Renault Mégane RS vs Honda Civic Type R Championship White Edition

Am luat de la Renault
un Mégane RS în
versiunea de echipare cu şasiu Cup. Adică ceva mai multă rigiditate, arcuri mai tari cu
35% pe faţă şi 38% pe puntea spate, precum şi bare
stabilizatoare mai mari, atât în faţă, cât şi în spate. Un
propulsor de doi litri turbo, care aruncă la luptă
250 CP la 5.500 rpm
şi un cuplu motor de 340
Nm la 3.000 rpm. O
cutie cu şase
rapoarte şi un
diferenţial mecanic pe
puntea faţă.
Un sistem de frânare Brembo extrem de
eficient şi
andurant.

Civic Type R Championship White
Edition ascunde sub capotă acelaşi delirant propulsor de doi litri i-VTEC care livrează 201 CP la 7.800
rpm şi un cuplu de 193 Nm la
5.600 rpm. O cutie
cu şase rapoarte impecabilă,
cu o timonerie care ar putea fi subiect de curs în orice
universitate a hot hatch-urilor. Honda oferă pe această serie
limitată şi
un diferenţial mecanic pentru puntea faţă.
Un sistem de frânare corect calibrat pentru potenţialul maşinii.

Când ai o diferenţă de 50
CP şi aproape 150 Nm nu are sens să priveşti comparativ
performanţele. Totuşi Civic-ul are puterea de a îşi rezerva o
porţie din savoarea unei zile de pilotaj. După ce „descaleci” din
Megane, dacă ai urcat în Civic ai impresia că Terra şi-a
înjumătăţit viteza de rotaţie. Trebuie să îţi recalibrezi timpanul
pentru alte acorduri, trebuie să îţi aduci aminte că puterea se
stoarce din propulsor, nu vine pe tavă. Descoperi încet o stare de
frustrare, una datorată faptului că Type R scoate la iveală toate
imperfecţiunile celui de la volan, penalizează orice
ezitare. Type R se
conduce curat, ca în manual.

Dacă ai fost un copil alintat
opreşti după trei viraje şi arunci cheia. Dacă părinţii ţi-au rupt
paginile din caietul de dictando pentru că literele mâzgâlite de
tine erau orice altceva decât litere… adică eşti obişnuit cu
exerciţiul perseverenţei… o să înduri, te vei răzbuna pe
ambreiajul, frânele şi cauciucurile acestui Type R alb. Dar într-un
final vei găsi armonia. Nu vei fi cel mai rapid, vei trăi un
cocktail de satisfacţii şi frustrări.

Când totul e perfect va trece un
Megane RS pe lângă tine fără a putea reacţiona măcar. Diferenţialul
lucrează pe Civic Type R, faţa este mult mai incisivă, mult mai
uşor de înscris şi menţinut pe trasă. Uneori îşi mai face apariţia
subvirarea pe accelerare la ieşirea din viraj. O subvirare care
uneori este generată paradoxal de intervenţia ESP-ului. Divin
soundtrack-ul din Type R, regret că nu îl pot grava în memorie, am
impresia că nu voi avea ocazia să mă întâlnesc într-un viitor prea
apropiat cu el, un i-VTEC are poezia lui. Când artificiile din Civic se termină, continuarea
spectacolului pirotehnic îl găseşti în Megane.

Trebuie să ajungi sus, pe la 6.000
rpm să descoperi un sunet care te intrigă, un fel de răget răguşit.
Megane este un bolid care trebuie plimbat în starea iniţială pentru
a fi învăţat, apoi calibrat, şi apoi alergat. RS Monitor oferă
opţiunea de a alege managementul motorului, momentul de avertizare
înaintea ajungerii în limitare, precum şi G-urile îndurate, un
adevărat univers, ar fi trebuit la final să aibă opţiunea de a nota
evoluţia.

Nu mai are explozia vechiului
model, nu mai intimidează la prima vedere, intimidează atunci când
descoperi cât de rapid este. Are puterea de a ierta unele mici
gafe, diferenţialul lucrează senzaţional pe puntea faţă, spate are
un caracter ludic care poate fi trezit la viaţă dar fără a deveni o
ameninţare. Megane RS este predispus la multe, atât doar, să ştii
ce să îi ceri. O lecţie de
eficacitate acest Megane RS. Sper ca Honda să vină cu un răspuns la
Megane RS cât de curând.