Comparativ Dacia Duster vs. Hyundai Tucson second hand

După cum am remarcat mai devreme, modelul Hyundai Tucson
pe care l-am avut la dispoziţie era motorizat de un propulsor pe
benzină, de 2,0 litri şi 140 CP. De reţinut că Tucson mai
oferă şi un diesel CRDi, tot de 2,0 litri şi 140 CP – deci peste
nivelul dCi-ului lui Duster.

Deoarece vorbim de un motor pe benzină, din nou nu îşi
au rostul comparaţiilor din punct de vedere al performanţelor
dinamice sau, mai ales al consumului. Însă putem face
câteva remarci privitor la diferenţele pe şosea şi în afara
acesteia între cele două maşini.

Kilometrajul şi vechimea lui Tucson şi-au pus, într-o mică
măsură, amprenta pe modul de manevrare al schimbătorului de
viteze sau în ce priveşte pedalierul. Astfel, comparativ
cu Duster, Tucson beneficiază de o cutie de viteze cu numai 5
trepte, iar timoneria modelului despre care vorbim era clar
perfectibilă, agăţând de multe ori. Nici pedala de
ambreiaj nu avea o dozare corectă, dar aceste lucruri pot fi
percepute diferit de clienţi, nefiind hotărâtoare în această
comparaţie.

În schimb, direcţia este un lucru foarte important. Iar la
Tucsonul pe care l-am condus, volanului îi lipsea precizia
ceva mai mult decât lui Duster. Nu e de mirare şi nici de
condamnat, după 80.000 km, majoritatea pe drumurile noastre. Însă
imprecizia direcţiei şi lipsa feedbackului nu te îndeamnă la un
stil dinamic de conducere – din acest punct de vedere, Duster a
dovedit ceva mai multă incisivitate.

Suspensia lui Tucson primeşte o notă bună în ce priveşte
confortul la rulare, zgomotele la trecerea peste
denivelări fiind aproape la fel de mari ca la Duster. Per total,
mai ales datorită faptului că vorbim de o motorizare pe benzină,
insonorizarea este mai bună, dar numai la viteze mici şi medii.

În cazul vitezelor mai mari, specifice unui rulaj pe autostradă,
Tucson rivalizează cu Duster în ce priveşte vâjâitul
aerodinamic. Modelul din această comparaţie suferea puţin
şi în ce priveşte stabilitatea la viteză mare, având o
sensibilitate mai mare la vântul lateral decât Duster. Lucru
datorat, cel mai probabil, uzurii amortizoarelor, dar şi înălţimii
destul de mari.

Uzura amortizoarelor contribuia, alături de masa de peste 1.6
tone, la apariţia unui fenomen de pompaj o idee mai mare
decât la Duster, în condiţiile frânărilor bruşte. Nici
stabilitatea pe direcţie nu este foarte bună în acest caz, dar
măcar Tucson beneficiază de discuri de frână în spate, în timp ce
Duster are doar tamburi, ceea ce duce la un fading relativ
pronunţat.

Cu alte cuvinte, Tucson-ul din cazul nostru nu agrea un
comportament prea dinamic pe şosea, preferând la volan un
familist cu mult simţ de răspundere. Prin comparaţie, Duster s-a
dovedit, pe şosea puţin mai bun la capitolul manevrabilitate şi
stabilitate, însă diferenţele au fost destul de mici.

În schimb, atunci când trebuie să intrăm pe drumuri forestiere,
diferenţele se măresc foarte mult, în avantajul lui Duster,
bineînţeles – la fel cum s-a întâmplat şi cu restul
competitorilor.

Hyundai Tucson are un sistem de tracţiune integrală
similar: în mod normal, puterea este transmisă roţilor
faţă, la deraparea acestora cuplul fiind transmis punţii spate în
proporţie de până la 50%, prin intermediul unui ambreiaj multidisc.
Există şi posibilitatea blocării diferenţialului de la un buton de
pe bord – funcţie similară cu modul „Lock” de la Duster.

Dacă ne uităm şi la unghiurile de trecere de pe hârtie,
Tucson pare pregătit să îl înfrunte destul de serios pe
Duster pe terenul predilect al acestuia. În realitate,
însă, nu e aşa. În primul rând, spoilerele lui Tucson nu sunt bine
protejate împotriva zgârieturilor, doar proiectoarele de ceaţă
fiind plasate mai sus, pentru a se evita spargerea lor în crengi
goase, de exemplu.

Faţă de Duster, Tucson mai are un dezavantaj: tubulatura
evacuării este plasată prea jos şi nu este deloc protejată la
rularea în teren accidentat. Prin urmare, chiar dacă
vorbim de o gardă la sol în teorie destul de bună, în practică este
o scăpare importantă a proiectanţilor. Oricum, proprietarul a făcut
incursiuni relativ temerare în foarte puţine cazuri, deci maşina nu
prezenta urme ale incursiunilor în offroad.

Tucson se pretează cel mai bine pe drumuri de
macadam, unde, chiar dacă nu e la fel de rapid ca un
Duster, se descurcă mai mult decât onorabil. În cazul obstacolelor
mai importante, însă, masa maşinii şi pneurile de şosea impun
limite drastice. Mai ales dacă vorbim de bălţi serioase de noroi,
pe unde Duster trece fără multe emoţii.

Practic, Tucson are, la fel ca şi concurenţii din celelalte
episoade, limite clare faţă de Duster, dacă vorbim de
drumuri forestiere accidentate. Este de preferat să fie
utilizat preponderent pe şosea, iar ieşirile în afara acesteia să
fie cât mai puţine, iar obstacolele ceva mai importante să fie
abordate cu moderaţie.

În aceste cazuri, blocarea diferenţialului este un plus,
dar unul foarte mic, în restul timpului nefiind nevoie de
serviciile sale – Duster, însă, va face apel la această facilitate
de mult mai multe ori, tocmai pentru că îşi permite să abordeze
obstacole mai variate şi mai mari.

Devine clar că Tucson este un SUV care pune un mult mai
mare accent pe habitabilitate şi ergonomia interiorului decât pe
ieşirile temerare, unde Dacia Duster rămâne categoric o
alegere mult mai bună.

Dat fiind că vorbim de o maşină second hand, preţul la revânzare
ar scădea considerabil dacă maşina ar prezenta urme serioase de la
ieşirile în afara şoselelor, deci un proprietar pragmatic nu se va
aventura prin majoritatea locurilor pe unde un Duster poate
trece.

Iar acum, lupta finală: merită să dai banii pe un SUV
second hand decât pe un Duster nou?

Vezi comparaţia de preţuri între Duster şi
Tucson

Pagini: 1 2 3