Passat CC, X6 şi CLS
Ceaţa s-a ridicat brusc de deasupra bârfelor şi cortina a dezvăluit doar un Passat ceva mai mare, cu aceleaşi motorizări, acelaşi interior, doar două locuri în spate, puţin mai scump, dar cu un “corp” extrem de frumos.
Nu o să spun “corp frumos pentru VW” fiindcă Scirocco a fost de fapt dovada pentru mine că departamentul de design din Wolfsburg s-a apucat de muncă într-un final. Cel mai vehiculat comentariu legat de Passat CC, după ce toată lumea a înţeles că maşina asta nu poate fi comparată cu CLS, a fost că îl copiază pe acesta.
Şi eu am susţinut aşa ceva mult timp şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care am vrut să văd maşinile una lângă alta. Iată deci încă un motiv important pentru testul de aici.Pentru fiecare dintre aceste trei maşini, cea mai importantă zonă este cea a montantului spate şi a fundului. Este clar că orice ai face, tot ajungi să te uiţi la un fund, iar aici maşinile astea trei excelează.
Singura diferenţă dintre cele două este făcută de liniile laterale şi de finalizarea din dreptul portbagajului. Passat CC este o limuzină de clasă medie al naibii de frumoasă. Mă bucur enorm că nu-i cu mult mai scumpă decât Passat şi sper că va fura cât mai mulţi clienţi clasici de la cea mai iubită limuzină a românilor.
Dacă bordul ar fi fost şi el altul, Passat CC ar fi devenit hitul absolut VW, aproape de a fi catalogat genial. Genial, adică CLS. Mercedes a lansat în 2004 una dintre cele mai frumoase maşini ale sale, o adevărată limuzină de lux cu un aspect fenomenal.