Revenirea francezilor: Renault Clio vs. Peugeot 208

Publicat: 05 10. 2013, 10:10

Al patrulea Renault Clio a apărut la un an după Peugeot 208, ambele citadine având evoluţii mult mai consistente faţă de predecesori decât mă aşteptam.

Noul Clio are rolul colacului de salvare pentru Renault, venind cu un stil complet schimbat şi cu o filosofie aproape tupeistă, părând a le râde în nas crizei şi tacticilor precaute.

Atât la exterior, cât şi în interior, noul Clio vine cu idei stilistice pe gustul amatorilor de fashion. Este, cu adevărat, o citadină aparte

Designul maşinii renunţă la ideile controversate de până acum şi reuşeşte să fie mai echilibrat dar, foarte important, să respire un puternic „savoir-faire” inconfundabil (merci, Laurens van den Acker!). Liniile curbe se contopesc într-o caroserie cu aere de coupé-hatch datorită disimulării mânerelor uşilor spate, doar hayonul conformându-se oarecum stilului mai simplist germanic.

Prin comparaţie, Peugeot 208 e mai convenţional şi parcă se vrea un creuzet de idei de design franţuzeşti şi germane, al căror rezultat este o sobrietate pronunţată.

208 e mai convenţional decât Clio, dar nu lipsesc detaliile artistice

Care însă afectează oarecum identitatea de marcă, mai puţin conturată decât la Clio. Cauza principală este schimbarea de macaz faţă de precedentele 206 şi 207, Peugeot 208 părând conceput de un designer german aflat sub influenţa unui vin excelent franţuzesc: imaginaţie mai bogată, dar inhibată de backgroundul teuton puternic să dea frâu liber experimentelor extravagante.

Aşa încât, din punctul de vedere al aspectului, avem de ales între fashion „a Paris” şi seriozitate de leu… germanizat. Impresie care se continuă şi în interiorul celor două maşini. De la început trebuie remarcat faptul că vorbim de nivelurile de echipare de top: Dynamique, în cazul lui Clio, cu o ambianţă vie şi tinerească, respectiv Allure în 208, care mizează pe pragmatism şi (cam mult) gri.

Sistemul Media Nav este inclus într-o consolă centrală separată de bord

De cum m-am aşezat la volanul lui Clio m-am simţit bine, imersat într-un costum haute-couture şi cu puternice tendinţe high-tech datorită ecranului tactil al sistemului Media Nav, dar graţie şi butoanelor climatizării automate, foarte interesant gândite. În funcţie de gusturi, poate să placă mai mult sau mai puţin segmentarea artistică a indicatoarelor de bord sau ornamentul negru-lac regăsit pe consola centrală ori chiar pe volan.

 

În 208 întâlnim un stil aproape germanic, ambianţa fiind mai sportivă, dar mai rece decât în Clio

În cazul lui 208, atmosfera este mai rece, dar nota de high-tech nu lipseşte, datorită display-ului central. În plus, volanul cu o formă delicioasă, capul schimbătorului şi scaunele bine profilate sunt mai tentante pentru amatorii de sportivitate. Per ansamblu, după ce privirea se obişnuieşte cu griul omniprezent, sunt uşor de remarcat ergonomia bună pe care o oferă cockpitul şoferului, precum şi atenţia ceva mai bună la detalii şi la calitate a lui 208. Nu ca la nemţi sau japonezi, dar foarte bine pentru francezi.

Cei doi muschetari s-au prezentat la apel în testul nostru în versiunile de motorizare diesel de top: Clio cu dCi-ul de 1,5 litri şi 90 CP, iar 208 cu HDi-ul de 1,6 litri şi 115 CP (există şi o versiune mai puţin potentă, de 92 CP). Deci de la început zarurile par a fi aruncate în favoarea lui 208 HDi în ceea ce priveşte prestaţiile.

208 HDi 115 e plăcut de condus în regim sportiv, dar direcţia prea uşoară e „călcâiul lui Ahile”

Surplusul de 25 CP şi cuplul maxim mai bun cu 65 Nm îşi spun, într-adevăr, cuvântul, Peugeot 208 având acceleraţii vizibil mai bune, iar cutia cu şase trepte (faţă de numai cinci la Clio dCi) duce la reprize mai sprintene. În plus, timoneria schimbătorului la 208 este clar mai bună şi e o adevărată plăcere să „amesteci” treptele pe trasee virajate.

În Clio, motorul dCi nu dezamăgeşte, având un răspuns consecvent, în timp ce rapoartele mai lungi ale cutiei impun retrogradarea la urcări sau depăşiri mai din scurt. Ca impresie generală relativă la performanţele dinamice, 208 stă mai bine, dar diferenţa faţă de Clio nu e chiar impresionantă.

Chiar dacă nu e o vedetă din punct de vedere dinamic, Clio seduce printr-un stil aparte, fiind o citadină reuşită

Clio îşi ia revanşa la capitolul direcţie, demonstrând un feedback mai bun şi, în general, o manevrare mai plăcută. În 208, volanul are un design de-a dreptul sportiv, dar care ascunde un neajuns: direcţia e prea uşoară. Atenţie, în condiţii normale, în trafic urban sau la drumuri lungi, nu e un minus! Dar, dacă mă raportez la comportamentul cu un dinamism mai pronunţat, aş fi vrut o direcţie mai fermă şi un feedback mai bun.

Aşa încât, la aproape orice viraj abordat mai tare, Clio se dovedeşte mai de încredere şi se înscrie mai bine pe traiectorie. Iar asta fără a fi afectată uşurinţa de manevrare în trafic urban. În privinţa suspensiei, lupta dintre cei doi francezi riscă să devină plictisitoare, deoarece balanţa nu înclină decisiv în nicio parte. Atât Clio, cât şi 208 pun accent pe confort, iar ruliul în curbe este bine ţinut în frâu de ESP.

„A fi sobru” vs „A fi aparte”, o alegere dificilă? Factorul „WOW” este 100% francez, nu franco-german…

Şi totuşi, în final Clio reuşeşte să se detaşeze. E mai plăcut de condus per ansamblu, iar ambianţa mai tinerească şi stilul aparte contribuie din plin la zâmbetul mare de pe faţa celui/celei de la volan.

 

Date tehnice Renault Clio 1.5 dCi 90

Motor: diesel, 1.461 cmc

Putere: 90 CP/4.000 rpm

Cuplu: 220 Nm/1.750 rpm

Viteză maximă: 178 km/h

Demaraj 0-100 km/h: 11,7 sec.

Consum mediu: 3,6 litri/100 km

Portbagaj: 300/1.146 litri

Preţ de bază versiune testată: 13.800 euro (TVA inclus)

ProMotor spune: Noul Clio pare doar o vedetă fiţoasă, dar demonstrează că e un partener de încredere şi o citadină pertinentă

 

Date tehnice Peugeot 208 1.6 e-HDi 115

Motor: diesel, 1.560 cmc

Putere: 115 CP/3.600 rpm

Cuplu: 285 Nm/1.750 rpm

Viteză maximă: 190 km/h

Demaraj 0-100 km/h: 9,7 sec.

Consum mediu: 3,8 litri/100 km

Portbagaj: 285/1.076 litri

Preţ de bază versiune testată: 18.444 euro (TVA inclus) [17.509 euro preţ promoţional]

ProMotor spune: Peugeot revine foarte pregătit în clasa mică prin noul 208, dar stilul francez este diluat prea mult de influenţele germanice

MATERIAL PUBLICAT ÎN REVISTA PROMOTOR NR. 98 (IANUARIE-FEBRUARIE 2013)