Insignia & Avensis vs. concurenţa – Ep.3: INTERIORUL

VEZI TOATE CAPITOLELE TESTULUI COMPARATIV INSIGNIA ŞI AVENSIS VS. CONCURENŢA

Trebuie să fie dacă vrei ca modelul tău să fie considerat unul premium. Materialele să fie plăcute la atingere şi la privit, asamblările să fie iroproşabile, iar la trecerea peste denivelări să nu se audă nici un zgomot suspect. Dacă e să luăm în calcul acest ultim aspect, majoritatea concurenţilor mai are de lucru, de preferat câteva sute de mii de kilometri de teste pe şoselele din România.

Toyota Avensis este ultimul venit în clasa medie, lansat de puţin timp în România, şi, dacă mai iei în calcul şi renumele mărcii japoneze, ar fi pe undeva normal să vorbim de un model cu o calitate a fabricaţiei foarte bună. Şi chiar aşa este.

Materialele sunt originale, consola centrală sau feţele de uşi având o textură diferită de tot ceea ce există în clasa medie acum, dar cu care te obişnuieşti. De calitatea asamblării nici nu mai are rost să vorbim, fiind la standarde înalte. Cu toate acestea, designul prea sobru al planşei de bord ar putea alunga o parte din clienţii tineri, pentru că maşina pare un pic prea serioasă.

La Opel Insignia, interiorul este o mare evoluţie faţă de Vectra. Materiale mai bune calitativ, plastic cauciucat, design foarte frumos al ceasurilor de bord, însă calitatea asamblării putea să fie mai bună, atât în privinţa zgomotelor ce apar, cât şi în cazul spaţiilor rămase între piese.

Honda Accord, în schimb, este, aşa cum am mai spus-o, mult prea americană. Din dorinţa de a reduce costurile, multe elemente sunt folosite pe numeroase maşini pe şi mai multe pieţe, iar adaptarea lor la fiecare target în parte nu se dovedeşte de fiecare dată reuşită. Mai pe scurt, rudenia cu sora americană se vede în termeni de calitate a materialelor. Cu toate acestea, asamblarea este una bună, dar calitatea fabricaţiei mai are câteva scăpări, precum spaţiul de depozitare central ce refuza să se mai deschidă corect.

A treia japoneză din test, Mazda6, pare să fi pariat totul pe sportivitate şi frumuseţe. Restul au trecut pe plan secund. Aspectul agresiv al ceasurilor de bord şi volanul bine profilat încearcă să nu te lase să observi unele materiale de o calitate mai scăzută decât cele oferite de majoritatea concurenţilor, acesta fiind probabil un aspect considerat de mulţi neimportant.

În schimb, Ford Mondeo se remarcă prin prelungirea materialului moale de pe bord până pe consola centrală, oferind un suport bun pentru genunchi. Soluţia aleasă, însă, pentru bord, cu acea mască neagră lucioasă şi butoane mici de tipul celor regăsite pe jucăriile chinezeşti, nu este una foarte fericită. În funcţie de gusturi chiar poate fi considerată un dezavantaj.

Francezii au reuşit şi ei să facă un mare pas în faţă în ceea ce priveşte materialele folosite. Renault Laguna vine cu un interior foarte bine lucrat, materiale corecte, dar cu un tunel median prea simplu, care ar fi putut fi puţin mai aglomerat.

Nici Citroen C5 nu se descurcă rău, la acesta accentul fiind mai mult pus pe desenul întregului interior, foarte original şi plăcut de admirat, mai ales noaptea. Feţele de uşi, în schimb, ar trebui să fie mai silenţioase la trecerile peste denivelări.

În ceea ce priveşte Volkswagen Passat CC, calitatea este o consecinţă normală a preţului cerut. Cu toate acestea, modelul german nu se depărtează de restul competitorilor, Toyota Avensis reuşind să fie cel puţin la acelaşi nivel, cu alţi câţiva competitori foarte aproape.

Însă în maşini nu stăm doar să admiram materialele, ci este destul de important să avem şi o ergonomie şi un spaţiu pe măsură.