SPAŢIU PASAGERI ŞI
BAGAJE
Confortul scaunelor este cam la acelaşi nivel în faţă, dar
Toyota oferă o pernă ceva mai mare. În spate, însă, apare o
situaţie contradictorie: spaţiul pentru genunchi este mai
mic în RAV4 (ampatamentul japonezei este mai redus cu 9
cm!), dar spaţiul pentru cap e mai restrâns în ix35, din
cauza plafonului plonjat.
În ix35, accesul la locurile din spate este ceva mai puţin facil
decât în RAV4, din cauza înălţimii mai reduse a uşilor, deci grijă
la cap. Un mic semn de întrebare pentru cotiera lui RAV4, în cazul
căreia trebuie tras de o cocardă ca să coboare, lucru nu tocmai
facil. Însă atât RAV4, cât şi ix35 oferă suporturi pentru
pahare în cotiere.
Accesul la portbagaj se face în mod diferit în cele două cazuri,
Hyundai ix35 beneficiind de un hayon, iar Toyota RAV4 de o mare
uşă, cu deschidere în lateral – soluţie care se dovedeşte
nepractică atunci când ai parcată în spate o maşină, foarte
aproape. În plus, uşa portbagajului lui RAV4 este şi cam
grea pentru o doamnă, mai ales că are integrată roata de
rezervă.
La prima vedere, cele două maşini au cam aceeaşi capacitate a
portbagajului, însă adevărul este că RAV4 stă mai bine,
plusând cu peste 100 de litri, în configuraţia cu 5 locuri
– dar numai când bancheta este culisată total în faţă, iar spaţiul
pentru genunchi este bun doar pentru copii. Altfel, dacă se doreşte
mult loc pe banchetă, portbagajul va rămâne doar cu aproape 400 de
litri disponibili.
În cazul lui RAV4 se oferă posibilitatea rabatării
banchetei de la două mici manete din portbagaj – însă
acestea pot fi uşor confundate cu nişte cârlige de agăţare a
plaselor, iar doamnele şi domnişoarele cu siguranţă le vor
considera nişte capcane pentru degete, necesitând cam multă forţă
la acţionare.
În cazul lui ix35, poate surprinde faptul că nu se obţine o
suprafaţă plană prin rabatarea spătarului banchetei, iar
pasajele interioare ale roţilor spate sunt destul de
voluminoase, afectând lăţimea interioară a
portbagajului.
DINAMICĂ
Atunci când se merge pe autostradă, primul lucru care se remarcă
negativ în cazul lui Toyota RAV4 este zgomotul foarte mare
la vânt. Prin comparaţie, Hyundai ix35 pare mai bine
antifonată sau mai bine concepută aerodinamic. Ceea ce nu înseamnă
că ix35 nu vâjâie consistent, dar maşina japoneză e foarte
gălăgioasă la viteză de autostradă.
În ce priveşte amortizarea, la RAV4 aceasta este
seacă, iar denivelările de pe şosea se simt suficient cât
să nu consideri maşina inconfortabilă. Hyundai ix35 îşi menajează
ceva mai bine pasagerii, dar asta mai mult din punct de vedere
auditiv, pentru că amoritizarea denivelărilor este cam la acelaşi
nivel de confort.
În cazul lui RAV4 se remarcă un fenomen mai mare de pompaj, mai
ales la frânările de urgenţă. Însă, din fericire, direcţia nu este
afectată, traiectoria fiind păstrată cu uşurinţă. Faţă de ix35,
direcţia lui RAV4 era ceva mai fermă, dar
diferenţele sunt foarte mici în majoritatea cazurilor uzuale de
condus.
Diferenţele sunt foarte mari, însă, dacă vorbim de
grupurile motopropulsoare. RAV4 beneficia de un diesel 2.2
D-4D, de 150 CP, cuplat la o cutie de viteze manuală cu şase
trepte. În schimb, ix35 avea un diesel CRDi de numai 2.0 litri, dar
cu o putere mai mare, de 184 CP. Iar cutia de viteze era
automată.
Prin urmare, diferenţele de comportament dinamic sunt suficient
de mari între cele două maşini, RAV4 fiind, de la început,
percepută ca o maşină mai lentă. Deşi pe hârtie vorbim de
o diferenţă de sub 0,5 secunde pentru demarajul 0-100 km/h, în
realitate ix35 pare mai agil, în ciuda faptului că ar putea părea
penalizat de cutia automată.
O cutie automată care, pe lângă că se dovedeşte foarte
confortabilă, exploatează şi nesperat de bine resursele
motorului. Este adevărat, are „de unde”, pentru că nu sunt multe
SUV-uri care să ofere o asemenea putere pentru un diesel de 2,0
litri. Prin comparaţie, maneta cutiei manuale a lui RAV4 are o
cursă destul de mare, care nu te îmbie la un condus prea
dinamic.
În oraş, diferenţele sunt şi mai mari, cutia automată
conferindu-i lui ix35 un mare avantaj în materie de
confort, în timp ce RAV4, deşi are o masă foarte
apropiată, face eforturi ceva mai mari la demaraj.
Singurul dezavantaj al lui ix35 legat de cutia automată se face
remarcat pe parcursurile virajate, unde, pe lângă faptul că nu poţi
utiliza frâna de motor, nici manevrarea în modul secvenţial
al cutiei automate nu e facilă. Oricum, nici RAV4 nu
agreează un condus sportiv pe viraje, având o inerţie cam mare şi
dând senzaţia de înclinare accentuată.
ÎN AFARA
ŞOSELELOR
A nu se confunda cu offroad – şi asta pentru că maşinile
de genul lui RAV4 sau ix35 nu sunt concepute pentru noroaie sau
drumuri forestiere, pentru că 99% dintre clienţi nu au de
gând să îşi tortureze maşina astfel.
Cele două modele beneficiau ambele de tracţiune
integrală, controlată, evident, electronic. În mod normal,
puterea este transmisă roţilor faţă, iar, dacă este sesizată
deraparea lor, cuplul este trasnmis, printr-un ambreiaj multidisc,
şi spre roţile spate.
În ambele maşini există buton pentru blocarea
diferenţialului central, dar, în cazul lui ix35, acest
lucru se întâmplă doar la viteze mici, de până la 40 km/h.
Interesant, la ix35 cele două punţi primesc în proporţie de 50-50
cuplul motor, în timp ce la Toyota RAV4 puntea spate primeşte doar
până la 45% din cuplul motor.
Pe un drum neasfaltat, cu pietriş şi nisip, diferenţele
sunt aproape nesemnificative într-un stil normal de
conducere, iar, atunci când se exagerează, nici una dintre maşini
nu demonstrează un caracter sub sau supravirator de necontrolat –
şi asta deoarece îngerii păzitori sunt la datorie, adică sistemul
de control al stabilităţii (care, în cazul lui Toyota RAV4, face
parte dintr-un sistem mai complex, IADS, care corelează şi
asistarea direcţiei).
Hyundai ix35 mai plusa şi cu sistemele de asistare la plecarea
din rampă sau cu deja foarte cunoscutul asistent la coborârea
pantelor abrupte, care ţine maşina la maximum 8 km/h. Sisteme
prezente şi în cazul lui RAV4, dar care vor fi folosite în extrem
de puţine cazuri. Totuşi, cei care întâlnesc nişte obstacole ceva
mai serioase vor fi mai încrezători la volanul lui
RAV4, datorită unei gărzi la sol mai bune şi a caroseriei
mai puţin expuse loviturilor.