Mazda6 vs Honda Accord vs Toyota Avensis

Am fost fan Accord, vechea generație era un fel de BMW japonez. Dacă m-ar fi întrebat cineva ce îi recomand în segment, nu cred că aș fi ezitat. Dar a venit noul Accord, model pe care atât Dragoș, cât și Sergiu l-au lăudat sincer. Prima dezamăgire a reprezentat-o designul. Nu am pretenția să fiu luat ca reper, emit doar o părere personală și, de ce nu, subiectivă. Am admirat liniile ferme și rigoarea designului vechii generații.

Acum s-a evaporat totul și parcă îmi vine să îi înjur iarăși pe eternii americani, care au talentul că există ca să distrugă câte ceva pe ici, pe colo. Nu am nimic cu ei, doar că, din punctul meu de vedere, sunt vinovați pentru ruinarea unor mărci auto de poveste. Accord bate la ușa premium și pe undeva are toate motivele să o facă. Un design expansiv, generos, un interior vast și bine dotat, dar parcă ar mai fi nevoie pe piață și de modele “normale”, căci nu toată lumea aspiră spre premium… Și cu Acura ce facem? Pentru mine, Accord este un model care s-a hrănit preț de un an de la fast-food.

Identitatea lui nu s-a evaporat, îl recunoști ca fiind Accord din primele momente, în schimb ceva te duce cu gândul la medicina legală: parcă ai în față o caroserie tumefiată. Accord reușește să se delimiteze de Mazda6 și Avensis nu atât prin calitatea fabricației, cât prin mesajul transmis. Interiorul este altceva și raportat la vechea generație, și la rivalele din test. Layout-ul interior preia tema de la Legend. Primul care frapează este spațiul interior. Generos e puțin spus, este vast. Apoi descoperi că habitaclul n-a mai fost construit în jurul tău, este o entitate de sine stătătoare, ceva în care intri.

Totul e generos dimensionat, iar materialele sunt corecte chiar și pentru nivelul superior pe care îl vizează Accord. Dar fuga după premium a condus și la mici nepotriviri. Poate ușor cam încărcat tabloul de bord, iar ceasurile lasă impresia de macrame. Segmentul premium nu este neapărat caracterizat de abundență inutilă de detalii, ci de coerență. Și în toată această admosferă burgheză, dai peste un schimbător de viteze micuț, care te duce cu gândul la S2000. Nota 10 pentru scaunele din Honda, care te îmbracă la fel de bine ca niște fotolii de lux, concomitent oferind un suport lateral excelent.

Un alt element în ușor contrast cu starea de bine de la interior este poziția la volan – joasă, sportivă, chiar mai joasă decât în Civic Type R. Marile semne de întrebare sunt legate de asistarea excesivă a direcției și de ușoara ei lipsă de precizie. S-a renunțat la suspensia fermă pentru una setată pe confort, care însă, asociată cu creșterea în mărime și greutate, conduce la un ruliu exagerat pe viraje. Habitaclul vast mai are calitatea de a amplifica zgomotele provenite de la trenul de rulare.

Senzațional este propulsorul 2.2 i-CDTi, care oferă enorme satisfacții, fiind cel mai reușit din comparativ, în condițiile în care se rezumă la un consum apropiat de cel înregistrat de Avensis. Nu a luat pe ochi frumoși atâtea premii acest propulsor! Ținuta de drum, făcând abstracție de ruliu, este riguroasă. Mașina dovedește o acuratețe incredibilă în a păstra trasa, cu o tendință ușor subviratorie la limită. Accord se califică pentru segmentul premium, dar mai are de perseverat pe acest drum pentru a fi un jucător redutabi

Pagini: 1 2 3 4