Lexus RX vs Audi Q7 – test de consum

Autor: Sergiu Tudose 27 apr. 2010 Teste comparative

Da,
ca fan al propulsoarelor turbo-diesel, mă declar învins de
tehnologie, învins de progresul celor de la Lexus în ceea ce
priveşte economia de combustibil. Însă această înfrângere
metaforică este defapt o victorie pentru toată lumea.

Toate SUV-urile diesel vor consuma relativ mult în momentul
demarajelor, fie ele lente, rapide, nu contează. Tehnologia hibridă
permite ca startul de pe loc să fie făcut doar prin intermediul
motorului electric, care te poate propulsa şi la viteze mai mari,
atâta timp cât nu înfigi mai puternic piciorul în pedala de
acceleraţie.

Cât despre Audi Q7 TDI şi mândria mea? Dacă stau să mă gândesc mai
bine, cred că ne-am descurcat destul de admirabil. Mi-ar plăcea să
aud de la diverşi posesori de Q7 TDI referitor la consumul lor prin
Bucureşti.


Ah, mai este încă o chestie ..nu-şi cumpăra nimeni un SUV premium
dacă este speriat de consumul carburantului sau nu-şi permite
alimentările. Dacă aşa ar fi cazul, atunci nu şi-ar permite nici
cei peste 50.000 euro pentru vreun model din clasa aceasta.

Dacă m-aţi întreba pe care din ele mi-aş cumpăra-o cu banii mei, aş
zice că prefer în continuare cuplul oferit de un motor mare
turbodiesel. TDI-ul acesta este o reuşită remarcabilă a nemţilor,
şi nu-mi imaginez un alt motor mai potrivit drumurilor lungi,
efectuate cu o maşină premium, o maşină grea, care are nevoie de
toţi cei 550Nm pentru un mers cât se poate de fluent la orice
viteză.

Cât despre aroganţa acestui comparativ, cel puţin am demonstrat că
sistemele hibride au preluat iniţiativa în ceea ce priveşte
economia de combustibil în mediul urban.

Iată
cum m-am trezit într-o dimineaţă alături de două SUV-uri full size,
undeva printr-o zona rurală între Dimieni şi Baloteşti, gândindu-mă
cum să fac să mulţumesc pe toată lumea în ceea ce priveşte dilema
aceasta. Întotdeauna m-am întrebat dacă se merită cu adevărat
trecerea la un SUV hybrid (sau orice alt hibrid din orice gama) în
loc de cine ştie ce alt rival diesel.

Am ales segmentul de SUV-uri deoarece aici, marea majoritate a
vânzărilor sunt cele pe motorină, iar aceste maşini de teren şi de
familie au început să caute şi ele alte soluţii de propulsie decât
cele două elementare.

În SUA, lumea a înnebunit după versiunile Hybrid ale giganţilor
Cadillac Escalade, Chevy Tahoe, GMC Yukon..etc. Plus bineînţeles
japonezii, care deja au un adevarat „start furat” în ceea ce
priveşte uniunea dintre un motor pe benzină cu unul micuţ electric.
Aşadar, ce voi face aici nu va fi neapărat un comparativ între un
Audi Q7 şi un Lexus RX, ci mai degrabă unul între „3.0 V6 TDI şi
450h „.

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide