500 vs fortwo vs Aygo

Nu m-am antrenat, nu mi-am plănuit trasee, nu am apăsat butoanele ca să obţin maşini mai puternice, aşa cum au făcut Bratu şi Ciobanu. Eram mândru de rezultatul tragerii la sorţi, fiindcă prietena mea are un Peugeot 107 de un an de zile şi am făcut împreună o groază de lucruri… atât cu el, cât şi în el. Toyota Aygo, Peugeot 107 şi Citroen C1 formează un triunghi echilateral. Trei maşini identice, cu deosebiri insignifiante la exterior, produse într-o fabrică din Kolin (Cehia), special ridicată pentru acest joint venture. În schimbul unei sume corecte, primeşti o jumătate de maşină care îţi amortizează rapid timpul petrecut anterior în trafic.

În cursa care aniversează 50 de numere ProMotor (la cât mai multe!) am strecurat mignona excitată de 68 CP printre toate obezele cu patru roţi. Am apăsat pedala din dreapta până cînd acul kilometrajului forţa cifre inexistente pe cadran. Am încălcat orice regulă a conduitei preventive şi am circulat adeseori ilicit. Nu însă sub influenţa alcoolului, ci doar sub cea a fotografului Adi Stoicoviciu, care-mi silea imaginaţia la fiecare semafor. Şi sub cea a lui Bratu, care a declarat stare competiţională pe A2. Am trezit semne serioase de întrebare tuturor şoferilor prin comportamentul pe alocuri deviant.

E ciudat să-l vezi pe unul molestând o piticanie de 800 kg în cel mai barbar mod. E scandalos să-l urmăreşti jalonând printre pietoni şi să constaţi că gâfâie ca un câine în călduri după culoarea verde a semaforului. Acceleraţia m-a ajutat enorm să iau faţa multora şi să confirm miturile despre reacţia fantastică a acestei minore. Orice demaraj brutal este întărit de momentul maxim (93 Nm / 3.600 RPM) şi de zgomotul nuclear al propulsorului VVT-i de 1.000 cmc însumaţi de trei cilindri. În zgomotul ăsta mi-i imaginam pe Ciobanu şi pe Bratu înveninaţi de ciudă. Pe la jumătatea distanţei, am prins un semafor la Tineretului şi, totodată, curajul de a mă detaşa de stresul întrecerii.

Este uimitor cum acest diminutiv auto te poate distra. Are doar 3,4 m lungime, 1,61 lăţime şi 1,46 înălţime. Este inadmisibil de uşor să o direcţionezi, nonşalant de vioaie când eşti la cuţite cu timpul, iar ampatamentul de 2,34 metri colaborează cu suspensiile independente faţă şi cele semiindependente spate la înghiţirea şocurilor. Înapoi pe baricade, în spiritul intermitent al legii. Sebastian, Ghencea (apropo, campioni vom fi din nou!), prelungirea Ghencea, nici un tirist, nici un sedan şi nici un SUV nu au agilitatea partenerei Aygo. Sunt pe centură, gonesc şi fac dreapta după calea ferată. Însă… paradoxul lui Ciobanu se petrece… primesc un telefon şi sunt anunţat că Fiat 500 a încheiat cursa.

Nu-mi explic, trec prin momente de panică, mă pierd total şi ratez inconştient intrarea în parcarea desemnată ca loc de sosire. Fotograful înnebuneşte, mă ameninţă că formatează cardul dacă nu fac imediat ceva. Ce să fac? Ok, Aygo ştie tot şi a trecut prin foc şi pară în acest concurs, însă nu-i pot periclita viaţa cuplând marşarierul pe autostradă. Adi înţelege şi-mi acordă şansa revanşei. Ce urâtă e Ciorogârla! Bine că o ocolesc. Mă “urc” din nou pe autostradă înspre Bucureşti, un echipaj de poliţie miroase ceva, însă prea puţin. Adi urlă deja ca un psihopat pe adrenalină: “Pe ei, mă… pe ei… hai că-l facem măcar pe Bratu”.

Cine ar fi crezut însă că pot fi atât de… (găsiţi voi un cuvânt) încât, de data aceasta, să ratez ieşirea de pe autostradă spre hypermarket?! Gata! Totul s-a terminat. Stoico deja scoate sunete primare, înspăimântătoare, prefer să garez cât mai repede şi să părăsec habitaclul în uralele ironice ale colegilor. Constat 12 kilometri în plus şi un consum relativ fidel celui din fişa tehnică (7 l/100 km în loc 5,5 l/100 km). Am fost atât de aproape, iar Aygo a fost atât de bună. Ce frumos ar fi fost dacă am fi şi ajuns…