Comparativ: GLK, Q5, XC60 şi X3

Publicat: 17 02. 2009, 10:59

Mercedes-Benz GLK
Ştiţi cum e atunci când vezi un lucru şi te îndrăgosteşti de el pe loc? Normal că ştiţi şi exact asta mi s-a întâmplat şi mie când am văzut GLK-ul pentru prima oară, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, în primăvara lui 2008. Nu mai văzusem de mult un SUV atât de masculin. Apoi a urmat o perioadă în care am povestit tuturor cât de grozav arată GLK-ul şi cât de grozav va fi când îl voi conduce prima oară.

Pe data de 18 noiembrie, însă, când visul meu vechi de luni de zile a devenit realitate, el a fost şi puţin zdruncinat, la scurt timp după ce-am plecat la drum cu cel mai frumos SUV compact din istorie. Poate “zdruncinat” este un termen dur, însă aproape că m-a durut atunci când am realizat că anterior mă dădusem jos dintr-o maşină mai bine finisată, mai dinamică şi cu un raport mai bun între motor şi transmisie. Mă refer la Audi Q5, despre care vom discuta în câteva momente. Dar ,până atunci, ne aflăm la subiectul GLK.

Mai departe, după ce-am mai adunat câţiva kilometri la volanul său, am realizat că această maşină excelează la capitolul confort şi lux. Cu alte cuvinte, GLK oferă aceeaşi manieră de condus ca XC60, dar o face cu mai mult stil. Cu mult mai mult. Suspensia sa mi s-a părut cea mai bună atât la drum lung, cât şi prin toate gropile şi denivelările din oraş, iar motorul de sub capota acestui 320 CDI m-a impresionat prin cei 540 Nm ai săi.

Este vorba de un V6 de 3,0 litri şi 224 de cai-putere, cuplat la o transmisie automată 7G-Tronic – care împreună fac din GLK cea mai echilibrată maşină din segment în momentul de faţă tocmai datorită faptului că excelează atât în oraş, cât şi pe autostradă.

Înăuntru, planşa de bord este un fel de mix între cea a unui C-Klasse şi cea a unui ML, iar limbajul stilistic al cabinei este mai mult decât genial – în ciuda unor elemente dintr-un plastic nu tocmai scump şi a unor materiale care arată ieftin din cauza culorii lor. Bine că interiorul nu avea tapiţerie galbenă, ca scaunele lui XC60!

Preţul de bază pentru un 320 CDI este de 37.000 de euro fără taxe (sau de 45.815 euro DDP), iar în dotarea standard nu duci lipsă de absolut nimic, fapt tipic Mercedes.La sfârşitul testului, am concluzionat că acest SUV este poate maşina ideală pentru cineva care apreciază confortul, prestigiul şi luxul. Cât despre mine, “virusul” GLK nu m-a părăsit nici acum. Încă sunt de părere că are cel mai interesant design din clasa sa şi că, dacă aş avea banii necesari în momentul de faţă, m-aş îndrepta spre cel mai apropiat dealer Mercedes-Benz, până să deviez şi să ajung în curtea celor de la…

Audi Q5
Aşadar, în curte la Audi. Da, Q5 este modelul pe care mi l-aş achiziţiona. Aceasta este concluzia la care am ajuns după sute de kilometri la volanul fiecărei maşini testate pe traseul Bucureşti-Litoral-Bucureşti. Ştiu că tocmai am terminat de ridicat în slăvi GLK-ul şi probabil că mulţi dintre voi credeţi deja că sunt mai derutat decât un neamţ într-o intersecţie aglomerată şi nesemaforizată din România. Dar am condus suficient de multe maşini (şi SUV-uri în general) pentru a şti ulterior să deosebesc de verdictul final atât prima impresie, cât şi ultima.

Audi Q5 3.0 TDi Quattro este mult mai mult decât un simplu SUV compact. Aş putea să-l numesc mai degrabă un Q7 mai mic. Ceea ce este grozav tocmai pentru că la noi în ţară nimeni nu-şi cumpără astfel de maşini pentru a urca dealuri şi munţi sau pentru a le înscrie în cine ştie ce competiţii offroad. Nu se va întâmpla niciodată, dar niciodată! Suntem o naţiune mult prea “style oriented” şi prea puţin practică atunci când vine vorba să ne permitem maşini din ce în ce mai impresionante