Mazda6 vs Honda Accord vs Toyota Avensis

Nu este zi în redacția ProMotor să nu vorbim despre acest Mazda 6. E plăcut în asemenea vremuri să descoperi un model atât de unitar în concepție. Japonezii au reușit să le dea o lecție atât celor de la Ford, pe care i-au părăsit în serialul Mondeo, cât și celorlalți producători. Nu am mai sunat la Mazda pentru a cere un model la test, ci i-am furat lui Tudor cheile și l-am lăsat fără “atelaj”. Dacă tot e în test de anduranță la noi, să muncească.

Deși a trecut cam jumătate de an de la primul contact, Mazda6 încă își mai cere dreptul la sesiuni de contemplare a caroseriei. Nu voi insista asupra celor trei concepte care definesc designul modelului: Yugen, Rin și Seichi. Voi spune doar că linia mașinii este atât de proaspătă, încât are ceva din aceea a unui concept car. Interiorul nu este deloc nou. Senzația de deja-vu predomină, așa că, dacă ești client Mazda6, în mod cert nu vei întâmpina nici o problemă în a te acomoda și simți ca acasă în noul model. Nu te vei trezi în postura de a bâjbâi după o eventuală comandă, toate fiind acolo unde le știai.

În schimb, ansamblul este mai rafinat, mai plăcut la atingere, mai bine finisat. Să nu se înțeleagă că vorbesc despre același interior. Tabloul de bord aduce în prim-plan un același turometru și vitezometru de mari dimensiuni, dar de data asta încadrate, individualizate și delimitate de inele argintii. Consola centrală vine cu o ușoară repoziționare a comenzilor pentru climatizare la nivelul măciuliei schimbătorului de viteze, fapt ce îmbunătățește ergonomia. Restul comenzilor se găsesc înglobate în partea superioară a consolei centrale. Scaunele față ar fi fost ideale dacă ar fi oferit un suport lateral ceva mai ferm.

În condițiile în care ampatamentul a crescut, este lesne de înțeles că și accesul, și spațiul destinat locurilor spate sunt generoase. Deși suprafața vitrată a scăzut, nu putem vorbi despre un interior lipsit de lumină, doar montantul A stânjenind vizibilitatea pe virajele ceva mai strânse. Poziția la volan este joasă, aproape la același nivel cu cea din Accord, dar e plăcută senzația din spatele volanului, ești tu și mașina. Deși modelul a crescut în dimensiuni, mașina încă se simte extrem de compactă, asta și datorită rigidității mărite a ansamblului.

Direcția este precisă, asistată doar cât să ții minte după un drum că ai condus o mașină, cutia de viteze are ceva din cea a unui model supersport, iar frânele oferă satisfacții, dar parcă țin prea sus, fapt ce necesită o minimă acomodare. Propulsorul de 2 litri diesel, care pune la bătaie 140 CP la 3.500 RPM și 330 Nm la 2.000 RPM, impresionează, însă nu oferă aceeași consistență pe întreaga plajă de turație, precum cel de pe Accord, care nu a auzit de regimuri joase ori înalte, trăgând constant senzațional.

Ținuta de drum la Mazda este o lecție de dinamică – inginerii japonezi au scos din dicționar termenul de subvirare. Mașina dovedește o încăpățânare isterică în a se menține pe trasa dictată de persoana de la volan. Uneori stai să te gândești dacă nu cumva este integrală și nu doar cu tracțiune față. Suspensiile lucrează bine, aproape la același nivel cu cele din Avensis. Zgomotul trimis de acestea la interior e ceva mai evident decât la Toyota. Unul dintre minusurile relative ar fi consumul, cam un litru în plus față de Avensis, în același regim. Mazda impresionează prin coerență, prin cât de unitar este ca pachet.

Își declară de la prima vedere apetitul pentru dinamică și sportivitate și nu dezamăgește nici o secundă la acest capitol.

Pagini: 1 2 3 4