ar avea să duci o maşină care arată aşa de bine undeva unde,
vizual vorbind, nu şi-ar avea rostul? Un Discovery da, până şi un
Range obişnuit, dar un RR Sport are altă funcţie. Alt scop. Iar
vânzările şi-au spus cuvântul.


N-am documentele în faţă, dar ceva-mi spune că nu şi-a luat niciun
fermier de la noi maşina asta în ultimul an – sau vreodată. Nu că
aş avea ceva cu fermerii. Din contră, cred că ei… mă rog, deviez
de la subiect.
Să revenim. În „cartea” mea, RRS punctează la toate capitolele.
Acum, după facelift, arată mult mai bine.

Grila radiatorului, mai mică, este singura chestie care nu m-a
convins la acest automobil… încă. În rest, wow! Şi spun wow, mai
ales când mă refer la noul interior ce beneficiază acum de
materiale excelente. Plastic dur? Aproape pe nicăieri. Numai piele,
materiale moi şi inserţii de tot felul.

După ceva timp la volanul său, nici măcar poziţia înaltă nu te mai
deranjează – asta în caz că te-ar fi deranjat de la început.
Avantajul este vizibilitatea sporită – şi chiar ai nevoie să vezi
ce e în jurul tău atunci când te mişti cu o asemenea maşină printre
tot felul de chestii mici care, cumva, există în jurul tău, dar nu
înţelegi de ce sau ce sunt.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide