Concluzie
Este foarte simplu. Mazda6 câştigă testul nostru pentru că nouă ne place să conducem maşinile, iar modelul japonez a fost construit pentru asta. În acelaşi timp, 6 este confortabil şi foarte spaţios şi extrem de bine construit şi bine finisat. Chiar dacă transmisia este genială, atât tehnic, cât şi din punctul de vedere al manevrabilităţii, maşina pare puţin submotorizată. Sau suntem noi prea îndrăgostiţi de felul în care stă maşina pe şosea şi vrem mai multă şi mai multă putere.
Aplauze multe pentru Volkswagen Passat, care de acum poate fi comandat cu noua motorizare diesel 2.0 TDI – este cu adevărat silenţioasă şi i se poate asocia un termen ca rafinament.
Renault Laguna este un urmaş demn de fosta generaţie şi probabil va câştiga foarte mulţi clienţi în România. După cum veţi vedea şi în pagina 122, ea este cel mai ieftin de întreţinut şi asta contează foarte mult pentru un client român.
Nu înţeleg însă de ce este atât de greu să construieşti un Renault cu o poziţie de conducere corectă precum cea dintr-un Passat, să spunem.
Ford Mondeo este o maşină foarte corectă, dar dezamăgeşte dacă este comparată cu modele competitoare. Diferenţa dintre un Mondeo şi o Mazda6 este foarte mare dacă te gândeşti să cumperi maşina pentru plăcerea de a conduce. Dar maşina arată foarte futuristic-business şi arăţi mai bine la costum şi cravată în ea decât într-o Mazda6.Nu se face bine verde, că un mic şef trece în trombă pe lângă tine cu noua sa maşină de serviciu, un Ford Mondeo. Dacă eşti suficient de norocos, poate vezi şi un posesor de Mazda 6 cu mimică zen. Dar dacă le-ai vedea pe toate la un loc, cu tot ce au ele mai bun şi mai rău? Iată. Comparativ în sânge. La sânge.
Toată lumea este deja obişnuită cu isteria românilor legată de limuzinele germane. Probabil că acest subiect este atât de saturat acum, încât maşinile se vând singure, dintr-o inerţie declanşată de un tăvălug numit dorinţă pentru maşinile germane. Cea mai vândută limuzină de clasă medie a fost anul trecut VW Passat, care a convins aproape 5.000 de clienţi. Practic, restul modelelor nici nu mai contează în faţa unei astfel de cifre, iar istoria pare să se repete şi anul acesta.
Direct din calculatorul cu statistici şi preţuri al lui Alecu (vorbesc chiar de calculator, nu de creier, acela e plin de multe alte chestii, tot financiare), iată ce spune APIA după trei luni de vânzări în România. Volkswagen îşi menţine poziţia de lider în segment, reuşind să comercializeze până acum 827 de Passat, cu 313 unităţi vândute doar în martie.
Înregistrăm o uşoară scădere a vânzărilor, comparativ cu anul trecut, însă este de aşteptat ca până la sfârşitul anului să se egaleze sau poate chiar să se depăşească uşor cifra de vânzări din 2007. În acest clasament provizoriu al vânzărilor, bazat pe modelele din testul nostru comparativ, pe locul doi se află Ford Mondeo, care în primele trei luni ale anului 2008 a fost comercializat în 390 de unităţi, 218 dintre acestea fiind cumpărate doar în martie.
Proaspăt lansată, Renault Laguna a fost vândută deja în 107 unităţi, dintre acestea 91 ajungând la clienţi numai în luna martie. Cel mai slab comercializat model din testul nostru este Mazda6, din păcate încă o dovadă că românii apreciază doar maşinile deja consacrate sau pe cele a căror etichetă atestă construcţia lor în Germania. Doar 67 de clienţi au cumpărat noul 6 anul acesta, 28 dintre maşini fiind livrate în luna martie.
Dincolo de preferinţele fiecăruia pentru un anumit model, se află maşinile, aceste patru limuzine pe care le iubim. Mazda6 140 CD, Volkswagen Passat 2.0 TDI, Renault Laguna 2.0 dCi şi Ford Mondeo 2.0 TDCi. În paginile ce urmează imediat şi în pagina 122, cum doar Alecu ştie să le analizeze din punct de vedere financiar.